miliție definitie

15 definiții pentru miliție

MILÍȚIE, miliții, s. f. 1. (În unele foste țări socialiste) Instituție de stat având drept scop menținerea ordinii publice și respectarea regulilor de conviețuire socială; reprezentanții acestei instituții; p. ext. clădirea în care își avea sediul această instituție; poliție. 2. (În vechea organizare militară) Armată nepermanentă sau de rezervă, care cuprindea și unele corpuri speciale de armată; p. ext. (pop.) serviciu militar, armată. – Din lat. militia, rus. milicÿa.
MILÍȚIE, miliții, s. f. 1. (În fostele țări socialiste din Europa) Instituție de stat având drept scop menținerea ordinii publice și respectarea regulilor de conviețuire socială; reprezentanții acestei instituții; p. ext. clădirea în care își avea sediul această instituție; poliție. 2. (În vechea organizare militară) Armată nepermanentă sau de rezervă, care cuprindea și unele corpuri speciale de armată; p. ext. (pop.) serviciu militar, armată. – Din lat. militia, rus. milicÿa.
MILÍȚIE s. f. 1. Instituție avînd drept scop menținerea ordinii și a securității publice, apărarea proprietății socialiste, precum și a bunurilor și libertăților cetățenilor. Circumscripție de miliție. ▭ La postul de miliție nu-l găsiră pe șef, care era plecat în alt sat. DUMITRIU, N. 153. 2. (În vechea organizare militară) Armata nepermanentă sau de rezervă și unele corpuri speciale de armată (jandarmeria); (în organizarea militară a regimului trecut) stadiul ultim al serviciului militar (după «activitate» și «rezervă»). Instituțiile cărora se cuvine numirea de miliție la noi, sînt: jandarmii și cordonașii cu potecașii. BĂLCESCU, O. I 36. ◊ (Popular) Serviciu militar, armată. E un flăcăiandru care o să tragă sorți la anul și pe care, se înțelege, o să mi-l mănince fript miliția. GALACTION, O. I 65. Nu mai plînge, Florico. Că vremea o să treacă repede. N-o să mor doar în miliție. BUJOR, S. 38. Cînd scăpai din miliție Eram beat de bucurie. ȘEZ. V 89.
milíție (poliție) (-ți-e) s. f., art. milíția (-ți-a), g.-d. art. milíției; pl. milíții, art. milíțiile (-ți-i-)
milíție s. f. (sil. -ți-e), art. milíția (sil. -ți-a), g.-d, art. milíției; pl. milíții, art. milíțiile (sil. -ți-i-)
MILÍȚIE s. secție. (A dus hoțul la ~.)
MILÍȚIE s. v. armată, militărie.
MILÍȚIE s.f. 1. Corp de armată nepermanent înființat la începutul republicii romane, care era chemat sub arme numai în timp de război. ♦ (În trecut) Armată neregulată de rezervă, compusă din orășeni și țărani, cuprinzând și unele corpuri de armată speciale. 2. (În fostele țări socialiste din Europa) Instituție care avea drept scop menținerea ordinii și a securității publice. [Gen. -iei. / < rus. milițiia, cf. lat. militia, fr. milice].
MILÍȚIE s. f. 1. armată nepermanentă sau de rezervă, cuprinzând și unele corpuri speciale. 2. (în unele țări și la noi până în 1989) organ de stat având drept scop apărarea ordinii publice, a proprietății de stat și a celei personale, precum și a drepturilor și libertăților cetățenești. (< lat. militia, /2/ rus. milițiia)
MILÍȚIE f. înv. 1) Organ de stat însărcinat cu menținerea ordinii publice, cu apărarea proprietății de stat și individuale; poliție. 2) Totalitate a lucrătorilor care făceau parte din acest organ; poliție. /<lat. militia, rus. miliția
miliție f. 1. corp de trupe înarmate; 2. a doua rezervă a armatei permanente. [Rus. MILIȚIĬA = fr. milice].
*milíție f. (rus. miliciĭa, d. lat. militia; fr. milice). Armată, serviciŭ militar: a intra în miliție, a face miliție. În România, acea parte a armateĭ care cuprinde oameniĭ de la 30 pînă la 36 de anĭ. Armată nepermanentă compusă din cetățenĭ. Fam. A prosti miliția, a te sustrage servicĭuluĭ militar, a face o muncă ușoară în armată.
MILIȚIE s. secție. (A dus hoțul la ~.)
miliție s. v. ARMATĂ. MILITĂRIE.
nici cu miliția / cu poliția / de frică expr. nicicum, în nici un caz.

miliție dex

Intrare: miliție
miliție substantiv feminin
  • silabisire: -ți-e