mieriu definitie

15 definiții pentru mieriu

MIERÍU1, -ÍE, mierii, adj. (Reg.) Albastru (-deschis). – Mier (reg. „albastru” < lat.) + suf. -iu.
MIERÍU2, -ÍE, mierii, adj. De culoarea mierii. – Miere + suf. -iu.
MIERÍU1, -ÍE, mierii, adj. (Reg.) Albastru (deschis). – Mier (reg. „albastru” < lat.) + suf. -iu.
MIERÍU2, -ÍE, mierii, adj. De culoarea mierii. – Miere + suf. -iu.
MIERÍU, -ÍE, mierii, adj. (Transilv., Mold.) Albastru. Codrule, frunză mierie, Eu mă culc, tu mă mîngîie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 199. Am o rochie mierie Și e plină de puzderie (Cerul și stelele).
mieríu (rar) adj. m., f. mieríe; pl. m. și f. mieríi
mieríu (albastru-deschis, de culoarea mierii) adj. m., f. mieríe; pl. m. și f. mieríi
MIERÍU adj. v. albăstriu, albăstrui.
PIATRĂ-MIERÍE s. v. calcantit, sulfat de cupru.
mieriu a. albastru deschis. [Etimologie necunoscută].
mĭeríŭ, -íe adj. (d. mĭere). Munt. Trans. De coloarea mieriĭ: frunza codruluĭ toamna e mĭerie, de coloarea mĭeriĭ (ziaru Dacia, Bucureștĭ, 3 Ĭuliŭ 1920, 1, 5). Albastru (cp. cu albastru, dim. d. alb): ochĭ căpriĭ, negri și mĭeriĭ (Rebr. 2, 168). Nord. (mĭeriŭ, miriŭ, mirîŭ): acestuĭ neam le-aŭ zis Greciĭ Savromațĭ de pe ochiĭ mĭeriĭ albinețĭ, adecă ochĭ de șopîrlă (Cost. 1, 25); Heĭ, tu, soră, tu mirîĭe, Fă colac din noaŭă grîĭe (Țpl. 4); Am o sucnă mirie Plină de puzdérie = ceru’nstelat (Zbĭera, 322). – În Olt. mĭerliŭ și merliŭ, pe aĭurea și meriŭ. – Greșit crede Wgd. (6, 20) că acc. e mĭériŭ la Cost.
mieriu adj. v. ALBĂSTRIU. ALBĂSTRUI.
piatră-mierie s. v. CALCANTIT. SULFAT DE CUPRU.
mieríu, mierie, (mierâu), adj. – (reg.) Albastru; albăstrui, alboi. – Din mier „albastru” < lat. merus „albastru” + suf. -iu (DEX, MDA).
mieríu, -ie, (mierâu), adj. – Albastru; albăstrui, alboi. – Lat. merus „albastru” (DLRM 1958); Din rad. *mel „în culori, mai ales întunecate”; Cuvânt autohton (Russu 1981: 353).

mieriu dex

Intrare: mieriu
mieriu adjectiv