milogi definitie

2 intrări

22 definiții pentru milogi

MILÓG, -OÁGĂ, milogi, -oage, s. m. și f. Cerșetor (infirm). ♦ Persoană care se roagă de cineva cu insistență, înjosindu-se, pentru a obține ceva. ♦ (Reg.) Om infirm, schilod. – Din milă1, probabil prin contaminare cu olog.
MILOGÍ, milogesc, vb. IV. Refl. A cere de pomană; a cerși. ♦ A se ruga de cineva cu stăruință, înjositor, pentru a obține ceva. – Din milog.
MILÓG, -OÁGĂ, milogi, -oage, s. m. și f. Cerșetor (infirm). ♦ Persoană care se roagă de cineva cu insistență, înjosindu-se, pentru a obține ceva. ♦ (Reg.) Om infirm, schilod. – Din milă1, probabil prin contaminare cu olog.
MILOGÍ, milogesc, vb. IV. Refl. A cere de pomană; a cerși. ♦ A se ruga de cineva cu stăruință, înjositor, pentru a obține ceva. – Din milog.
MILÓG, -OÁGĂ, milogi, -oage, s. m. și f. Cerșetor. Pe la porți domnești n-am fost milog. BENIUC, V. 10. Stăteați tustrei ca niște mogîldețe... «Ca niște milogi», l-ai auzit pe tata mîrîind. PAS, Z. I 177. Cu trunchiul zgircit cu aeru-i de milog stăruitor, acest copac stîrni mînia cerului. GALACTION, O. I 79.
MILOGÍ, milogesc, vb. IV. Refl. A se ruga de cineva cu stăruință spre a obține ceva; a cere de pomană, a cerși. [Țăranii] sînt siliți să cerșească pur și simplu.. să se milogească pentru porumb. REBREANU, R. I 223. O fetiță, c-un paneraș de flori, se tot milogește pe lîngă noi, c-un aer de sfîșietoare mizerie. VLAHUȚĂ, O. A. 442. Cînd vedea drumeț... lăsa baba covrigul din gură, întindea dreapta și se milogea tinguios numai din vîrful limbii. CARAGIALE, O. III 51. ◊ Tranz. (Neobișnuit) Milogea sprijinul unui om și pe omul acela nu-l socotea vrednic de stimă. C. PETRESCU, C. V. 62.
miloágă s. f., g.-d. art. miloágei; pl. miloáge
milóg s. m., pl. milógi
!milogí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milogéște, imperf. 3 sg. se milogeá; conj. prez. 3 să se milogeáscă
miloágă s. f., g.-d. art. miloágei; pl. miloáge
milóg s. m., pl. milógi
milogí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. milogésc, imperf. 3 ag. milogeá; conj. prez. 3 sg. și pl. milogeáscă
MILÓG s. v. cerșetor.
MILOGÍ vb. a cerși, (pop.) a prosti, (Transilv. și Maram.) a coldui, (înv.) a calici, a cerșetori, (arg.) a mangli. (A ~ pe la colțuri de stradă.)
MILÓG ~oágă (~ógi, ~oáge) m. și f. 1) Persoană (infimă) care umblă cu cerșitul; cerșetor. 2) Persoană care se milogește pentru a obține ceva. 3) Persoană care are un beteșug; om calic. /Din milă
A SE MILOGÍ mă ~ésc intranz. 1) A adopta o atitudine de inferioritate (față de cineva) implorând (pentru a obține ceva). 2) A umbla cu cerutul; a cerși. /Din milog
milog m. 1. care cere milă, cerșetor; 2. (ironic) suplicant.
milogì v. 1. a cere de milă; 2. fig. a implora cu fățărnicie: veni milogindu-se la muma voinicului ISP.
milóg, -oágă s. (d. milă și suf. -og din olog, slăbănog). Calic, cerșitor. Fig. Iron. Suplicant.
milogésc (mă) v. refl. (d. milog saŭ d. sîrb. milolagati, a linguși, a minți fin). Cerșesc, cer de pomană. Fig. Implor prea umil: i se milogea pentru fiu eĭ.
MILOG s. cerșetor, (pop.) sărac, (înv. și reg.) calic, mișel, (Transilv. și Bucov.) colduș, (arg.) manglitor.
MILOGI vb. a cere, a cerși, (pop.) a prosti, (Transilv. și Maram.) a coldui, (înv.) a calici, a cerșetori, (arg.) a mangli. (A ~ pe la colțuri de stradă.)

milogi dex

Intrare: milog
milog substantiv masculin
Intrare: milogi
milogi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a