MIORLĂIÁLĂ, miorlăieli, s. f. Miorlăit1. ♦ Fig. Plâns, vorbire afectată; cântare nearmonioasă. [Pr.: -lă-ia-] – Miorlăi + suf. -eală.

MIORLĂIÁLĂ, miorlăieli, s. f. Miorlăit1. ♦ Fig. Plâns, vorbire afectată; cântare nearmonioasă. [Pr.: -lă-ia-] – Miorlăi + suf. -eală.

MIORLĂIÁLĂ, miorlăieli, s. f. Miorlăit1. – Pronunțat: mior-.

miorlăiálă s. f., g.-d. art. miorlăiélii; pl. miorlăiéli

miorlăiálă s. f. (sil. -lă-ia-), g.-d. art. miorlăiélii; pl. miorlăiéli

MIORLĂIÁLĂ s. v. mieunat.

mĭorlăĭálă f., pl. ĭelĭ. Acțiunea de a miorlăi.

MIORLĂIALĂ s. mieunare, mieunat, mieunătură, miorlăire, miorlăit, miorlăitură, (reg.) miaun, miaut. (~ pisicii.)