minaretă definitie

15 definiții pentru minaretă

MINARÉT, minarete, s. n. Turn înalt anexă a unei moschei, amenajat în partea superioară cu un balcon circular, de unde muezinul cheamă credincioșii la rugăciune; minarea. [Var.: (rar) minarétă s. f.] – Din fr. minaret, germ. Minarett.
MINARÉTĂ s. f. v. minaret.
MINARÉT, minarete, s. n. Turn înalt alipit unei moschei, amenajat în partea superioară cu un foișor sau cu un balcon, de unde preoții musulmani cheamă credincioșii la rugăciune; minarea. [Var.: (rar) minarétă s. f.] – Din fr. minaret, germ. Minarett.
MINARÉTĂ s. f. v. minaret.
MINARÉT, minarete, s. n. Turnul înalt al geamiilor (din înălțimea căruia hogea cheamă pe credincioși la rugăciune). Într-o clipă întrevăzu orașul cu palmieri, clădirile albe și cubice, minaretele, moscheele, deșertul, soarele arzător, sfinxul și piramidele. C. PETRESCU, A. 281. Acolo jos, peste cununa întunecatului boschet, Sclipește-n aer semiluna Din vîrful unui minaret. TOPÎRCEANU, S. A. 72 ♦ Turn asemănător cu cel descris mai sus, folosit ca element decorativ al unei clădiri. – Variante: (învechit și arhaizant) minaré (ALECSANDRI, P. I 238), minareá (SADOVEANU, F. J. 659, ODOBESCU, S. III 14), (neobișnuit) minarétă (MACEDONSKI, O. I 55) s. f.
MINARÉTĂ s. f. v. minaret.
minarét s. n., pl. minaréte
minarét s. n., pl. minaréte
MINARÉT s. (înv.) minarea. (~ la o moschee.)
MINARÉT s.n. Turn înalt de geamie. ♦ Element decorativ al unei clădiri în formă de minaret. [< fr. minaret, germ. Minarett, cf. tc. minaret, ar. minara].
MINARÉT s. n. 1. turn circular înalt lângă o moschee. 2. element decorativ al unei clădiri în formă de minaret (1). (< fr. minaret, germ. Minarett)
minarét (-turi), s. n. – Turn de moschee. – Var. (înv.) minarea. Tc. minare (Șeineanu, III, 80; Lokotsch 1463a; Ronzevalle 165), cf. ngr. μιναρές, bg. minare; forma actuală, prin fr. minaret.
MINARÉT ~e n. Turn înalt al unei moschei, prevăzut cu un foișor sau cu un balcon, de unde preoții musulmani cheamă credincioșii la rugăciune. /<fr. minaret, germ. Minarett
minareá f., pl. ele (turc. minare, menare, d. ar. menaret, far, turn de geamie; ngr. minarés, sp. minarete, fr. minaret). Turn de geamie. – Și *minaret n., pl. e (după fr.).
MINARET s. (înv.) minarea. (~ la o moschee.)

minaretă dex

Intrare: minaret
minaret substantiv neutru
minaretă