miorlăit definitie

32 definiții pentru miorlăit

MIERLĂÍ vb. IV v. miorlăi.
MIORLĂÍ, miórlăi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pisici) A mieuna. 2. Intranz. și refl. Fig. (Depr.) A vorbi, a plânge cu glas subțire și tânguitor; a (se) smiorcăi. [Var.: (reg.) mierlăí, miorlâí vb. IV] – Din miorlau.
MIORLĂÍT2, -Ă, miorlăiți, -te, adj. (Despre pisici) Care miorlăie; miorlăitor. ♦ Fig. (Depr.; despre oameni sau glasul lor) Plângăreț, tânguitor. – V. miorlăi.
MIORLĂÍT1, miorlăituri, s. n. Faptul de a (se) miorlăi; sunet caracteristic scos de pisică; miorlăială, miorlăitură; p. gener. sunet asemănător scos de alte animale sau de om. ♦ Fig. (Depr.) Plâns subțire și tânguitor. – V. miorlăi.
MIORLÂÍ vb. IV v. miorlăi.
MIERLĂÍ vb. IV v. miorlăi.
MIORLĂÍ, miórlăi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pisici) A mieuna. 2. Intranz. și refl. Fig. (Depr.) A vorbi, a plânge cu glas subțire și tânguitor; a (se) smiorcăi. [Var.: (reg.) mierlăí, miorlâí vb. IV] – Din miorlau.
MIORLĂÍT2, -Ă, miorlăiți, -te, adj. (Despre pisici) Care miorlăie; miorlăitor. ♦ Fig. (Depr.; despre oameni sau glasul lor) Plângăreț, tânguitor. – V. miorlăi.
MIORLĂÍT1, miorlăituri, s. n. Faptul de a (se) miorlăi; sunet caracteristic scos de pisică; miorlăială, miorlăitură; p. gener. sunet asemănător scos de alte animale sau de om. ♦ Fig. (Depr.) Plâns subțire și tânguitor. – V. miorlăi.
MIORLÂÍ vb. IV v. miorlăi.
MIORLĂÍ, pers. 3 miorlăie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre pisici) A scoate miorlăituri; a mieuna. Se aud prin casă o mulțime de glasuri cari de cari mai uricioase: unele miorlăiau ca mița, altele covițau ca porcul. CREANGĂ, P. 302. La casa cu multe fete, Miorlăie pisicile de sete. PĂSCULESCU, E. P. 110. Să te duci... Unde cocoș Nu cîntă, Unde vacă Nu zbiară, Unde pisică Nu miorlăie. TEODORESCU, P. P. 368. 2. (Despre oameni, cu sens depreciativ) A vorbi, a cînta sau a plînge cu glas subțire și tînguitor. (Refl.) Copilul se miorlăi, fără a se opri din joc. REBREANU, R. II 31. – Pronunțat: mior-. – Variante: mierlăí (ODOBESCU, S. III 42, ȘEZ. XII 147), miorlîí (MACEDONSKI, O. III 31) vb. IV.
MIORLĂÍT2, -Ă, miorlăiți, -te, adj. (Despre oameni sau glasul lor) Plîngăreț. Cu o voce miorlăită și tremurată începu să ne întrebe. SADOVEANU, O. VII 204.
MIORLĂÍT1, miorlăituri, s. n. Sunetul scos de pisică; mieunat, miorlăitură. [Plînsul] semăna mai mult cu miorlăitul unei mițe lihnite. CONTEMPORANUL, IV 393. De azi înainte, visurile mele poetice nu vor mai fi îngînate de miorlăind motanilor și de urletul dulăilor. ALECSANDRI, T. 280. Sunet asemănător scos de alte animale sau de păsări. Frumușel cățel aveți, zic eu cocoanei... Din paner se aude un miorlăit sentimental. CARAGIALE, M. 333.
MIORLÎÍ vb. IV v. miorlăi.
miorlăí (a ~) vb., ind. prez. 3 miórlăie, imperf. 3 sg. miorlăiá; conj. prez. 3 să miórlăie
miorlăít s. n., pl. miorlăíturi
miorlăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. miórlăie, imperf. 3 sg. miorlăiá
miorlăít s. n., pl. miorlăíturi
MIORLĂÍ vb. v. mieuna.
MIORLĂÍ vb. v. miorcăi, plânge, smiorcăi.
MIORLĂÍT adj. v. plângăreț.
MIORLĂÍT s. v. mieunat.
A MIORLĂÍ miórlăi intranz. 1) (despre pisici) A scoate sunete prelungi, caracteristice speciei; a mieuna. 2) fig. fam. (despre persoane) A cânta prost. 3) fig. fam. (mai ales despre copii) A plânge prefăcut, trăgând repetat și zgomotos aerul pe nas; a se smiorcăi; a se sclifosi. 4) fig. peior. A vorbi cu glas subțire și tânguitor. /Din miorlau
A SE MIORLĂÍ mă miórlăi intranz. fam. (despre persoane) A vorbi întruna despre neplăcerile proprii, căutând să trezească milă. /Din miorlau
MIORLĂÍT ~uri n. Strigăt caracteristic scos de pisică sau de unele animale. /v. a miorlăi
miorlăì v. 1. a miauna; 2. (ironic) a geme. [Onomatopee].
mĭórlăĭ și -ĭésc, a v. intr. (d. mĭorlaŭ). Mĭeun, fac mĭorlaŭ: motanu mĭorlăĭe. Fig. Cer cu voce umilă.
mĭorlăít, -ă adj. Care se mĭorlăĭe, care cere rugîndu-se ca o pisică, care nu poate striga tare: voce mĭorlăítă. Adv. În mod mĭorlăit: a vorbi mĭorlăit.
MIORLĂI vb. a mieuna, (reg.) a miorțăi.
miorlăi vb. v. MIORCĂI. PLÎNGE. SMIORCĂI.
MIORLĂIT adj. miorlăitor, plîngăreț, smiorcăit. (Un glas ~.)
MIORLĂIT s. mieunare, mieunat, mieunătură, miorlăială, miorlăire, miorlăitură, (reg.) miaun, miaut. (~ pisicii.)

miorlăit dex

Intrare: miorlăit (adj.)
miorlăit adj. adjectiv
Intrare: miorlăi
mierlăi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
miorlâi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
miorlăi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
Intrare: miorlăit (mieunat; -uri)
miorlăit mieunat; -uri substantiv neutru