MIORCĂÍ, pers. 3 miórcăie, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. (Despre broaște) A orăcăi. 2. Intranz. și refl. Fig. (Despre copii) A (se) smiorcăi. [Prez. ind. și: miorcăiesc] – Miorc + suf. -ăi.

MIORCĂÍT s. n. Faptul de a (se) miorcăi; orăcăit; fig. smiorcăit. – V. miorcăi.

MIORCĂÍ, miorcăiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre broaște) A orăcăi. 2. Intranz. și refl. Fig. (Despre copii) A (se) smiorcăi. [Prez. ind. și: miórcăi] – Miorc + suf. -ăi.

MIORCĂÍT s. n. Faptul de a (se) miorcăi; orăcăit; fig. smiorcăit. – V. miorcăi.

MIORCĂÍ, miorcăiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre broaște) A orăcăi (slab). 2. Intranz. și refl. (Despre copii) A plînge (fără motiv, făcînd mofturi); (despre oameni) a se tîngui din cauza unor necazuri mărunte. – Pronunțat: mior-.

!miorcăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 miórcăie, imperf. 3 sg. miorcăiá; conj. prez. 3 să miórcăie

miorcăít (pop.) s. n.

miorcăí vb., ind. prez. 1 sg. miorcăiésc, 3 sg. miorcăiéște / miórcăie, imperf. 3 sg. miorcăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. miorcăiáscă / miórcăie

miorcăít s. n.

MIORCĂÍ vb. a plânge, a (se) smiorcăi, (glumeț) a (se) miorlăi, a orăcăi. (Copilul s-a ~ toată ziua.)

MIORCĂÍ vb. v. ocăcăi, orăcăi.

MIORCĂÍT s. v. ocăcăit, orăcăială, orăcăire, orăcăit.

A MIORCĂÍ ~iésc intranz. 1) (despre broaște) A scoate sunete monotone, repetate și răsunătoare, caracteristice speciei; a face „miorc-miorc”; a orăcăi. /miorc + suf. ~ăi

miorcăì (miorcoti) v. a geme. [Onomatopee].

mĭórcăĭ și -ĭésc, a -í v. intr. Fam. Iron. Crîcnesc: să nu-mĭ mĭorcăĭ nicĭ un cuvînt!

MIORCĂI vb. a plînge, a (se) smiorcăi, (glumeț) a (se) miorlăi, a orăcăi. (Copilul s-a ~ toată ziua.)

miorcăi vb. v. OCĂCĂI. ORĂCĂI.

miorcăit s. v. OCĂCĂIT. ORĂCĂIALĂ. ORĂCĂIRE. ORĂCĂIT.