MIERLĂÍ vb. IV v. miorlăi.

MIORLĂÍ, miórlăi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pisici) A mieuna. 2. Intranz. și refl. Fig. (Depr.) A vorbi, a plânge cu glas subțire și tânguitor; a (se) smiorcăi. [Var.: (reg.) mierlăí, miorlâí vb. IV] – Din miorlau.

MIORLÂÍ vb. IV v. miorlăi.

MIERLĂÍ vb. IV v. miorlăi.

MIORLĂÍ, miórlăi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pisici) A mieuna. 2. Intranz. și refl. Fig. (Depr.) A vorbi, a plânge cu glas subțire și tânguitor; a (se) smiorcăi. [Var.: (reg.) mierlăí, miorlâí vb. IV] – Din miorlau.

MIORLÂÍ vb. IV v. miorlăi.

MIORLĂÍ, pers. 3 miorlăie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre pisici) A scoate miorlăituri; a mieuna. Se aud prin casă o mulțime de glasuri cari de cari mai uricioase: unele miorlăiau ca mița, altele covițau ca porcul. CREANGĂ, P. 302. La casa cu multe fete, Miorlăie pisicile de sete. PĂSCULESCU, E. P. 110. Să te duci... Unde cocoș Nu cîntă, Unde vacă Nu zbiară, Unde pisică Nu miorlăie. TEODORESCU, P. P. 368. 2. (Despre oameni, cu sens depreciativ) A vorbi, a cînta sau a plînge cu glas subțire și tînguitor. (Refl.) Copilul se miorlăi, fără a se opri din joc. REBREANU, R. II 31. – Pronunțat: mior-. – Variante: mierlăí (ODOBESCU, S. III 42, ȘEZ. XII 147), miorlîí (MACEDONSKI, O. III 31) vb. IV.

MIORLÎÍ vb. IV v. miorlăi.

miorlăí (a ~) vb., ind. prez. 3 miórlăie, imperf. 3 sg. miorlăiá; conj. prez. 3 să miórlăie

miorlăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. miórlăie, imperf. 3 sg. miorlăiá

MIORLĂÍ vb. v. mieuna.

MIORLĂÍ vb. v. miorcăi, plânge, smiorcăi.

MIORLĂÍRE s. v. mieunat.

A MIORLĂÍ miórlăi intranz. 1) (despre pisici) A scoate sunete prelungi, caracteristice speciei; a mieuna. 2) fig. fam. (despre persoane) A cânta prost. 3) fig. fam. (mai ales despre copii) A plânge prefăcut, trăgând repetat și zgomotos aerul pe nas; a se smiorcăi; a se sclifosi. 4) fig. peior. A vorbi cu glas subțire și tânguitor. /Din miorlau

A SE MIORLĂÍ mă miórlăi intranz. fam. (despre persoane) A vorbi întruna despre neplăcerile proprii, căutând să trezească milă. /Din miorlau

miorlăì v. 1. a miauna; 2. (ironic) a geme. [Onomatopee].

mĭórlăĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (d. mĭorlaŭ). Mĭeun, fac mĭorlaŭ: motanu mĭorlăĭe. Fig. Cer cu voce umilă.

MIORLĂI vb. a mieuna, (reg.) a miorțăi.

miorlăi vb. v. MIORCĂI. PLÎNGE. SMIORCĂI.

MIORLĂIRE s. mieunare, mieunat, mieunătură, miorlăială, miorlăit, miorlăitură, (reg.) miaun, miaut. (~ pisicii.)