MIERLĂITÓR, -OÁRE adj. v. miorlăitor.

MIORLĂITÓR, -OÁRE, miorlăitori, -oare, adj. Miorlăit2. [Pr.: -lă-i-. – Var.: (reg.) mierlăitór, -oáre adj.] – Miorlăi + suf. -tor.

MIERLĂITÓR, -OÁRE adj. v. miorlăitor.

MIORLĂITÓR, -OÁRE, miorlăitori, -oare, adj. Miorlăit2. [Pr.: -lă-i-. – Var.: (reg.) mierlăitór, -oáre adj.] – Miorlăi + suf. -tor.

MIORLĂITÓR, -OÁRE, miorlăitori, -oare, adj. (Despre glasul oamenilor) Miorlăit2. ♦ (În forma mierloitor) Mieros, lingușitor. Slutul... începu s-o lingușească cu vorbe mierloitoare. ISPIRESCU, L. 47. – Variantă: mierloitór, -oáre adj.

miorlăitór (-lă-i-) adj. m., pl. miorlăitóri; f. sg. și pl. miorlăitoáre

miorlăitór adj. m. (sil. -lă-i-), pl. miorlăitóri; f. sg. și pl. miorlăitoáre

MIORLĂITÓR adj. v. plângăreț.

MIORLĂITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care miorlăie; care produce miorlăituri. Glas ~. /a miorlăi + suf. ~tor

miorlăitor a. care miorlăe: glasuri miorlăitoare.

MIORLĂITOR adj. miorlăit, plîngăreț, smiorcăit. (Un glas ~.)