mindir definitie

11 definiții pentru mindir

MINDÍR, mindire, s. n. (Reg.) 1. Saltea umplută cu paie. 2. Plapumă; cuvertură. 3. Haină scurtă de iarnă, în portul popular, cu mâneci și vătuită. – Din tc. minder.
MINDÍR, mindire, s. n. (Reg.) 1. Saltea umplută cu paie. 2. Plapumă; cuvertură. 3. Haină scurtă de iarnă, în portul popular, cu mâneci, vătuită și trasă la mașină. – Din tc. minder.
MINDÍR, mindire, s. n. Saltea umplută cu paie. A dormit și pe paturi de fier cu mindir de paie. C. PETRESCU, 352. Trebuie să dormi pe rogojină, noi n-avem nici mindir. DUNĂREANU, CH. 118. Bunicuța, săraca, dormea în săliță pe-un mindir de paie. VLAHUȚĂ, O. A. 490. ♦ Cuvertură, cergă. Un pat, adică cîteva scînduri pe doi căpriori acoperite c-un mindir și c-o plapomă roșie. EMINESCU, N. 38.
mindír (reg.) s. n., pl. mindíre
mindír s. n., pl. mindíre
MINDÍR s. (reg.) păier, străjac. (Doarme pe un ~.)
mindír (mindíre), s. n. – (Mold.) Saltea de paie. – Mr., megl. minder. Tc. minder (Roesler 599; Șeineanu, II, 260; Berneker, II, 59; Lokotsch 1464a; Ronzevalle 165), cf. ngr. μεντέρι, alb., sb. minder, bg. mender. – Der. mindirigiu, s. m. (plăpumar, tapițer).
MINDÍR ~e n. reg. 1) Saltea umplută cu paie. 2) Învelitoare de pat; cuvertură. /<turc. minder
mindir n. așternut de pat umplut cu paie sau lână. [Turc. MINDER].
mindír n., pl. e (turc. minder; ngr. mindéri [scris mintéri], bg. minder, rus. mindér). Est. Saltea de paĭe. – În vest saltea de paĭe.
*MINDIR s. (reg.) păier, străjac. (Doarme pe un ~.)

mindir dex

Intrare: mindir
mindir substantiv neutru