Dicționare ale limbii române

2 intrări

14 definiții pentru milogire

MILOGÍ, milogesc, vb. IV. Refl. A cere de pomană; a cerși. ♦ A se ruga de cineva cu stăruință, înjositor, pentru a obține ceva. – Din milog.
MILOGÍRE, milogiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a se milogi și rezultatul ei; lamentare, tânguire. – V. milogi.
MILOGÍ, milogesc, vb. IV. Refl. A cere de pomană; a cerși. ♦ A se ruga de cineva cu stăruință, înjositor, pentru a obține ceva. – Din milog.
MILOGÍRE, milogiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a se milogi și rezultatul ei; lamentare, tânguire. – V. milogi.
MILOGÍ, milogesc, vb. IV. Refl. A se ruga de cineva cu stăruință spre a obține ceva; a cere de pomană, a cerși. [Țăranii] sînt siliți să cerșească pur și simplu.. să se milogească pentru porumb. REBREANU, R. I 223. O fetiță, c-un paneraș de flori, se tot milogește pe lîngă noi, c-un aer de sfîșietoare mizerie. VLAHUȚĂ, O. A. 442. Cînd vedea drumeț... lăsa baba covrigul din gură, întindea dreapta și se milogea tinguios numai din vîrful limbii. CARAGIALE, O. III 51. ◊ Tranz. (Neobișnuit) Milogea sprijinul unui om și pe omul acela nu-l socotea vrednic de stimă. C. PETRESCU, C. V. 62.
!milogí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milogéște, imperf. 3 sg. se milogeá; conj. prez. 3 să se milogeáscă
milogíre (rar) s. f., g.-d. art. milogírii; pl. milogíri
milogí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. milogésc, imperf. 3 ag. milogeá; conj. prez. 3 sg. și pl. milogeáscă
milogíre s. f., g.-d. art. milogírii; pl. milogíri
MILOGÍ vb. a cerși, (pop.) a prosti, (Transilv. și Maram.) a coldui, (înv.) a calici, a cerșetori, (arg.) a mangli. (A ~ pe la colțuri de stradă.)
A SE MILOGÍ mă ~ésc intranz. 1) A adopta o atitudine de inferioritate (față de cineva) implorând (pentru a obține ceva). 2) A umbla cu cerutul; a cerși. /Din milog
milogì v. 1. a cere de milă; 2. fig. a implora cu fățărnicie: veni milogindu-se la muma voinicului ISP.
milogésc (mă) v. refl. (d. milog saŭ d. sîrb. milolagati, a linguși, a minți fin). Cerșesc, cer de pomană. Fig. Implor prea umil: i se milogea pentru fiu eĭ.
MILOGI vb. a cere, a cerși, (pop.) a prosti, (Transilv. și Maram.) a coldui, (înv.) a calici, a cerșetori, (arg.) a mangli. (A ~ pe la colțuri de stradă.)

milogire definitie

milogire dex

Intrare: milogi
milogi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: milogire
milogire substantiv feminin