MILOSTÍV, -Ă, milostivi, -e,
adj.,
s. f. 1. Adj. Milos, îndurător; binevoitor, îngăduitor, iertător;
p. ext. bun, blând. ♦ (Substantivat,
m.) Epitet dat lui Dumnezeu.
2. Adj. Darnic, generos.
3. S. f. (
Bot.) Veninariță. – Din
sl. milostivŭ. MILOSTIVÍ, milostivesc,
vb. IV.
Refl. A fi cuprins de milă1, a i se face milă1 (de cineva); a se îndura, a se îndupleca; a se înduioșa. – Din
milostiv. MILOSTÍV, -Ă, milostivi, -e,
adj.,
s. f. 1. Adj. Milos, îndurător; binevoitor, îngăduitor, iertător;
p. ext. bun, blând. ♦ (Substantivat,
m.) Epitet dat lui Dumnezeu.
2. Adj. Darnic, generos.
3. S. f. (
Bot.) Veninariță. – Din
sl. milostivŭ. MILOSTIVÍ, milostivesc,
vb. IV.
Refl. A fi cuprins de milă1, a i se face milă1 (de cineva); a se îndura, a se îndupleca; a se înduioșa. – Din
milostiv. MILOSTÍV, -Ă, milostivi, -e,
adj. Plin de milă (
1), milos, îndurător;
p. ext. bun, blînd. Milostiv te crede lumea, dar nu eu, căci te ghicesc. DAVILA, V. V. 178. Ostașul acesta e un om bun la inimă și milostiv. CREANGĂ, P. 298. Aleargă la Trifan, Că este foarte blînd și milostiv țăran. DONICI, F. 52. ♦ Binevoitor, îngăduitor, iertător. Cucoana e țifnoasă și îndrăcită cum nu se mai poate, dar conul Grigoriță, cum îl știți, drept și milostiv. REBREANU, R. I 239. Milostive dumnezeu, Nu mă bate așa rău. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 430. ♦ Binefăcător, darnic. Na-ți împrumutul înapoi, căci noi nu avem trebuință de bani. Ia, numai am vrut să dovedesc lui Petre, cît ești tu de milostiv. CREANGĂ, P. 300. ◊
Fig. Blînd tainele vi le desface Din sînu-i milostiva glie, Căci toată floarea vă cunoaște Și toată frunza ei vă știe. GOGA, P, 9.
MILOSTÍVĂ, milostive,
s. f. (
Bot.) Veninariță. Iată mintă, săbiuță... sălvie, milostivă. NEGRUZZI, S. I 97.
MILOSTIVÍ, milostivesc,
vb. IV.
Refl. (Popular; adesea urmat de determinări introduse prin
prep. «de», «spre», «asupra» sau «cu») A se arăta milostiv (1), a î se face milă (de cineva); a se îndura. Oșteanul se milostivi de dînsa ș-o învoi să iasă la lumina lunii. SADOVEANU, O. VIII 230. Dumnezeu să se milostivească cu ea și să-i dăruiască, un copil. ȘEZ. II 200. De-mpărat a se ruga, Ca să se milostivească Și roaba să-i dăruiască. TEODORESCU, P. P. 117. ◊
Tranz. fact. (Rar) Chinurile ce am tras mă milostivesc spre ale tale. NEGRUZZI, S. III 387. ♦ A da de pomană, a milui.
milostív adj. m.,
pl. milostívi;
f. milostívă,
pl. milostíve
milostívă (plantă)
s. f.,
g.-d. art. milostívei
!milostiví (a se ~) vb. refl.,
ind. prez. 3
sg. se milostivéște,
imperf. 3
sg. se milostiveá;
conj. prez. 3 să se milostiveáscă
milostív adj. m., pl. milostívi; f. sg. milostívă, pl. milostíve milostívă (bot.) s. f., g.-d. art. milostívei milostiví vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. milostivésc, imperf. 3 sg. milostiveá; conj. prez. 3 sg. și pl. milostiveáscă MILOSTÍV adj. 1. v. bun. 2. binevoitor, compătimitor, îngăduitor, înțelegător, mărinimos, milos, (înv.) milosârd, priincios, priitor. (S-a arătat ~ față de nevoile lor.) 3. v. caritabil. 4. v. iertător. MILOSTÍVĂ s. v. avrămeasă, avrămească, veninariță. MILOSTÍV ~ă (~i, ~e) 1) Care manifestă milă; sensibil la suferințele și nenorocirile altora; milos; îndurător; cruțător. 2) Care vădește bunătate și căldură sufletească; blajin. /<sl. milostivu A SE MILOSTIVÍ mă ~ésc intranz. A fi milostiv; a manifesta milă. /Din milostiv avrămeasă f. (Banat) buruiană de leac ce crește în livezi numită și
milostivă (Gratiola): avrămeasa se culege în Dumineca Rusaliilor, servind ca leac pentru tuse, ca farmec pentru dragoste. [Cf. rus. AVRANŬ, centauree]. V.
cârstineasă. milostiv a. aplecat la milă: bun, blând, iertător. [Slav. MILOSTIVŬ].
milostivă f.
1. plantă de bălți numită și
mila Domnului (Gratiola);
2. Tr. pl. nume eufemistic dat Ielelor.
milostivì v.
1. a compătimi foarte, a se îndura;
2. fam. a condescinde.
milostív, -ă adj. (vsl. milostivŭ). Milos, mizericordios, caritabil, filantrop, ĭertător, clement: boĭeru trebuĭe să fie milostiv. S. f. Potroacă, veninariță, o buruĭană. – Vechĭ
milostívnic (vsl. milostivĭnŭ).
milostivésc (mă) v. refl. (d. milostiv). Mă îndur, binevoĭesc a ajuta, simt milă: a te milostivi de cineva, să ajuțĭ pe cineva. – În Olt.
mă milesc (NPl. Ceaur, 71). V.
înmiloșez. MILOSTIV adj. 1. (BIS.) bun, îndurător, îngăduitor, milos, (înv. și reg.) milostivnic, (înv.) cruțător, milosîrd, milosîrdnic, mizericordios. (Divinitate ~.) 2. binevoitor, compătimitor, îngăduitor, înțelegător, mărinimos, milos, (înv.) milosîrd, priincios, priitor. (S-a arătat ~ față de nevoile lor.) 3. caritabil, filantropic, milos. (Inimă ~.) 4. iertător, indulgent, îndurător, îngăduitor, (livr.) clement. (Fiți mai ~ cu ei!) milostivă s. v. AVRĂMEASĂ. AVRĂMEASCĂ. VENINARIȚĂ. milostive s. pl. v. IELE. MILOSTIVI vb. a se îndura, (Olt.) a se mili, (înv.) a se bineviea, a se milcui, a se milosîrdi, a se milostivnici, a se milui, a proerisi. (S-a ~ de el și l-a iertat.)