miel definitie

36 definiții pentru miel

MIEL, miei, s. m. Puiul (mascul al) oii, în primele luni de la naștere. ◊ Zăpada (sau omătul) mieilor = zăpada care cade uneori primăvara târziu. ♦ Blana prelucrată a puiului oii; carnea acestui animal. – Lat. agnellus.
ȚẤȚĂ, țâțe, s. f. 1. (Pop.) Sân, mamelă. ◊ Loc. adj. De țâță = (despre copii) sugar. ◊ Loc. adv. La țâță = la sân, la piept. ◊ Expr. A da țâță = a da să sugă, a alăpta. A avea țâță = a avea lapte suficient pentru a-și alăpta copilul. 2. Gurguiul urciorului, prin care se bea apă. 3. (Pop.) Celulă în care se dezvoltă matca albinelor. 4. Compuse: (Bot.) țâța-caprei = a) barba-caprei; b) plantă erbacee cu frunzele alungite, cu florile galbene-aurii (Tragopogon pratensis); țâța-oii = a) degetar; b) ciuboțica-cucului; țâța-vacii = a) varietate de viță-de-vie care produce struguri cu boabe lunguiețe, cărnoase; razachie (Vitis); b) ciuboțica-cucului; c) plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu florile galbene, așezate în umbele la vârful tulpinii (Primula elatior); țâța-fiului = plantă de munte cu rizom scurt și gros, tulpină înaltă, frunze ovale și flori roșii (Polygonum bistorca); țâța-mielului = urechelniță; țâța-oilor = arnică. – Lat. *titia.
MIEL, miei, s. m. Puiul (mascul al) oii, în primele luni de la naștere. ◊ Zăpada (sau omătul) mieilor = zăpada care cade uneori primăvara târziu. ♦ Blana prelucrată a puiului oii; carnea acestui animal. – Lat. agnellus.
MIEL, miei, s. m. Puiul oii în primele luni (indiferent de sex). Oaia finului fătase un miel. ISPIRESCU, L. 208. Mai bine nici oaia cu doi miei, nici lupul flămînd. NEGRUZZI, S. I 249. Am un sălaș Plin cu miei albi (Dinții), GOROVEI, C. 132. Mielul blînd suge la două oi. (În comparații) Blînd ca un miel. ◊ Omătul (sau zăpada) mieilor = zăpada care cade uneori primăvara tîrziu. cînd nu o mai așteaptă nimeni. Ș-au să ne mai bată viscole, căci trebuie să vie asupra lumii omătul mieilor. SADOVEANU, B. 92. ♦ Blana prelucrată a acestui animal. Un cap cu plete... înfundat într-o căciulă de miel. EMINESCU, N. 33. Ș-a ivit un voinicel, Nalt la stat și subțirel, Cu meșini, cu cojocel, Cu cușmă creață de miel. ȘEZ. I 10. ♦ Carnea acestui animal. Ospătarul le dete borș de miel. NEGRUZZI, S. I 280.
coáda-miélului (plantă) s. f. art., g.-d. art. cózii-miélului
!límba-miélului (plantă) s. f. art., g.-d. art. límbii-miélului
miel s. m., pl. miei, art. miéii
!țấța-miélului (urechelniță) s. f. art., g.-d. art. țấței-miélului
coáda-miélului (bot.) s. f.
límba-miélului (bot.) s. f.
miél s. m., pl. miéi, art. miéii
țâța-miélului (bot.) s. f.
COADA-MIÉLULUI s. v. coada-cocoșului, lumânare, lumânărică, salvie.
MIEL s. (ZOOL.) (prin Mold.) bârâiec.
ȚÂȚA-MIÉLULUI s. v. urechelniță.
MIEL- v. mielo-.
MIEL(O)-, -MIELÍE, -MIELÍTĂ elem. „măduvă”. (< fr. myél/o/-, -myélie, -myélite, cf. gr. myelos)
miél (miéi), s. m. – Puiul (mascul) al oii. – Mr. ńel, megl. (m)ńiel, istr. ml’e. Lat. agnellus (Pușcariu 1070; Candrea-Dens., 1100; REW 284), cf. it. agnello, prov. agnel, fr. agneau, cat. anyell, v. sp. añel (gal. año). Fonetismul prezintă dificultăți, cf. Pușcariu, Dacor., I, 424-5 și Rosetti, I, 85. Explicație oferită de Candrea-Dens., și admisă de Tiktin, care se bazează pe o formă intermediară *(a)mnel, cu disimilarea grupului mn › m, a fost considerată inacceptabilă de Meyer-Lübke, Dacor., II, 2, pe motive discutabile. Ipoteza lui Rosetti, BL, V, 33 (și Rosetti, Mélanges, 171), cu privire la un rezultat rom. *ñel trecut la miel prin fonetism analogic, pentru a evita pronunțarea ñ, care în rom. s-ar considera „patoise”, e destul de puțin probabilă, fiindcă propune pentru dacorom. un rezultat gn › ñ, care nu apare în alte exemple. Mr. ńel (cf. milia › mr. ńil’e, melem › mr. ńere etc.) și, pe de altă parte, rezultatul similar mia, miță și mior și probabil miață, indică destul de clar pentru rom., trecerea lui gn inițial › mn › n. Der. mielar, s. m. (păstor de miei); mielărea, s. f. (lemnul-lui-Avram, Vitex agnus castus); mielușel, s. m. (mieluț; gogoașă); mielușea, s. f. (mioară); mielăriță, s. f. (păduche parazit al oii). – Vasmer, II, 122 socotește că rus. merlucha „piele de miel” se explică prin rom. mielușa; mai curînd e vorba de un der. în rusă care pornește de la rus. mech „piele”, cu rezultatul *mechlucha disimilat.
MIEL miei m. 1) Pui de oaie (în special de sex masculin). Pielicică de ~. ◊ ~ul blând suge la două oi se spune despre persoanele care trag foloase din două părți. 2) Blana prelucrată a acestui pui. 3) Carnea acestui animal. /<lat. agnellus
ȚÂȚĂ ~e f. 1) pop. Organ de secreție a laptelui la mamifere; glandă mamelară; mamelă. ◊ Copil de ~ copil sugar. A da ~ a alăpta. A avea ~ a avea lapte în cantitate suficientă (în perioada alăptării copilului). ~a-vacii plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze mari, ovale, și cu flori galbene, dispuse în umbele; ciuboțica-cucului. ~a-caprei a) varietate de viță de vie cu boabe mari, lunguiețe și cărnoase; b) plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze lungi, înguste, și cu flori galbene-aurii, solitare; barba-caprei. ~a-mielului plantă erbacee decorativă cu tulpina erectă, cu frunze cărnoase și eliptice, cu flori roz sau roșii; urechelniță. ~a-oii a) plantă erbacee veninoasă cu tulpina erectă, cu frunze păroase și cu flori mari, roșii sau galbene, dispuse în inflorescențe; b) plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze mari, subțiate spre pețiol, și cu flori galbene-închise, dispuse în umbele. ~a-oilor plantă erbacee medicinală, cu tulpina erectă și păroasă, cu frunze eliptice, mari, și cu flori galbene, care crește în regiuni umede montane; arnică. ~a-fiului plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunze mari, alungite, și cu flori roșii dispuse în spice terminale, care crește în regiuni umede montane. 2) reg. Celulă de fagure în care se dezvoltă matca; botcă. 3) pop. Parte în formă de cioc de la gura unor vase (pe unde se bea); gurgui. /<lat. titia
miel m. 1. făt de oaie care suge încă; 2. carne de miel; 3. fig. ființă bună și blajină. [Lat. AGNELLUS].
mel (est) și mĭel (vest) m., pl. meĭ, mĭeĭ (lat. agnĕllus [dim. d. agnus], de unde s’a făcut mñel apoĭ ñel [cum se zice și azĭ pop. în est], apoĭ mĭel, mel; it. agnello, pv. agnel, fr. agneau. V. mĭa, mioară). Berbece în primele lunĭ după naștere: melul blînd suge la doŭă mume (Nec. Let. 2, 257). Carne de mel: a mînca mel. Fig. Ființă blîndă și bună: un mel de om.
mĭel, V. mel.
coada-mielului s. v. COADA COCOȘULUI. LUMÎNARE. LUMÎNĂRICĂ. SALVIE.
MIEL s. (ZOOL.) (prin Mold.) bîrîiec.
țîța-mielului s. v. URECHELNIȚĂ.
LIMBA-MIELULUI s.f. (bot.) Plantă erbacee cu frunze mari și flori albastre sau albe (Borrago officinalis), ale cărei frunze mari, cu gust de castravete, se pot consuma în salate și ale cărei flori, zaharate (trecute prin albuș bătut și apoi prin zahăr pudră), se folosesc în gastronomie ca elemente de decor pentru salate de fructe și înghețate.
AGNUS DEI (cuv. lat. „Miel al lui Dumnezeu”), denumirea părții de încheiere a misei* (v. ordinarium missae); a fost introdusă în serviciul catolic de către papa Sergiu I, în sec. 7, pe un verset din Evanghelia după Ioan.
MIEL subst. 1. Mielu ipoc, obișnuit act. pentru Mihail 2. Mielescu, Gr., act. 3. Mieluș fam. (Sur IV).
Borago officinalis L. « Limba mielului ». Specie care înflorește vara. Flori (caliciul în întregime divizat, corolă cu lobii ovali ascuțiți, staminele externe reunite într-un tub) albastre, aplecate, în paniculă, cu ramuri scorpioide. Frunzele superioare caulinare, sesile, ovat-lunguiețe, subcordiforme la bază, cele inferioare obtuze, eliptice, atenuate la bază. Plantă anuală, erbacee, acoperită cu peri aspri. Tulpină ramificată.
MIEL-, v. MIELO-.~emie (v. -emie), s. f., prezența de celule medulare în sînge; ~encefal (v. -encefal), s. n., parte posterioară a creierului embrionar, din care se dezvoltă bulbul rahidian.
miel, miei s. m. Puiul mascul al oii în primele luni de la naștere. ♦ Simbolul nevinovăției. ◊ Mielul pascal v. pascal. ◊ Mielul lui Dumnezeu (sau Domnului) = Iisus Hristos; agneț. – Din lat. agnellus.
a plimba mielu’ expr. 1. (er.d. bărbați) a umbla după femei. 2. a pierde timpul.
a se crede mielul din dodoașă expr. (adol.) a se lăuda, a se grozăvi, a se fuduli.
miel, miei s. m. (glum.) penis.
mielu’ cu o nară expr. v. miel.

miel dex

Intrare: miel (subst.)
miel subst. substantiv masculin
Intrare: miel (pref.)
miel pref.
Intrare: Miel
Miel
Intrare: coada-mielului
coada-mielului substantiv feminin articulat (numai) singular
Intrare: limba-mielului
limba-mielului substantiv feminin articulat (numai) singular
Intrare: țâța-mielului
țâța-mielului substantiv feminin articulat (numai) singular