miracul definitie

2 intrări

20 definiții pentru miracul

MIRÁCOL, miracole, s. n. Fenomen supranatural, minune; fapt, fenomen uimitor, extraordinar. [Var.: (înv.) mirácul s. n.] – Din lat. miraculum, it. miracolo, fr. miracle.
MIRÁCUL s. n. v. miracol.
MIRÁCOL, miracole, s. n. Fenomen supranatural, minune; fapt, fenomen uimitor, extraordinar. [Var.: (înv.) mirácul s. n.] – Din lat. miraculum, it. miracolo, fr. miracle.
MIRÁCUL s. n. v. miracol.
MIRÁCOL, miracole, s. n. Minune. În mijlocul acestui vis, împrăștiate pe fața pămintului, se află satele... Oltul trece prin dreptul lor, ca pe lîngă tot atîtea miracole. BOGZA, C. O. 238. Știu că nu putem face miracole. C. PETRESCU, Î. II 88. L-a întrebat, ca în fața unui miracol, cu inima dezgolită și caldă. SAHIA, N. 76. – Variantă: mirácul (NEGRUZZI, S. I 256) s. n.
MIRÁCUL s. n. v. miracol.
mirácol s. n., pl. mirácole
mirácol s. n., pl. mirácole
MIRÁC s. v. minune, miracol.
MIRÁCOL s. minune, (înv. și reg.) taină, (înv.) ciudă, ciudesă, divă, mirac, semn, silă. (Parcă s-a întâmplat un ~.)
MIRÁCOL s.n. 1. Reprezentare teatrală din evul mediu cu subiect religios sau istoric, în care intervin elemente ale miraculosului creștin. 2. Eveniment, întâmplare contrară legilor naturii, care nu poate fi explicată rațional; minune. [Var. miracul s.n. / cf. fr. miracle, lat. miraculum < mirari – a admira].
MIRÁCUL s.n. v. miracol.
MIRÁCOL s. n. 1. eveniment, întâmplare contrară legilor naturii, inexplicată rațional; minune. 2. reprezentație teatrală din evul mediu cu subiect religios sau istoric, în care intervin elemente ale miraculosului creștin. (< it. miracolo, lat. miraculum, fr. miracle)
mirác (-ci), s. m. – Băiat, flăcău. Ngr. μειράϰιον (Tiktin). Sec. XVII, înv.; pare cultism.
MIRÁCOL ~e f. 1) Fenomen ieșit din comun; fapt supranatural; minune. 2) fig. Lucru cu calități extraordinare și imprevizibile, care provoacă admirație; minune. /<lat. miraculum, it. miracolo, fr. miracle[1]
mirác1 s.m. (înv.) băiat, copil.
miracol n. minune.
*mirácul n., pl. e (lat. miráculum. V. minune). Minune, prodigiŭ.
mirac s. v. MINUNE. MIRACOL.
MIRACOL s. minune, (înv. și reg.) taină, (înv.) ciudă, ciudesă, divă, mirac, semn, silă. (Parcă s-a întîmplat un ~.)

miracul dex

Intrare: miracol
miracul
miracol substantiv neutru
Intrare: mirac
mirac