mineral definitie

24 definiții pentru mineral

MINERÁL, -Ă, minerali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Corp solid, cu o anumită compoziție chimică, existent în natură în stare cristalină sau amorfă, în componența rocilor și a minereurilor. 2. Adj. Care conține minerale (1), care ține de minerale, privitor la minerale, de natura mineralelor. ◊ Apă minerală sau ape (ori izvoare) minerale = apă care conține în soluție săruri, gaze sau substanțe radioactive care îi conferă proprietăți terapeutice; p. ext. loc, stațiune etc. unde se găsesc asemenea ape; tratament făcut cu astfel de ape. Ulei mineral = ulei obținut prin distilarea țițeiului. – Din fr. minéral, lat. mineralis.
MINERÁL, -Ă, minerali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Corp solid, cu o anumită compoziție chimică, care se găsește în natură în stare cristalină sau amorfă, în componența rocilor și a minereurilor. 2. Adj. Care conține minerale (1), care ține de minerale, privitor la minerale, de natura mineralelor. ◊ Apă minerală sau ape (ori izvoare) minerale = apă care conține în soluție săruri, gaze sau substanțe radioactive și care îi conferă proprietăți terapeutice; p. ext. loc, stațiune etc. unde se găsesc asemenea ape; tratament făcut cu astfel de ape. Ulei mineral = ulei obținut prin distilarea țițeiului. – Din fr. minéral, lat. mineralis.
MINERÁL1, minerale, s. n. Corp solid, cristalizat sau amorf, care se găsește în scoarța pămîntului și care are o anumită compoziție chimică.
MINERÁL2, -Ă, minerali, -e, adj. Care conține minerale, care ține de minerale, care se referă la minerale. Cărbune mineral. ▭ Un însemnat spor de producție îl aduce întrebuințarea îngrășămintelor organice și minerale. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 382, 5/1. ◊ (Spre deosebire de regnul animal și regnul vegetal) Regnul mineral = totalitatea mineralelor. Apă minerală = apă care conține în soluție săruri, gaze și substanțe radioactive; (la pl., rar) stațiune unde se află asemenea ape. Pe sub seară scoborîm în satul Olănești, vestit prin băile lui de ape minerale. VLAHUȚĂ, O. A. II 137. Pe la sfîrșitul lui august poate mă întorc și eu la Paris de la apele minerale. GHICA, A. 587. Nu departe de aici sînt apele minerale de Strungă. NEGRUZZI, S. I 192. Izvor mineral = izvor a cărui apă conține în soluție o cantitate însemnată de săruri sau de gaze, avînd o temperatură mai înaltă de 20°, uneori puternic radioactivă. Ulei mineral = ulei obținut prin distilarea țițeiului. Parafina este un ulei mineral.
minerál1 adj. m., pl. mineráli; f. minerálă, pl. minerále
minerál2 s. n., pl. minerále
minerál adj. m., pl. mineráli; f. sg. minerálă, pl. minerále
minerál s. n., pl. minerále
MINERÁL adj. v. anorganic.
MINERÁL, -Ă adj. Care conține minerale, referitor la minerale. ◊ Apă minerală = apă în a cărei soluție se află săruri, substanțe radioactive, gaze. [Cf. fr. minéral, lat. mineralis].
MINERÁL s.n. Corp solid, care se află în natură cristalizat sau amorf (în interiorul sau la suprafața Pământului). [< fr. minéral, cf. lat.t. minerale].
MINERÁL, -Ă I. adj. 1. referitor la minerale, care conține minerale. ♦ apă ~ă = apă în a cărei soluție se află săruri, substanțe radioactive, gaze. 2. de piatră. II. s. n. corp solid, care se află în natură cristalizat, sau amorf (în interiorul, sau la suprafața pământului). (< rus. mineral, fr. minéral, lat. mineralis)
MINERÁL1 ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de corpurile anorganice; propriu corpurilor anorganice. Chimie ~ă. 2) Care conține corpuri anorganice; constituit din materie anorganică. Combustibil ~. /<fr. minéral, lat. mineralis
MINERÁL2 ~e n. Corp solid natural, anorganic, din componența rocilor și a minereurilor. ~e cristalizate. ~e amorfe. /<fr. minéral, lat. mineralis
mineral n. corp neorganizat ce se află în interiorul pământului sau pe suprafața sa, ca pietrele și metalele. ║ a. ce ține de minerale: regnul animal, vegetal și mineral; apă minerală, ce conține în disoluțiuni substanțe minerale și care are proprietăți terapeutice.
*minerál, -ă adj. (mlat. mineralis, d. minéra, fr. minière, minieră. V. mineraĭ). Format din materie brută, neorganizată (ca bulgăriĭ care se scot din mine): substanțe minerale. S. n., pl. e. Corp brut, neorganizat, bucată de pămînt orĭ de peatră așa cum se scoate din mină: mineral de plumb, de cupru. Cărbune mineral, cărbune de pămînt, cărbune fosil. Ape minerale, care ĭes din pămînt și conțin în disoluțiune unele substanțe minerale și se întrebuințează la băĭ sau la băut. Regnu mineral, mare despărțitură în științele naturale care cuprinde metalele și mineralele, în opoz. cu regnu vegetal și animal.
MINERAL adj. anorganic, neorganic. (Substanță ~ ).
MINERALE. Subst. Mineral; minereu. Acvamarin; agat; alait; albit; alunit; ametist; amfibol; amiantă; andaluzit; apatit; argonit; aur nativ; azbest; azurit; baritină; beril; blendă; bronzit; calcedonie; calcit; calcopirită; celestină; cleveit; columbit, niobit; corindon; cornalină; crisoberil; cuarț; diamant; dolomită; durit; epidot; euclaz; feldspat; ferită; fier nativ; fluorină; gagarinit; galenă; ghips; grafit; granat; hornblendă; kainit; labrador; lapislazuli, lapis, lazurit; leucit; magnetit, magnetită; magnezit; malahit; mangan; marcasit; mică; molibden; molibdenit, muscovit; nichelină; ortoclaz, ortoză; pirită; pirotină; realgar; rubin, balaș (înv.); safir; scapolit; serpentin; silex; silicat; smarald, smaragd; spinel; stibină; stronțianit; sulf; talc, talcșist (înv.); tantalit; topaz; tremolit; turanit; turmalină; uraninit. Mineralizare; demineralizare. Mineralogie; mineralog. Geologie; geolog. Muzeu mineralogic. Minerit. Miner. Adj. Mineral; mineralizat; mineralogic; mineralizator. Vb. A se mineraliza; a se demineraliza; a demineraliza. V. metale, pietre prețioase și semiprețioase, rocă.
agregate minerale (pl.), (engl.= mineral aggregate) masă granulară concrescută sau asociație de min. alcătuită din mai mult de un cristal; a.m. pot fi monomin. (ex. calcarul format numai din cristale de calcit) sau polimin. Se diferențiază prin structura și caracterele morfologice ale componenților, distingându-se astfel: a.m. granulare, asociații de cristale sub formă de → druze, concrețiuni, dendrite, eflorescențe, ooide etc.
cărbune mineral, (engl.= mineral coal) termen folosit pentru produsele rezultate în urma acumulării și diagenezei (carbonificării) substanțelor vegeta-le. Printr-un proces de îngropare lentă și compactizare, sub o stivă mai groasă de sedimente, substanțele vegetale (lignina, celuloza) se conservă și trec succesiv în diferite tipuri de c. Constituenții petrografici ai c. sunt cunoscuți sub denumirea de → macerale (vitrinit, exinit, inertinit) și → litotipi (vitrit, fuzit, durit, clarit). C. formați din spori, alge și ciuperci se numesc sapropelici (→ cannel-coal, boghead). C. fac parte din rocile caustobiolite și s-au format în Carb.med. Jur. Paleog. și Neog. Calitatea c. depinde de conținutul său în carbon, în elemente volatile, cenușă, de cantitatea de sulf și de umiditate.
concreșteri minerale (pl.), (engl.= mineral intergrowth) edificii cristaline complexe rezultate din orientarea reciprocă a indivizilor în timpul procesului mineralogenetic. C.m. se realizează între cristale ale aceleiași specii min. (cuarț, calcit, albit) sau ale unor specii diferite (staurolit, disten, pirită, galenă). După modul de asociere a indivizilor cristalini, c.m. pot fi paralele și simetrice. C. paralele se realizează prin orientarea comună de cristale și se formează mai frecvent prin precipitare din soluțiile care traversează spații libere (geode, druze). C. simetrice (→ maclele) se realizează între două sau mai multe cristale ale aceleiași specii minerale după legi bine determinate, în timpul creșterii cristalelor în diverse spații naturale (topituri magmatice, lave, spații de metamorfism).
mineral, (engl. = mineral) element sau compus cu compoziție chimică definită, format pe cale naturală și având o stare de agregare solidă și omogenă. M. sunt corpuri anorganice cristalizate sau amorfe; după unii autori, sunt considerate m. și anumite substanțe organice din cadrul scoarței terestre (de ex. chihlimbar, țiței etc.). M. cristalizate sunt caracterizate prin: habitus, structură reticulară internă și proprietăți fizico-chimice vectoriale, iar m. amorfe, prin: lipsa unor forme și structuri reticulare proprii, proprietăți fizico-chimice izotrope și instabilitate termodinamică. În funcție de chimismul lor, m. se grupează în: elemente native, sulfuri sau sulfosăruri, oxizi, hidroxizi, halogenuri și săruri oxigenate (carbonați, nitrați, borați, iodați, sulfați, cromați, fosfați, arseniuri, vanadați, silicați). În funcție de frecvența în roci, se disting: m. principale sau esențiale și m. accesorii, iar în funcție de momentul formării lor: m. primare și m. secundare; în sedimente – după originea lor – se disting: m. → alogene și m. → autigene, iar în filoanele metalifere: m. metalice și m. de gangă.
mineral greu, (engl. = heavy mineral) termen convențional prin care se definește un min. cu G mai mare decât a bromoformului (G = 2,9), reprezentând cel mai comun lichid utilizat pentru separarea gravitațională a fracțiunii „ușoare” (G < 2,9) de fracțiunea grea. Ex.: aur, casiterit, ilmenit, zircon, turmalină, rutil, granat, sfen etc. M.g. formează asociații caracteristice în aluviuni recente, nisipuri, gresii, care permit stabilirea unor arii sursă sau care indică un anumit grad de maturitate al dep. respectiv. Concentrațiile de m.g. – magnetit, ilmenit, monazit, zircon -, au valoare economică. În cercetările stratigrafice, m.g. pot fi utilizate drept criteriu litologic de corelație a dep.
MINERÁL, -Ă (< fr., lat.) s. n., adj. 1. S. n. Corp natural, mai mult sau mai puțin omogen din punct de vedere fizic și chimic, component al rocilor și al minereurilor, reprezentat frecvent printr-o combinație chimică și, mai rar, prin elemente native, formate în urma proceselor geologice; cele mai multe m. sunt anorganice, solide și cristalizate. Sunt cunoscute peste 2.000 de m., dintre care silicații reprezintă c. 34%, oxizii și hidroxizii, c. 25%, iar sulfurile, c. 20%. ◊ Mineralele grele = minerale stabile din punct de vedere fizic și chimic, cu greutatea specifică peste 3, acumulate în rocile detritice și provenite din alterarea sau dezagregarea rocilor eruptive și metamorfice; concentrațiile mai însemnate reprezintă zăcăminte sedimentare de metale utile prețioase (ex. aur, diamante, granați, zirconiu, monozit, magnetit etc.). 2. Adj. Care se referă la minerale (1), care conține minerale. ◊ Regnul m. = totalitatea mineralelor (1). Apă m. v. apă.

mineral dex

Intrare: mineral
mineral adjectiv substantiv neutru