mihalț definitie

15 definiții pentru mihalț

MIHÁLȚ, mihalți, s. m. Pește răpitor de râu, cu solzi mărunți de culoare brună-verzuie și având în vârful mandibulei un mic fir alungit; mântuș (Lota lota). – Et. nec.
MIHÁLȚ, mihalți, s. m. Pește răpitor de râu, în formă de fus, acoperit cu solzi mărunți de culoare brună-verzuie și având în vârful mandibulei un mic fir alungit; mântuș (Lota lota). – Et. nec.
MIHÁLȚ, mihalți, s. m. Pește de rîu, asemănător cu somnul, cu corpul lungăreț și cu capul mare și turtit, acoperit de solzi mărunți de culoare galben-verzuie (Lota lota lota). Trag fără grabă...ș-aduc la fața apei un mihalț. SADOVEANU, Î. A. 12. Păstrăvi, mihalți și felurite alte mîncări fragede și gustoase. FILIMON, C. 150. Pleacă pescarii în două luntre și prind... crapi, scrumbii, mihalți și alte neamuri de pește mărunt. I. IONESCU, M. 86.
mihálț s. m., pl. mihálți
mihálț s. m., pl. mihálți
MIHÁLȚ s. (IHT.; Lota lota) (rar) sulastru, (reg.) midhai, midhoc, mihoală, molaș, sul, (Mold.) mântuș, (prin Munt. și Olt.) smialț.
mihálț (mihálți), s. m. – Varietate de grindel (Lota vulgaris, Gadus lota). – Var. mihoală. Bg. mihalica (Scriban), cf. mag. menyhal (Cihac, II, 515; Candrea; Gáldi, Dict., 94).
MIHÁLȚ ~i m. Pește dulcicol răpitor, de talie mare, cu cap mare și turtit, având corp alungit acoperit cu solzi mărunți, galben-verzui. /Orig. nec.
mihalț m. pește de ape dulci (foarte răspândit mai ales în apele oltene), al cărui cap seamănă cu al șarpelui: țăranii vâlceni prepară din ficatul său o doftorie pentru vindecarea boalelor de ochi (Lota). [Mold. mialț, Tr. mihoală = ung. MENYHAL].
mihálț m. (bg. mihalica, rudă cu ung. menyhal, mihalț, d. hal, pește. V. heleșteŭ). Un fel de pește fără solzĭ (lota vulgaris) care trăĭește pin rîurile de munte și maĭ la vale (numit și măntúș în nord și moláș în Trans.). – Și mihals în Mold. (VR. 1922, 9, 361). V. gad.
MIHA s. (IHT.; Lota lota) (rar) sulastru, (reg.) midhai, midhoc, mihoală, molaș, sul, (Mold.) mîntuș, (prin Munt. și Olt.) smialț.
mihálț, mihalți, s.m. – (zool.) Specie de pește (Lota lota) care preferă locurile adânci ale râurilor; este o specie frecventă în Maramureș, fiind pescuită cu regularitate din Tisa, Iza și Mara (Ardelean, Beres, 2000). ♦ (onom.) Mihalțu, Mihaltz, nume de familie (10 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Et. nec. (DEX, MDA); din bg. mihalica (Scriban), cf. magh. menyhal „mihalț” (Scriban; Cihac, Candrea, Galdi, cf. DER).
mihálț, -i, s.m. – Specie de pește (Lota lota) care preferă locurile adânci ale râurilor; este o specie frecventă în Maramureș, fiind pescuită cu regularitate din Tisa, Iza și Mara (Ardelean, Beres 2000). – Din bg. mihalica (Scriban).
MIHÁLȚ s. m. Pește teleostean, dulcicol, răpitor, de c. 25-40 cm lungime, de culoare brună-verzuie, cu solzi mărunți (Lota lota). Trăiește mai ales în râuri de munte.
MIHALȚ, com. în jud. Alba, pe Târnava: 3.580 loc. (2000). Expl. de nisipuri. Aici a avut loc, la 21 mai/2 iun. 1848, o ciocnire sângeroasă între țăranii români și oastea nemeșimii maghiare („Măcelul de la Mihalț”).

mihalț dex

Intrare: mihalț
mihalț substantiv masculin