Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

20 defini╚Ťii pentru miracul

MIR├üCOL, miracole, s. n. Fenomen supranatural, minune; fapt, fenomen uimitor, extraordinar. [Var.: (├«nv.) mir├ícul s. n.] ÔÇô Din lat. miraculum, it. miracolo, fr. miracle.
MIRÁCUL s. n. v. miracol.
MIR├üCOL, miracole, s. n. Fenomen supranatural, minune; fapt, fenomen uimitor, extraordinar. [Var.: (├«nv.) mir├ícul s. n.] ÔÇô Din lat. miraculum, it. miracolo, fr. miracle.
MIRÁCUL s. n. v. miracol.
MIR├üCOL, miracole, s. n. Minune. ├Än mijlocul acestui vis, ├«mpr─â╚Ötiate pe fa╚Ťa p─âmintului, se afl─â satele... Oltul trece prin dreptul lor, ca pe l├«ng─â tot at├«tea miracole. BOGZA, C. O. 238. ╚śtiu c─â nu putem face miracole. C. PETRESCU, ├Ä. II 88. L-a ├«ntrebat, ca ├«n fa╚Ťa unui miracol, cu inima dezgolit─â ╚Öi cald─â. SAHIA, N. 76. ÔÇô Variant─â: mir├ícul (NEGRUZZI, S. I 256) s. n.
MIRÁCUL s. n. v. miracol.
mirácol s. n., pl. mirácole
mirácol s. n., pl. mirácole
MIRÁC s. v. minune, miracol.
MIRÁCOL s. minune, (înv. și reg.) taină, (înv.) ciudă, ciudesă, divă, mirac, semn, silă. (Parcă s-a întâmplat un ~.)
MIR├üCOL s.n. 1. Reprezentare teatral─â din evul mediu cu subiect religios sau istoric, ├«n care intervin elemente ale miraculosului cre╚Ötin. 2. Eveniment, ├«nt├ómplare contrar─â legilor naturii, care nu poate fi explicat─â ra╚Ťional; minune. [Var. miracul s.n. / cf. fr. miracle, lat. miraculum < mirari ÔÇô a admira].
MIRÁCUL s.n. v. miracol.
MIR├üCOL s. n. 1. eveniment, ├«nt├ómplare contrar─â legilor naturii, inexplicat─â ra╚Ťional; minune. 2. reprezenta╚Ťie teatral─â din evul mediu cu subiect religios sau istoric, ├«n care intervin elemente ale miraculosului cre╚Ötin. (< it. miracolo, lat. miraculum, fr. miracle)
mir├íc (-ci), s. m. ÔÇô B─âiat, fl─âc─âu. Ngr. ╬╝╬Á╬╣¤ü╬Ȥ░╬╣╬┐╬Ż (Tiktin). Sec. XVII, ├«nv.; pare cultism.
MIR├üCOL ~e f. 1) Fenomen ie╚Öit din comun; fapt supranatural; minune. 2) fig. Lucru cu calit─â╚Ťi extraordinare ╚Öi imprevizibile, care provoac─â admira╚Ťie; minune. /<lat. miraculum, it. miracolo, fr. miracle[1]
mirác1 s.m. (înv.) băiat, copil.
*mir├ícul n., pl. e (lat. mir├ículum. V. minune). Minune, prodigi┼ş.
mirac s. v. MINUNE. MIRACOL.
MIRACOL s. minune, (înv. și reg.) taină, (înv.) ciudă, ciudesă, divă, mirac, semn, silă. (Parcă s-a întîmplat un ~.)

Miracul dex online | sinonim

Miracul definitie

Intrare: miracol
miracul
miracol substantiv neutru
Intrare: mirac
mirac