MIEUNÁ, pers. 3 miáună, vb. I. Intranz. (Despre pisici) A scoate sunetul caracteristic speciei, a face miau, a miorlăi. [Pr.: mie-u-. – Var.: mioní vb. IV] – Din miau.

MIONÍ vb. IV v. mieuna.

MIEUNÁ, pers. 3 miáună, vb. I. Intranz. (Despre pisici) A scoate sunetul caracteristic speciei, a face miau, a miorlăi. [Pr.: mie-u-. – Var.: mioní vb. IV] – Din miau.

MIONÍ vb. IV v. mieuna.

MIEUNÁ, pers. 3 miaună, vb. I. Intranz. (Despre pisici) A scoate un mieunat. Drept sub nasul lui, motanul A venit să miaune. TOPÎRCEANU, M. 39. Scîrțiie de vînt fereasta, În pod miaună motanii. EMINESCU, O. I 46.

mieuná (a ~) (mie-u-) vb., ind. prez. 3 miáună; conj. prez. 3 să miáune

mieuná vb. (sil. mie-u-), ind. prez. 1 sg. miáun, 2 sg. miáuni, 3 sg. și pl. miáună; conj. prez. 3 sg. și pl. miáune

MIEUNÁ vb. a miorlăi, (reg.) a miorțăi. (Pisica ~.)

MIEUNÁRE s. v. mieunat.

A MIEUNÁ pers. 3 miáună intranz. (despre pisici) A scoate sunete prelungi caracteristice speciei; a face „miau-miau”; a miorlăi. [Sil. mie-u-] /Din miau

mĭáun, a mĭeuná, V. mĭeun.

mĭéun (est) și mĭáun (vest) v. intr. (d. mĭaŭ; it. miaulare, fr. miauler; alb. mĭaulis, mĭaunis, ngr. mĭaunizo; rus. mĭaúkatĭ – Mĭeun, mĭeunĭ, mĭaună, în vest mĭaun, mĭaunĭ, mĭaună; să mĭeune. Cp. cu scheun). Fac „mĭaŭ”: pisica mĭaună de foame saŭ de durere, mĭeunam ca să înșel pisica. – În Serbia méun, a -í, în Ban. mionesc. V. mĭorlăĭ.

mionésc, V. mĭaun.

MIEUNA vb. a miorlăi, (reg.) a miorțăi. (Pisica ~.)

MIEUNARE s. mieunat, mieunătură, miorlăială, miorlăire, miorlăit, miorlăitură, (reg.) miaun, miaut. (~ pisicii.)