Dicționare ale limbii române

2 intrări

23 definiții pentru minunat

MINUNÁ, minunez, vb. I. Refl. și tranz. A rămâne sau a face pe cineva să rămână uluit, uimit, surprins. ♦ Refl. A-și manifesta mirarea, admirația, surpriza; a se mira mult. – Din minune.
MINUNÁT, -Ă, minunați, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care iese din comun (prin aspect, însușiri etc.); magnific; p. ext. care uimește prin frumusețe; încântător, splendid. ♦ Foarte bun, excepțional. 2. (În basme) Care face minuni, care este înzestrat cu însușiri supranaturale. ♦ Vrăjit, fermecat. 3. Mirat, surprins. – V. minuna.
MINUNÁ, minunez, vb. I. Refl. și tranz. A rămâne sau a face pe cineva să rămână uluit, uimit, surprins. ♦ Refl. A-și manifesta mirarea, admirația, surpriza; a se mira mult. – Din minune.
MINUNÁT, -Ă, minunați, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care iese din comun (prin aspect, însușiri etc.); p. ext. care uimește prin frumusețe; încântător, splendid. ♦ Foarte bun, excepțional. 2. (În basme) Care face minuni, care este înzestrat cu însușiri supranaturale. ♦ Vrăjit, fermecat. 3. Mirat, surprins. – V. minuna.
MINUNÁ, minunez, vb. I. Tranz. A uimi pe cineva, a-l face să rămînă mirat, surprins; a impresiona. Rîvna lor o minunează pe mama. STANCU, D. 446. După ce și-a vîrît la briu cele trei săbii ale lui, cu care. minunase lumea, a luat baioneta jandarmului. SAHIA, N. 69. Zi de 15 mai (1848)... Tu minunași lumea și îi arătași că nația romînă e matură. BĂLCESCU, O. I 332. ◊ Absol. Altă biserică este Sf. Andrei care minunează prin zveltețea sa. SAHIA, U.R.S.S. 43. ◊ Refl. Ceasuri întregi ne minunam din drum De bradul ce se străvedea prin geamuri. BENIUC, V. 36. Pășea încet, minunîndu-se la fiecare pas. EMINESCU, N. 127. – Prez. ind. și: (pers. 3 sg.) minúnă (MACEDONSKI, O. I 24).
MINUNÁT, -Ă, minunați, -te, adj. 1. Care surprinde, uimește prin frumusețe; încîntător, fermecător, splendid. Fata sta nemișcată și înfiorată, cu mînile mici albe în poală și privea pe rănit cu ochii ei minunați. SADOVEANU, O. I 97. Podul cel minunat îndată s-a stricat și s-a mistuit. CREANGĂ, P. 89. Ochii mari și minunați Lucesc adînc, himeric. EMINESCU, O. I 172. Crescut-au, Doamne, crescut, Doi meri nalți Și minunați, La tulpine-mpreunați. TEODORESCU, P. P. 81. ◊ (Adverbial; înaintea unui adjectiv de care se leagă prin prep. «de», dă acestuia valoare de superlativ) Foarte, deosebit de... Se făcea o duminică minunat de frumoasă. DELAVRANCEA, H. T. 64. Balul d-tale e minunat de frumos și de vesel! ALECSANDRI, T. 762. Au văzut... mulțime de papagali minunat de frumoși. DRĂGHICI, R. 97. ♦ Foarte bun, excepțional. Original în păreri și gesturi, dar are un suflet minunat. REBREANU, R. I 90. ◊ (Adverbial) Robinson au socotit că acest loc ar putea să-i slujească minunat la trebuința sa. DRĂGHICI, R. 79. ♦ (Adverbial) Perfect, foarte bine, admirabil. Chită minunat. 2. (În basme) Care face minuni, dotat cu puteri supranaturale. I-au schimbat... asinul cel minunat și i-au pus altul în locul lui tot ca acela. SBIERA, P. 196. Furca cea minunată torcînd singură fire de aur. CREANGĂ, P. 96. ♦ Ciudat, straniu, bizar. Minunat lucru îmi pare că dobitoacile sălbatice arată mai multă mulțămire cătră făcătoriul lor de bine. DRĂGHICI, R. 103. 3. (Rar) Mirat, uimit, surprins, încîntat. Acele nemărginite epopee vînătorești... sperie și obosesc azi ochii călătorului minunat. ODOBESCU, S. III 80.
minuná (a ~) vb., ind. prez. 3 minuneáză
*minunát adj. m., pl. minunáți; f. minunátă, pl. minunáte
minuná vb., ind. prez. 1 sg. minunéz, 3 sg. și pl. minuneáză
MINUNÁ vb. 1. a se cruci, a se uimi, a se ului, (pop.) a se încruci, (reg.) a se ugni, (Transilv. și Ban.) a se pocozi, (înv.) a se ciudi, a se divi. (Se ~ de ce aude.) 2. v. uimi. 3. v. extazia.
MINUNÁT adj. v. ceresc, divin, dumnezeiesc, sfânt.
MINUNÁT adj., adv. 1. adj. v. crucit. 2. adj. splendid, strălucitor, (livr.) magnific, mirific, paradiziac, (pop.) mândru, (înv.) preafrumos. (Un peisaj ~.) 3. adj. v. fermecător. 4. adj. splendid, superb, (fig.) ceresc, divin, dumnezeiesc, îngeresc, serafic, (livr. fig.) celest. (O muzică ~.) 5. adv. splendid, superb, (fig.) divin, dumnezeiește, îngerește. (Cântă ~.) 6. adj. v. perfect. 7. adv. v. foarte.
A MINUNÁ ~éz tranz. A impresiona prin ceva neprevăzut; a surprinde; a uimi; a mira. ~ lumea. /Din minune
A SE MINUNÁ mă ~éz intranz. A fi cuprins de admirație; a rămâne profund impresionat; a se uimi; a se mira. /Din minune
MINUNÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A MINUNA și A SE MINUNA. 2) (în basm) Care face minuni; cu proprietăți supraomenești. 3) (despre persoane și despre manifestările lor) Care șochează prin felul său de a fi; ieșit din comun; straniu; bizar. Purtare ~tă. /v. a minuna
minunà v. 1. a fi plin de mirare: ne minunăm de tot ce e extraordinar; 2. fig. a fi nedumerit (într’o împrejurare grea): stau și mă minunez ce să fac. [Tras din minune].
minunat a. 1. care inspiră o vie mirare: om minunat; 2. care face minuni: pasăre minunată; 3. surprinzător, admirabil: tablou minunat; 4. lovit de uimire. ║ adv. de minune.
minunát, -ă adj. (d. minunez). Mirat, uĭmit (Rar). Admirabil: spectacul minunat. Miraculos, surprinzător: magia e o artă minunată. Adv. În mod minunat: a lucra minunat de frumos.
minunéz v. tr. (d. minune). Uimesc, surprind. V. refl. Mă mĭr foarte mult, rămîn uĭmit: se minuna lumea de vitejia luĭ. – Și înm- (vechĭ).
MINUNA vb. 1. a se cruci, a se uimi, a se ului, (pop.) a se încruci, (reg.) a se ugni, (Transilv. și Ban.) a se pocozi, (înv.) a se ciudi, a se divi. (Se ~ de ce aude.) 2. a stupefia, a surprinde, a uimi, a ului. (Ce-mi spui tu pur și simplu mă ~.) 3. a se extazia. (Se ~ în fața splendorilor naturii.)
minunat adj. v. CERESC. DIVIN. DUMNEZEIESC. SFÎNT.
MINUNAT adj., adv. 1. adj. crucit, perplex, stupefiat, surprins, uimit, uluit. (Ea a rămas ~ de cele auzite.) 2. adj. splendid, strălucitor, (livr.) magnific, mirific, paradiziac, (pop.) mîndru, (înv.) preafrumos. (Un peisaj ~.) 3. adj. feeric, fermecător, încîntător, (fig.) îmbătător. (O seară ~.) 4. adj. splendid, superb, (fig.) ceresc, divin, dumnezeiesc, îngeresc, serafic, (livr. fig.) celest. (O muzică ~.) 5. adv. splendid, superb, (fig.) divin, dumnezeiește. (Cîntă ~.) 6. adj. desăvîrșit, excepțional, extraordinar, formidabil, ideal, magistral, perfect, splendid, sublim, superb, (înv.) săvîrșit. (O ~ punere în scenă.)
MIRABILE DICTU (VISU) (lat.) e minunat de spus (de văzut) – Un spectacol (o întâmplare) mirabile dictu (visu).

minunat definitie

minunat dex

Intrare: minunat
minunat adjectiv
Intrare: minuna
minuna verb grupa I conjugarea a II-a