MÍNGE, mingi, s. f. 1. Obiect sferic (rar ovoidal), de diverse dimensiuni și greutăți, confecționat din cauciuc, piele, celuloid, material plastic etc. (umplut cu aer), care se folosește în diferite jocuri (sportive), în gimnastica medicală etc.; balon (1). 2. Joc cu mingea (1). [Var.: míngie s. f.] – Cf. sl. mêč.

MÍNGIE s. f. v. minge.

MÍNGE, mingi, s. f. 1. Obiect sferic (rar ovoidal), de diverse dimensiuni și greutăți, confecționat din cauciuc, piele, celuloid, material plastic etc. (umplut cu aer), care se folosește în diferite jocuri (sportive), în gimnastica medicală etc.; balon (1). 2. Joc cu mingea (1). [Var.: míngie s. f.] – Cf. sl. mêč.

MÍNGIE s. f. v. minge.[1]

MÍNGE, mingi, s. f. Obiect (mai ales) sferic, de diferite mărimi, uneori elastic, făcut din cauciuc, piele, celuloid, pînză etc., umplut de obicei cu aer și folosit în diferite jocuri sportive. După minge și după cerc alergau prin casă și prin curte. GALACTION, O. I 306. În momentul acesta sare o minge de ping-pong în scenă. SEBASTIAN, T. 83. Mingea sare pînă la policandrul din tavanul salonului, unde turbură grozav liniștea ciucurilor de cristal. CARAGIALE, O. II 166. ♦ Joc (de copii) la care se folosește acest obiect. Cînd ceilalți băieți de sama lui să duceau la minge ori la poarcă, el se tot făcea că are treabă în preajma casei Irinei. BUJOR, S. 80. – Variantă: (învechit și regional) mínce (NEGRUZZI, S. I 125) s. f.

mínge s. f., art. míngea, g.-d. art. míngii; pl. mingi, art. míngile

mínge s. f., art. míngea, g.-d. art. míngii; pl. mingi

MÍNGE s. (în unele sporturi) balon, (reg.) hapuc, (Transilv. și Olt.) cotcă, (Ban. și Transilv.) pilă, (prin Ban.) pulmă, (Transilv. și Ban.) surducă, (arg.) bășică. (Bate ~ pe maidan.)

mínge (míngi), s. f. – Balon. – Var. (Bucov.) mince. Sl. męčĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 197; Byhan 318; Berneker, II, 42; Conev 104), cf. sb. mečak, rus. mjačĭ, mag. mancs.

MÍNGE ~i f. Obiect sferic, de diverse dimensiuni, elastic, care, fiind umplut cu aer, este folosit ca jucărie sau pentru a practica anumite jocuri sportive sau distractive. ~ de fotbal. [G.-D. mingii] /cf. sl. mĕci

minge f. mic glob elastic cu care se joacă copiii. [Și mince = slav. *MẼČĬ, cf. ceh. MIČ].

mínge și (nord) mínce f. (vsl. mencĭ, minge, d. menkŭkŭ, moale; bg. méčka, gogoloș de brînză cu pîne; sîrb. meča, mez de pîne; rus. mĕačĭ, minge; ceh. mič, minge; ung. mancs, minge). Ghem (cocoloș, bilă, sferă) de pînză, de pele și maĭ ales de gumă cu care se joacă copiiĭ. A te juca cu mingea, a te juca cu mingea singur. A te juca la minge, a te juca cu alțiĭ la minge. – Și mice (Tec. Fc.). În Trans. și mice (rTP. 1925, 23), loptă, habuc și surducă.

MINGE s. (în unele sporturi) balon, (reg.) hapuc, (Transilv. și Olt.) cotcă, (Ban. și Transilv.) pilă, (prin Ban.) pulmă, (Transilv. și Ban.) surducă, (arg.) bășică. (Bate ~ pe maidan.)

a îngropa mingea-n terenul adversarului expr. (la volei) a obține un punct la capătul unui atac executat în forță.

a pasa mingea expr. (pub.) a se eschiva, a se fofila; a evita să-și asume răspunderea.

a ridica mingea la fileu / la plasă expr. 1. (pub.) a crea condiții favorabile (cuiva) 2. (er. – d. femei) a excita (un bărbat).

cu mingea la centru expr. (d. femei) gravidă.

mingea este în terenul lui... expr. (pub.) cel care trebuie să-și asume răspunderea este...