minei definitie

2 intrări

45 definiții pentru minei

MÍNĂ1, mine, s. f. 1. Loc subteran cu zăcăminte de substanțe minerale utile; complex de lucrări, de instalații în subteran și la suprafață, destinate exploatării, cu ajutorul puțurilor și galeriilor, a unui zăcământ de substanțe minerale utile; subteran, baie2. ♦ Fig. Rezervor nesecat (de bogăție). 2. Armă explozivă folosită la distrugerea unor obiective terestre sau acvatice. 3. Bucată subțire cilindrică sau prismatică din grafit sau din alt material, folosită la confecționarea creioanelor. – Din fr. mine, germ. Mine.
MÍNĂ2 s. f. Expresie a feței; fizionomie, chip, înfățișare. ◊ Expr. A avea (o) mină bună (sau rea) = a arăta bine (sau rău), a părea sănătos (sau bolnav). – Din fr. mine.
MÍNĂ3, mine, s. f. Veche monedă grecească de aur sau de argint, a cărei valoare era egală cu o sută de drahme. – Din fr. mine, lat. mina.
MINÉI, mineie, s. n. Carte bisericească ortodoxă în care sunt indicate, pe luni și pe zile, slujbele religioase. – Din sl. mineĭ.
MÍNĂ1, mine, s. f. 1. Loc subteran cu zăcăminte de substanțe minerale utile; complex de lucrări, de instalații în subteran și la suprafață, destinate exploatării, cu ajutorul puțurilor și galeriilor, a unui zăcământ de substanțe minerale utile; subteran, baie2. ♦ Fig. Izvor nesecat (de bogăție). 2. Armă explozivă care se așază pe pământ sau în pământ, în apă etc. și care explodează la atingere sau la comandă. 3. Bucată subțire cilindrică sau prismatică de grafit sau din alt material, folosită la confecționarea creioanelor. – Din fr. mine, germ. Mine.
MÍNĂ2, mine, s. f. Expresie a feței; fizionomie, chip, înfățișare. ◊ Expr. A avea (o) mină bună (sau rea) = a arăta bine (sau rău), a părea sănătos (sau bolnav). – Din fr. mine.
MÍNĂ3, mine, s. f. Veche monedă grecească de aur sau de argint, a cărei valoare era egală cu o sută de drahme. – Din fr. mine, lat. mina.
MINÉI, mineie, s. n. Carte bisericească ortodoxă în care sunt indicate, pe luni și pe zile, slujbele religioase. – Din sl. mineĭ.
MÍNĂ3, mine, s. f. (La grecii din antichitate) Monedă valorînd o sută de drahme. Alcibiad, floarea efebilor din Atena, tăie într-o zi coada cea frumoasă a unui cine minunat pe care-l cumpărase cu șaptezeci de mine. ODOBESCU, S.III 43.
MÍNĂ1, mine, s. f. 1. Loc subteran, amenajat cu diferite lucrări și instalații care permit accesul la zăcămintele de minerale utile și fac posibilă exploatarea acestora. Noi bine știm că azi, din mină, Cei ce primesc căldură și lumină Ai noștri sînt, și tot ce noi vom face E pentru-o viață nouă, pentru pace. BENIUC, S. 7. În minele adînci ale Munților Apuseni se vede perfect tot ce s-a petrecut atunci. Aurul lichid și fierbinte s-a strecurat printre stînci. BOGZA, A. Î. 121. Mai înainte, aceste mine de sare prezentau un aspect înspăimîntător. BOLINTINEANU, O. 432. ♦ Ansamblul lucrărilor, construcțiilor și instalațiilor de la suprafață și din subteran ale unei exploatări miniere. ♦ Bogăție mare, izvor nesecat. Știința lui France este o mînă de considerații, de apropieri, de comparații, care dau o mai mare forță creației sale. IBRĂILEANU, S. 280. 2. Armă explozivă, compusă dintr-o încărcătură de exploziv și un dispozitiv de aprindere, care se așază pe pămînt, în pămînt sau sub apă și explodează la atingere sau la comandă (prin acțiunea unui dispozitiv special). Tîrnăcopul, pila, mina mușcă stînca cu-ndîrjire. MACEDONSKI, O. I 231. Gestul acesta fu ca izbucnirea unei mine. NEGRUZZI, S. I 6. 3. (Adesea determinat prin «de creion») Vergea cilindrică sau prismatică subțire făcută din grafit, plombagină sau dintr-o altă substanță care poate lăsa o urmă pe hîrtie sau pe alte materiale. Mină de grafit. Mină colorată.
MÍNĂ2, mine, s. f. Expresie a feței; fizionomie, chip; înfățișare. V. mimică. Fata încercă să-și facă o mînă surîzătoare, dar lacrămile îi jucau încă în ochi. BART, E. 338. Acum, închipuiește-ți, de poți, mina călugărilor. NEGRUZZI, S. I 228. Expr. A avea mînă bună (sau rea) = a arăta bine (sau rău); a părea sănătos (sau bolnav).
MINÉI, mineie, s. n. Carte bisericească în care sînt indicate, pe luni și pe zile, slujbele religioase. Am găsit un volum manuscript pe hîrtie coprinzînd mineiul pe luna decemvrie în limba slavonă. ODOBESCU, S. I 460. – Variantă: mináu s. n.
mínă1 (înfățișare) s. f., g.-d. art. mínei
mínă2 (subteran, parte a creionului, monedă) s. f., g.-d. art. mínei; pl. míne
minéi s. n., pl. minéie
mínă (loc subteran, fizionomie, monedă grecească) s. f., g.-d. art. mínei; pl. míne
minéi s. n., pl. minéie
MÍNĂ s. 1. ocnă, subteran, (înv. și reg.) baie, (înv.) madem, minieră. (Au intrat în ~.) 2. (înv. și reg.) rudărie, (prin Ban.) caună. (~ de aur.)
MÍNĂ s. v. fizionomie.
MÍNĂ2 s.f. Înfățișare; expresie a feței; fizionomie. [< fr. mine].
MÍNĂ3 s.f. (La vechii greci) Monedă valorând o sută de drahme. [< fr. mine, lat. mina].
MÍNĂ1 s.f. 1. Loc subteran special amenajat, de unde se extrag minerale. ♦ Ansamblul lucrărilor subterane care permite exploatarea unor zăcăminte. ♦ (Fig.) Mare bogăție (ascunsă). 2. Cilindru subțire de grafit etc. din interiorul creioanelor. 3. Armă alcătuită dintr-o încărcătură de exploziv și un dispozitiv de aprindere, care explodează prin lovire sau la comandă. [< fr. mine, it. mina, germ. Mine].
MÍNĂ2 s. f. expresie a feței; fizionomie. (< fr. mine)
MÍNĂ3 s. f. veche monedă grecească de aur sau de argint, valorând o sută de drahme. (< fr. mine, lat. mina)
MÍNĂ1 s. f. 1. loc subteran special amenajat, de unde se extrag minerale. 2. galerie săpată în frunzele sau în scoarța unei plante de către insecte. 3. (fig.) mare bogăție (ascunsă). 4. cilindru subțire de granit etc. din interiorul creioanelor sau pixurilor. 5. mijloc de luptă alcătuit dintr-o încărcătură de exploziv și un dispozitiv de aprindere, care explodează prin lovire sau la comandă. (< fr. mine, germ. Mine)
mínă (míne), s. f. – Sursă, filon, zăcămînt. Fr. mine. Este omonim cu mină, s. f. (aparență, aspect, prezență, față), din fr. mine. – Der. miner, s. m., din fr. mineur; mina, vb., din fr. miner.
minéi (minéie) s. n. – Minologhion. – Mr. mineu. Ngr. μιναϊον (Murnu 37), în parte prin intermediul sl. mineja, cf. bg., sb. minei. A circulat puțin și forma minologhion, s. n. (înv.), din ngr. μηνολόγιον (Gáldi 210).
MÍNĂ1 ~e f. 1) Subteran de unde se exploatează zăcăminte minerale. 2) Ansamblu de lucrări și de instalații ce țin de extragerea zăcămintelor minerale. 3) Parte centrală de grafit sau de alt material a unui creion. 4) fig. Sursă inepuizabilă (de bogăție). 5) Armă explozivă al cărei dispozitiv poate exploda în pământ sau în apă. Câmp de ~e. [G.-D. minei] /<fr. mine, germ. Mine
MÍNĂ2 ~e f. Expresie specifică a feței, care denotă o anumită stare de spirit sau o anumită atitudine. /<fr. mine
MÍNĂ3 ~e f. (în antichitatea greacă) Greutate sau monedă egală cu o sută de drahme. /<fr. mine, lat. mina
MINÉI ~e n. bis. Carte religioasă în care sunt indicate (pe luni și pe zile) toate slujbele din cursul anului. /<sl. minei
mină f. 1. loc sub pământ de unde se extrag minerale combustibile: o mină de aur, de cărbuni; 2. fig. izvor abundant: o mină de observațiuni; 3. cavitate subterană ce se umple cu o substanță explozibilă.
mină f. aparența exterioară, aerul feței: mină bună, tristă. (= fr. mine).
mină f. măsură de greutate și monedă greacă antică în valoare ce 100 drahme.
mineiu n. carte bisericească conținând slujbele sfinților din toate zilele anului: sunt 12 minee, unul pe fiecare lună. [Gr. mod.].
2) *mínă f., pl. e (fr. mine, poate d. bretonu min, cĭoc, bot). Aer, aparență, expresiune a fețeĭ: mină sănătoasă, veselă. A face mine, a te arăta supărat, a face mutre.
3) mínă f., pl. e (lat. mina, d. vgr. mnâ). La vechiĭ Grecĭ, o măsură de greutate egală cu o sută de drahme (cea din Egina cam 600 de grame, cea din Atica vre-o 432-436). O monetă, a 60-a parte din talent (cea din Egina cam 135 de francĭ, cea din Atica vre-o 98. O mină de aur valora de 10-12 orĭ maĭ mult).
1) *mínă f., pl. e (fr. mine, subst. verbal d. miner, a mina, a submina). Teren în fundu pămîntuluĭ de unde se scot metale, cărbunĭ, petre ș. a.: mină de aur, de fer, de cărbunĭ de pămînt, de diamant. Săpătură (șanț, galerie, puț) p. a scoate metale saŭ minerale. Săpătură făcută supt pămînt p. a pune materiĭ explozive care să arunce în aer ceĭa ce e deasupra. Fig. Loc de unde poțĭ lua tot ce-țĭ trebuĭe: această moșie e o mină de aur, această carte e o adevărată mină de informațiunĭ. Mină plutitoare, mașină plutitoare făcută să explodeze cînd va fi cĭocnită de un vas.
minéĭ n., pl. eĭe (ngr. minéon, d. vgr. menaîos, mensual, d. men, lună; vsl. mineía, rus. mintĭa, sîrb. mineĭ. V. minologhion, di- și tri-minie, mensual, almanah). Carte bisericească care conține serviciu sfinților din fie-care lună.
MI s. 1. ocnă, subteran, (înv. și reg.) baie, (înv.) madem, minieră. (Au intrat în ~.) 2. (înv. și reg.) rudărie, (prin Ban.) caună. (~ de aur.)
MI s. aer, aspect, chip, expresie, față, figură, fizionomie, înfățișare, obraz, (înv. și pop.) boi, (reg.) săbaș, (înv.) schimă, vedere, (fam.) mutră. (Are o ~ mulțumită.)
mínă-pilót s. f. (tehn.) Mină care servește ca bază de experimentare ◊ „Au fost atacate și lucrări de bază la o mină-pilot. Aici se va experimenta și stabili tehnologia unui nou procedeu de extracție a sării.” R.l. 13 X 66 p. 1. ◊ „S-a întocmit și este în curs de aplicare un program de cercetări miniere constând din deschiderea unei mine-pilot unde se vor experimenta tehnologiile de extracție adecvate pentru exploatarea straturilor groase.” Sc. 23 II 74 p. 1 //din mină + pilot//
mínă-școálă s. f. (tehn.) Mină în care lucrează elevi sau studenți mineri ◊ „Pe lângă Grupul școlar minier de la Motru, jud. Gorj, a fost construită o mină-școală care a fost dotată și amenajată după cele mai noi tehnologii ale acestui bazin minier, cu mecanisme în funcțiune, inclusiv un complex mecanizat de avansare, tăiere și susținere.” R.l. 13 VI 73 p. 2. ◊ „Mina Herja, draga noastră mină-școală, lucrează din plin.” V. stud. 26 XII 73 p. 12; v. și R.l. 9 IV 80 p. 2 (din mină + școală)
minei (gr. μηναῖον, „lunar, care urmează cursul lunii”) (Biz.), carte liturgică ce conține textul tuturor cântărilor de la vecernia* și utrenia* fiecărei zile. Există 12 m. (pentru fiecare lună un volum separat). Cu text muzical, volumele se numesc la greci minologhioane, iar la noi, idiomelare, stihirare*, doxastare (v. doxastarion).
minéi, mineie s. n. Carte bisericească ortodoxă pe luni, care cuprinde slujbele sfinților și ale sărbătorilor din toate zilele celor 12 luni ale anului (în 12 vol.). Cele mai vechi mineie au fost executate în scriptoriul de la m-rea Putna la sfârșitul sec. 15. ◊ Minei pentru tot anul v. antologhion. - Din sl. mineĭ.

minei dex

Intrare: mină
mină substantiv feminin
Intrare: minei
minei substantiv neutru