mireasmă definitie

12 definiții pentru mireasmă

MIREÁSMĂ, miresme, s. f. 1. Miros plăcut și puternic, răspândit mai ales de plante și flori; parfum, aromă. 2. (La pl.) Uleiuri sau substanțe aromatice folosite pentru ungerea trupului, pentru parfumarea aerului etc.; balsam. – Din sl. mirizma.
MIREÁSMĂ, miresme, s. f. 1. Miros plăcut și puternic, răspândit mai ales de plante și flori; parfum, aromă. 2. (La pl.) Uleiuri sau substanțe aromatice plăcut mirositoare, cu care se unge corpul, se parfumează în casă etc.; balsam. – Din sl. mirizma.
MIREÁSMĂ, miresme, s. f. 1. Miros plăcut și puternic, râspîndit mai ales de plante și de flori; parfum, aromă. Copacii înfloresc, – în aer Plutesc miresme-mbătătoare. VLAHUȚĂ, O. A. 66. Busuioc și mint-uscată Împlu casa-ntunecoasă de-o mireasmă pipărată. EMINESCU, O. I 84. 2. (La pl.) Substanțe aromatice cu care se parfumează în casă. V. balsam. Miresmele care au ars în vase largi trec risipite. GALACTION, O. I 341. Ar clădi cu miresme, cu smirnă și cu tămîie altarul vânătorilor. ODOBESCU, S. III 54. Îndată alergară surorile ei afumînd-o cu felurimi de miresme ca să-și vie în simțiri. GORJAN, II. I 98. ◊ Ulei mirositor cu care se unge corpul; balsam. L-au scăldat și l-au uns cu miresme. SADOVEANU, D. P. 25.
mireásmă s. f., g.-d. art. mirésmei; pl. mirésme
mireásmă s. f., g.-d. art. mirésmei; pl. mirésme
MIREÁSMĂ s. 1. aromă, balsam, parfum, (astăzi rar) boare, (rar) mirodenie, (reg.) șmag, (Mold. și Bucov.) miroznă, (înv.) odor, olm. (Din grădină venea o ~ amețitoare de flori.) 2. v. balsam.
Mireasmă ≠ miasmă
mireásmă (mirésme), s. f.1. Parfum, miros bun. – 2. Aromă, substanță aromatică. – Var. (înv.) mirizmă. Mr. anurismă, megl. mirizmă. Ngr. μύρισμα, în parte prin intermediul sl. mirizma. – Der. miroznă (var. miroasnă), s. f. (Mold., parfum), încrucișare a lui mireasmă cu miros; miresmi (var. înmiresmi, înmiresma), vb. (a parfuma). Cf. mir, miros.
MIREÁSMĂ mirésme f. Miros plăcut, pătrunzător; parfum; aromă. /<sl. mirizma
mireasmă f. 1. miros plăcut, aromă: cei trei crai dela răsărit aduseră aur și scumpe miresme; 2. (poetic) parfum: albinele umplu aerul văratic de mireasmă și răcoare EM. [Gr. mod. MYRISMA].
mireázmă n., pl. ezme (ngr. [și vgr.] myrisma, de unde și vsl. mirizma. V. mir 2 și miros). Parfum, miros plăcut, aromă, miroznă. Substanță aromatică. – Vechĭ și -ézmă și -ízmă.
MIREASMĂ s. 1. aromă, balsam, parfum, (astăzi rar) boare, (rar) mirodenie, (reg.) șmag, (Mold. și Bucov.) miroznă, (înv.) odor, olm. (Din grădină venea o ~ amețitoare de flori.) 2. balsam, (înv.) mirodie. (A cumpărat ~e scumpe.)

mireasmă dex

Intrare: mireasmă
mireasmă substantiv feminin