MIEZUÍNĂ, miezuini, s. f. (Pop.) 1. Hat, răzor (între ogoare). 2. Gard care desparte două case, două proprietăți. [Pl. și: miezuine] – Cf. miez, mejdină.

MIEZUÍNĂ, miezuine, s. f. (Pop.) 1. Hat, răzor (între ogoare). 2. Gard care desparte două case. – Cf. miez, mejdină.

MIEZUÍNĂ, miezuine, s. f. (Regional) Brazdă, fîșie îngustă de pămînt care formează hotarul dintre două locuri; hat, răzor. Ține porumbei, și a mai sădit și-un șir de salcîmi de-a lungul miezuinei. SLAVICI, N. I 252. – Pronunțat: mie-.

miezuínă (pop.) s. f., g.-d. art. miezuínii; pl. miezuíni

miezuínă s. f., g.-d. art. miezuínii; pl. miezuíni

MIEZUÍNĂ s. v. frontieră, graniță, hat, hotar, limită teritorială, răzor.

mezuínă și mĭezuínă f., pl. ĭ și e (var. din mejdină saŭ ceh. mezina, mezuină, după vizuină. V. mejdină). Munt. Trans. Hat, răzor, răstav, hotar între ogoare. – În BSG. 1922, 163: (Prah.): mĭezuină, hotar de gard. În Bc. (rev. I. Crg. 6, 315) mizuină, livadă lîngă casă.

mĭezuínă, V. mezuină.

miezuină s. v. FRONTIERĂ. GRANIȚĂ. HAT. HOTAR. LIMITĂ TERITORIALĂ. RĂZOR.