mie definitie

110 definiții pentru mie

eu1 [At: COD. VOR.2 1r/7 / V: (pop) io / P: (pop) ieu / Pl: euri / D: mie, îmi (îvp îm), -mi (îvp m-, -m), (îvr -m-) / Ac: (pe) mine (înv mene), mă (îvp mi, înv me, îvr mia) / E: ml ego, mihi, me] 1 pprl Înlocuiește numele persoanei care vorbește Eu merg. 2 pprl (Așezat înaintea predicatului; șîs eliptice de predicat) Înlocuiește numele subiectului propoziției (marcând insistența asupra lui) Cine a tușit? Eu. 3 pprl (Înv; în formule de introducere din acte oficiale, texte domnești etc.; urmat de o apoziție nume propriu) Precizează faptul că persoana denumită prin numele propriu este autoare a actului oficial (și că actul oficial exprimă voința expresă a persoanei denumite) Eu, Ianache logofăt, scris-am acest zapis. 4 pprl (Urmat de apoziția „unul”, „una”) Exprimă ideea de izolare a persoanei care vorbește dintr-o mulțime Eu, unul, nu cred. 5 pprl (Așezat după predicat, precedat uneori de adverbul „și”, care subliniază subiectul) Scoate în evidență identitatea dintre autorul (acțiunii sau) stării exprimate de predicat și persoana care vorbește Cred și eu. 6 pprl În corelație cu alte subiecte, indică (paralelismul sau) opoziția, evidențiind astfel subiectele Tu ai credință, iar eu îndoială. 7 pprl (Urmat sau precedat de adjectivul de întărire „însumi”, „însămi”) Exprimă implicarea deosebită a persoanei care vorbește în (acțiunea sau) starea descrisă de propoziție Eu însumi am zugrăvit casa. 8 pprl (La dativ) Înlocuiește complementul indirect, arătând identitatea lui cu persoana care vorbește Nu-mi răspunde. 9 pprl (Îf mie; așezat după predicat; înv și antepus; șîc eliptice de predicat) Accentuează ideea că persoana care vorbește este destinatarul indirect al acțiunii Să-mi facă mie asta! 10 pprl (Îf mie; urmat de adjectivale de întărire „însumi”, „însemi”) Scoate în evidență identitatea dintre persoana care vorbește și destinatarul acțiunii S-a arătat mie însumi. 11 pprl (Îf mie; urmat de „unul”, „una”) Exprimă singularizarea complementului indirect dintr-o mulțime Mie unuia nu-mi trebuie nimic. 12 pprl (Îf mie; în corelație cu alte complemente indirecte) Indică (paralelismul sau) opoziția și evidențiază astfel complementele Nu ne folosește nici mie, nici ție. 13 pprl (Îf îmi, mi-, care precedă predicatul sau se situează între conjuncția „să” ori prepoziția „a” și verb, la modurile conjunctiv și infinitiv; îf -mi, -mi-, legat de alte pronume personale sau reflexivul „se”, „s”, ori de verbul regent) Exprimă identitatea complementului indirect cu persoana care vorbește (sau repetă exprimarea complementului prin forma accentuată) Mie să nu-mi spună asta! 14 pprl (Îf mi-; însoțit uneori de pronumele -ți-; pop, -și, ambele nu se referă la actanții din propoziție, și de pronumele -l, care se referă complementul direct al propoziției) Exprimă participarea sufletească a povestitorului sau a altor persoane la acțiunea suportată de complementul direct Unde nu mi ți-l[1] apucă o tuse! 15 pprl (Îcs; dep) Ce mi-e... ce mi-e... Exprimă egalitatea între două elemente aparent foarte diferite Ce mi-e Ion, ce mi-e tată-său. 16 pprl (Îf mi-; așezat înaintea verbului urmat de un substantiv ce denumește un obiect posedat de persoana care vorbește, sau așezat după acest substantiv; are funcția de atribut pronominal; poate fi înlocuit cu un adjectiv posesiv) Exprimă relația de posesie între persoana care vorbește și substantivul determinat Fața-mi trăda tristețe. 17 pprl (Pop; îe) Pân-a fi să iasă dreptul, îmi plesnește mie pieptul Persoanei care vorbește (nu i se face sau) i se face cu greu dreptate. 18 pprl (Forma neaccentuată, îmi, mi precedă verbul, iar cea accentuată, mie, precedată de adverbele „și”, „numai”, „chiar” etc. se află după verb) Exprimă insistența vorbitorului asupra statutului său de destinatar al acțiunii verbului Îmi place și mie. 19 pprl (Îf mie; precedată de adverbele de comparație „ca”, „asemenea”, „aidoma”, „întocmai”, „precum”) Exprimă al doilea termen al unei comparații, cu funcția de complement circumstanțial de mod El scrie aidoma mie. 20 pprl (Îf mie, îmi, mi-; precedă un verb impersonal sau o construcție impersonală) Exprimă subiectul logic Mi-e cald. 21 prl (Îf mie, îmi, mi, mi-, -mi-, -mi; stă lângă un verb activ pronominal la persoana I singular) Exprimă identitatea persoanei care vorbește atât cu subiectul acțiunii sau stării, cât și cu complementul indirect Eu îmi spăl rufele. 22 prl (Îf îmi, mi, mi-, -mi-, -mi; stă lângă un verb la persoana I singular) Reprezintă marca morfologică a diatezei reflexive cu dativul a verbului, fără funcție sintactică Mi-amintesc. 23 pprl (La acuzativ) Exprimă identitatea dintre persoana care vorbește și complementul direct al propoziției El mă strigă. 24 pprl (Îf mine; precedat de prepoziția „pe”, înv „pre”, îrg, fără prepoziție; așezat după predicat; șîc eliptice de predicat) Exprimă insistența asupra identității vorbitorului cu complementul direct Pe mine mă strigi? 25 pprl (Îf mă, mă-, -mă, -mă-, -m-, -m, pop, mi-, -mi-; așezat după conjuncția „să” ori după prepoziția „a” la modurile conjunctiv și infinitiv) Exprimă identitatea persoanei care vorbește cu complementul direct (sau repetă complementul exprimat prin forma accentuată) Să mă fi întrebat. 26 pprl (Îrg; forma neaccentuată așezată înaintea predicatului este reluată de o altă formă neaccentuată, postpusă) Exprimă intenția de a insista asupra complementului Turcii nu mă prinză-mă. 27 pprl (Îf mine; precedat de diverse prepoziții sau adverbe) Exprimă identitatea dintre persoana care vorbește și atribut, complement indirect, complement circumstanțial În discuția despre mine, el se referă la mine. 28 pprl (Îf mine; precedat de prepoziții sau adverbe; urmat de „unul”, „una”) Exprimă izolarea complementului sau atributului dintr-o mulțime Pe mine una nu mă interesează. 29 pprl (Îf mine; precedat de prepoziții sau adverbe; urmat de adjectivul de întărire „însumi”, „însămi”) Insistă asupra identității persoanei care vorbește cu complementul sau atributul exprimat de pronumele personal Pe mine însumi m-a lovit. 30 pprl (Înv; îfa mine alipit de pronumele[2] reflexiv și; precedat sau nu de prepoziție) Insistă asupra complementului Nu mă arăt mineși iubitoriu. 31 pprl (Îlo) A nu fi de mine (sau de tine, de el etc.) A nu se potrivi cu o anumită persoană. 32 pprl (Îlav) În mine În gândul meu. 33 pprl (Îs) După mine După părerea mea. 34 pprl (Îlav) Eu și cu mine Eu singur. 35 pprl (Îal) Eu în persoană. 36 pprl (Precedat de adverbe de comparație; îf mine, îrg, eu, io) Exprimă o comparație în care persoana care vorbește este al doilea termen Om fără liniște ca mine. 37 pprl (Îe) Eu ca eu Persoana vorbitorului se trece, într-o anumită situație, pe plan secundar. 38 prl (Îfpe mine, mă, mă-, -mă-, -mă, m-, -m-; stă lângă un verb activ pronominal la persoana I singular) Exprimă identitatea persoanei care vorbește atât cu subiectul acțiunii sau stării, cât și cu complementul direct Eu mă spăl. 39 prl (Îf mă, mă-, -mă-, -mă, m-, -m-; stă lângă un verb la persoana I singular) Reprezintă marca morfologică a diatezei reflexive cu acuzativul a verbului, fără funcție sintactică Mă gândesc la ceva. 40 prl (Îrg; marca diatezei reflexive este repetată) Se insistă asupra subiectului identic cu vorbitorul Duce-m-aș și m-aș tot duce. 41 prl (Îf mă, mă-, -mă-, -mă, m-, -m-; împreună cu verbul lângă care stă, poate fi înlocuit cu o construcție pasivă cu verbul auxiliar „a fi”) Reprezintă marca diatezei pasive construite cu reflexivul M-am ales deputat. 42 prl (Îf mă, mă-, -mă-, -mă, m-, -m-) Exprimă reflexivul reciproc, dacă verbul este determinat de un complement sociativ care este concomitent obiect pasiv al acțiunii verbale și cel de al doilea subiect logic Mă cunosc cu ea. 43 prl (Îf îmi, mi-, -mi, îvr, -m; așezat înaintea verbului urmat de un substantiv ce denumește un obiect posedat de persoana care vorbește, sau așezat după acest substantiv; are funcția de atribut pronominal; poate fi înlocuit cu un adjectiv posesiv) Exprimă posesia persoanei care vorbește asupra substantivului determinat Vino în casa-mi. 44 prl (Îf mi-; cu valoare posesivă; uneori anticipează un adjectiv posesiv) Indică apartenența complementului substantiv de lângă verb la corpul vorbitorului Mi-am spart capul. 45 pprl (Îf -mi; precedat de prepoziții sau locuțiuni prepoziționale ca: „asupra”, „deasupra”, „în jurul” etc., cu sens local care se construiesc de obicei cu genitivul) Exprimă identitatea complementului circumstanțial de loc cu vorbitorul Deasupra-mi cerul se înnora. 46 pprl (Îf mi; cu valoare de pronume posesiv) Ține locul numelui a ceea ce aparține vorbitorului, înlocuind, totodată, și numele acestuia Durerile fizice mi le calmez cu sedative. 47 prl (Îf îmi, mi-, -mi, îvr, -m; cu valoare posesivă; stă lângă un verb însoțit de termeni care denumesc persoane considerate în raport cu vorbitorul) Indică (dependența sau) relația de rudenie a vorbitorului cu o altă persoană Ce-mi face copilul?. 48 pprl (Cu valoare de pronume posesiv) Ține în același timp locul persoanei aflate în relație cu vorbitorul și vorbitorului însuși Să-mi trăiască finii. 49 sn (Flz) Ceea ce constituie individualitatea, personalitatea cuiva. 50 sn (Flz) Conștiință care reflectă lumea exterioară și propria existență. 51 sn (Pex) Identitate spirituală a unei comunități. corectată
EU, pron. pers. 1, s. n. I. Pron. pers. 1 sg. 1. (La nominativ, ține locul numelui persoanei care vorbește, cu funcțiune de subiect) Eu merg. ◊ (În formule de introducere din actele oficiale) Eu, X, declar... 2. (La dativ, în formele mie, îmi, mi) Poveștile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. ◊ (Indică posesiunea) Îmi recitesc pagina din urmă. ◊ (Intră în compunerea verbelor construite cu dativul pronumelui personal) Sărut mâna mătușii, luându-mi ziua bună. ◊ (Cu valoare de dativ etic) Aici mi-ai fost? 3. (La acuzativ, în formele mine, mă, m-) Oamenii mă laudă. ◊ (Intră în compunerea verbelor reflexive construite cu acuzativul pronumelui personal) M-am trezit târziu. 4. (Urmat de unul, una la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Mie unuia nu-mi trebuie. II. S. n. (Fil.; Psih.) Nucleu al personalității; (la Freud) instanța conștientă a psihicului care echilibrează forțele cărora le este supus individul; totalitatea impulsurilor instinctive și a relațiilor cu lumea exterioară. [Pr.: (I) ieu. – (I) Dat. mie, îmi, mi; acuz. mine, mă, m-. – Var.: (pop., I) io pron. pers. 1 sg.] – (I) Lat. ego, mihi, me, (II) calc după fr. [le] moi, germ. [das] Ich.
MÍE, mii, num. card., s. f. I. Num. card. Numărul care în numărătoare are locul între 999 și 1001. 1. (Cu valoare adjectivală) O mie de ani. ◊ (La pl.; adesea prin exagerare, indică un număr foarte mare, nedeterminat) Mii de glasuri. 2. (Cu valoare substantivală) Unde merge mia, meargă și suta. ◊ Loc. adv. Cu miile (sau cu mia) = în număr foarte mare, cu duiumul. ◊ Expr. Mii și sute sau mii și mii = extrem de mulți. A avea o mie și o sută pe cap = a avea foarte multă treabă sau griji, nevoi etc. 3. (Intră în componența numeralelor adverbiale) De o mie de ori pe zi. II. S. f. Numărul abstract egal cu o mie (I). ♦ Bancnotă a cărei valoare este de o mie (I 1) de lei; miar. – Lat. milia (pl. lui mille).
NOI pron. pers. 1 pl. 1. (Desemnează pe cel care vorbește și persoana sau persoanele pe care acesta și le asociază în vorbire) S-a înserat și noi tot pe loc stăm. ◊ Loc. adv. (La acuzativ) La noi = acasă; în țara, în regiunea etc. de baștină. 2. (La dativ, în formele ne, ni, cu valoare posesivă) Casa ne e frumoasă. (Cu valoare de dativ etic) Ne ești departe. 3. (La dativ sau la acuzativ, în forma ne, cu valoare de pronume reflexiv) Ne povesteam multe. 4. (În stilul oficial-administrativ) Eu. Noi, directorul școlii, am hotărât. ◊ (Ca plural al modestiei) Noi credem că una dintre caracteristicile muzicii este melodia. Mulțumim celor care ne-au ajutat. [Dat.: nouă, ne, ni; acuz.: (pe) noi, ne] – Lat. nos.
NU-MĂ-UITÁ, nu-mă-uita, s. f. Plantă erbacee cu flori mici, albastre, roșii sau albe, care crește prin locuri umede și umbroase, la margini de păduri și prin fânețe sau care este cultivată ca plantă decorativă; miozotis (Myosotis silvatica); p. restr. floarea acestei plante. – Nu + + uita (după germ. Vergissmeinnicht).
EU, (I) pron. pers. 1 sg. (II) euri, s. n. I. Pron. pers. 1 sg. 1. (La nominativ, ține locul numelui persoanei care vorbește, cu funcțiune de subiect) Eu merg. ◊ (În formule de introducere din actele oficiale) Eu, X, declar... 2. (La dativ, în formele mie, îmi, mi) Poveștile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. ◊ (Indică posesiunea) Îmi recitesc pagina din urmă. ◊ (Intră în compunerea verbelor construite cu dativul pronumelui personal) Sărut mâna mătușii, luându-mi ziua bună. ◊ (Cu valoare de dativ etic) Aici mi-ai fost? 3. (La acuzativ, în formele mine, mă, m-) Oamenii mă laudă. ◊ (Intră în compunerea verbelor reflexive construite cu acuzativul pronumelui personal) M-am trezit târziu. 4. (Urmat de unul, una la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Mie unuia nu-mi trebuie. II. S. n. (Fil.) Ceea ce constituie individualitatea, personalitatea cuiva; reflectarea propriei existențe de către conștiința individuală a omului. [Pr.: (I) ieu. – Var.: (I, pop.) io pron. pers. 1 sg.] – Lat. ego, mihi, me.
MÍE, mii, num. card., s. f. I. Num. card. Numărul care în numărătoare are locul între 999 și 1001. 1. (Cu valoare adjectivală) O mie de ani. ◊ (La pl.; adesea prin exagerare, indică un număr foarte mare, nedeterminat) Mii de glasuri. 2. (Cu valoare substantivală) Unde merge mia, meargă și suta. ◊ Loc. adv. Cu miile (sau cu mia) = în număr foarte mare, cu duiumul. ◊ Expr. Mii și sute sau mii și mii = extrem de mulți. A avea o mie și o sută pe cap = a avea foarte multă treabă sau griji, nevoi etc. 3. (Intră în componența numeralelor adverbiale) De o mie de ori pe zi. II. S. f. Numărul abstract egal cu o mie (I). ♦ Bancnotă a cărei valoare este de o mie (I 1) de lei; miar. – Lat. milia (pl. lui mille).
NOI pron. pers. 1 pl. 1. (Desemnează pe cel care vorbește și persoana sau persoanele pe care acesta și le asociază în vorbire) S-a înserat și noi tot pe loc stăm. ◊ Loc. adv. (La acuzativ) La noi = acasă; în țara, în regiunea etc. de baștină. 2. (La dativ, în formele ne, ni, cu valoare posesivă) Casa ne e frumoasă. (Cu valoare de dativ etic) Ne ești departe. 3. (La dativ sau la acuzativ, în forma ne, cu valoare de pronume reflexiv) Ne povesteam multe. 4. (În stilul oficial-administrativ) Eu. Noi, directorul școlii, am hotărât. ◊ (Ca plural al modestiei) Noi credem că una dintre caracteristicile muzicii este melodia. Mulțumim celor care ne-au ajutat. [Dat.: nouă, ne, ni; acuz.: (pe) noi, ne] – Lat. nos.
NU-MĂ-UITÁ s. f. Plantă erbacee cu flori mici, albastre, roșii sau albe, care crește prin locuri umede și umbroase, la margini de păduri și prin fânețe sau care este cultivată ca plantă decorativă; miozotis (Myosotis silvatica); p. restr. floarea acestei plante. – Nu + + uita (după germ. Vergissmeinnicht).
EU1 pron. pers. 1 sg. 1. (Ține locul numelui persoanei care vorbește, cu funcțiune de subiect, adesea marcînd insistența asupra subiectului) N-a omorît-o, strigă păstorașul, că nu l-am lăsat eu. SADOVEANU, V. F. 27. Mai știu eu ce-aș vrea s-ascult! COȘBUC, P. I 49. Tată, nu te înfricoșa, că eu sînt. CREANGĂ, P. 79. Eu mistuiam pămîntul, Eu răzvrăteam imperii. EMINESCU, O. I 88. Te-oi duce eu, Sinziană, eu care venisem să ucid zmeul. ALECSANDRI, T. I 435. ◊ (Marchează o opoziție) Citesc eu în loc să citești tu. ▭ Ai voit, amice... să citesc eu, în manuscript, cartea... ce tu ai compus. ODOBESCU, S. III 9. ◊ (Urmează după predicat, cu valoare afectivă de întărire) Las’ că ți-oi da eu ție! ▭ Toate ca toatele, dar cînd am auzit eu de tata, pe loc mi s-a muiat gura. CREANGĂ, A. 58. Stam eu și mă chiteam în capul meu că șerpe cu pene nu poate să fie. id. ib. 53. ◊ (În formulele de introducere din actele oficiale, urmat de o apoziție) Eu, X, declar... ◊ (Regional, în poezia populară, folosit în locul acuzativului) Că-i păcat de dumnezeu Să pice voinic ca eu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 103. 2. (La dativ, în forma mie, îmi, mi, -mi, mi-) Poveștile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. SADOVEANU, V. F. 17. Mie Mi-a fost luni întregi mînie Că tu nu te-ai priceput. COȘBUC, P. I 51. Mi te dă cu totul mie. EMINESCU, O. I 209. Mă miram ce-mi place mie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 41. ◊ 4 (Cu funcțiune atributivă indicînd posesia) Îmi simt inima ca un mic cheag. CAMIL PETRESCU, U. N. 339. «Ce-mi face Radu?» el întreabă. COȘBUC, P. I 100. Îmi recitesc pagina din urmă. VLAHUȚĂ, O. A. 488. ◊ (Cu valoare de dativ al interesului) Îmi alcătuisem un trai cu totul artistic. ALECSANDRI, O. P. 16. ◊ (Intră în compunerea verbelor la diateza reflexivă, construită cu pronumele-obiect în cazul dativ) Mi-aș putea aduce aminte de una din acele întîmplări, cu dihănii cum n-au mai fost altele. SADOVEANU, V. F. 19. Sărut mina mătușii, luîndu-mi ziua bună, ca un băiet de treabă. CREANGĂ, A. 48. ♦ (Cu valoare de dativ etic) Așa... slugă vicleană ce-mi ești? CREANGĂ, P. 233. Aici mi-ai fost? id. ib. 24. Ei se sfătuiră... Ca să mi-l omoare. ALECSANDRI, P. P. 1. ◊ (Uneori întărit prin pers. 2) Ce credeți că mi-ți văzu, boieri d-voastră? ISPIRESCU, L. 191. Mi-au lunecat ciubotele și am căzut în Ozana cît mi ți-i băietUL! CREANGĂ, A. 23. O dată mi ți-o și înșfacă de cozi, o trîntește la pămînt și o ține bine. id. P. 177. 3. (La acuzativ, în forma mine, mă, -mă, m-) Oamenii mă-nvinuiesc Că sînt tînăr și iubesc. COȘBUC, P. I 76. Acum însă m-ai mîncat tu. ISPIRESCU, L. 5. ◊ (Precedat de prepoziții, în forma mine) Pe mine nu mă mai ajungi tu aici, în vîrf. SADOVEANU, V. F. 27. Auzi tu! Să se prindă ea Cu mine! COȘBUC, P. I 126. Ca mîne, poimîne mi se împlinesc anii și rămîi făr’ de mine. CREANGĂ, P. 161. ◊ (În glumă, în expr.) Eu și cu mine = eu în persoană, chiar eu. Ce văd?... Cuconu Grigori Bîrzoi!... [Bîrzoi:] Eu și cu mine, cucoană dragă! ALECSANDRI, T. I 164. ◊ (Intră în compunerea verbelor la diateza reflexivă construită cu pronumele-obiect în cazul acuzativ) Mă strînsesem ghem și vorbeam eu singur în gînd cu mine și cu dînsul. SADOVEANU, V. F. 27. Mă dau jos, caut o lespede potrivită, mă sui cu dînsa iar în tei. CREANGĂ, A. 54. Mă trezii într-un pustiu fără margini. ALECSANDRI, O. P. 15. 4. (Urmat de unul, una, la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Eu unul nu știu, declară colonelul categoric. BRĂESCU, V. A. 32. Mie unuia nu-mi trebuie. CREANGĂ, P. 186. – Pronunțat: ieu. - Forme gramaticale: dat. mie, mi, îmi, -mi, mi-; acuz. mine, mă, -mă, m-. – Variantă: (popular) io (TEODORESCU, P. P. 270) pron. pers.
MÍE, mii, num. card. Numărul care e egal cu zece sute; p. ext. foarte mulți (sau multe). a) (Adjectival) Preoți munții mari, Păsări lăutari, Păsărele mii Și stele făcliiț ALECSANDRI, P. P. 3. b) (Substantivat) Las’că te fac eu s-o cunoști și dintr-o mie. CREANGĂ, P. 271. Floricică dintr-o mie, Pusu-și-o mîndra mînie, De dor nu vrea să mai știe! JARNÍK-BÎRSEANU, 164. Unde merge mia, meargă și suta. (înaintea unui substantiv de care se leagă prin prep. o de») Mii de fluturi mici albaștri, mii de roiuri de albine. Curg în rîuri sclipitoare. EMINESCU, O. I 85. Sar în joc ștergare albe, Rîd la soare mii de salbe. BELDICEANU, P. 56. Îți cer o mie de iertări. NEGRUZZI, S. I 47. ♦ (Popular, urmînd după substantivul pe care îl determină) Și cu nădragi de Anglie, Petece pe ei o mie. CREANGĂ, P. 148. ◊ Loc. adv. Cu miile (sau cu mia) = în număr foarte mare, cu duiumul, cu nemiluita. Fluturii cu miile Joacă pe cîmpie. IOSIF, P. 61. În două părți infernul portalele-și deschide, Spre-a încăpea cu mia răsufletele hîde Tiranilor ce pier! EMINESCU, O. I 25. ◊ Expr. Mii și sute (sau mii și mii, mii de mii) = extrem de mulți. Să fi dat mii de mii de lei, nu găseai fir de mac, printre năsip. CREANGĂ, P. 264. Frunză verde-a mărului, Nu crede feciorului Că te pune pe-un genunche Și-ți tot minte mii și sute. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 276. Opt se pornesc, Patru se-ntîlnesc, Mii și mii se clatină (Berbecii), GOROVEI, C. 22. A face mii și fărîme v. fărîmă.
NOI pron. pers. 1 pl. (La dativ și la acuzativ formele neaccentuate sînt adesea însoțite de formele accentuate) 1. (Desemnează pe cel ce vorbește și persoana sau persoanele pe care și le asociază în vorbire; adesea marcînd insistența) Ne-a împrăștiat furtuna tocmai cînd dăduserăm peste ursoaică. GALACTION, O. I 50. Dă soarele după deal și noi tot pe loc stăm. CREANGĂ, P. 128. Tot pămîntul, lacul, cerul... toate, toate ni-s prietini. EMINESCU, O. I 155. ◊ (Urmat de determinări) Păi noi, contingentul de-abia sosirăm! SADOVEANU, M. C. 103. Noi, tinerii, devenisem sîmburele împrejurul căruia se grupau ideile viitorului. GHICA, S. 255. 2. (În dativ, numai la formele neaccentuate, are valoare posesivă) Nu-i nevoie să ne ostenim de pe acum caii. SADOVEANU, O. I 146. Poftim de ne blagosloviți casa și masa. CREANGĂ, A. 10. Mormîntul să ni-l sape la margine de rîu. EMINESCU, O. I 129. ◊ Loc. adv. (La acuzativ) La noi = acasă; în țara noastră. La noi sînt codri verzi de brad și cîmpuri de mătasă. GOGA, P. 12. Cerna a fost pe la noi cînd eram la Lipsca. CARAGIALE, O. VII 193. (Regional) Ca pe noi = cum trebuie; p. ext. strașnic. Și nu puteau scăpa bietele mîțe din mîinele noastre, pînă ce nu ne zgîriau... ca pe noi. CREANGĂ, A. 37. ♦ (În dativ sau în acuzativ, numai la formele neaccentuate, are valoare de pronume reflexiv) Vrei să ne-aprindem paie în cap? CREANGĂ, P. 9. Ne-om culca lîngă izvorul Ce răsare sub un tei. EMINESCU, O. I 101. Noi însă, începem a ne căi că ne porniserăm de la Hangu. ALECSANDRI, C. 39. ♦ (În dativ și acuzativ, numai la formele neaccentuate, are valoare de pronume reflexiv reciproc) Sînt ani la mijloc și-ncă mulți vor trece Din ceasul sfînt în care ne-ntîlnirăm. EMINESCU, O. I 120. De ce nu ne-am scrie unul altuia, sub formă de epistole intime, cele ce ne-am povestit într-astă seară? GHICA, S. XXIV. 3. (Cu valoare de dativ etic) Cum ni l-au sfîrticat nelegiuiții! SADOVEANU, O. I 21. Ce ne treci ca un drumeț. ALECSANDRI, P. P. 280. 4. (În stilul oficial-administrativ, azi rar; de obicei urmat de determinări) Eu. Noi comisarul secției 55 după reclamația părților. CARAGIALE, O. II 109. ♦ (Ca plural al modestiei, folosit de autori) Eu. Noi credem că una din însușirile poeziei este că ea ațîță, pune în lucrare, dacă putem zice așa, puterile psihice ale omului. GHEREA, ST. CR. I 132. – Forme gramaticale: dat. nouă, ne, ni, acuz. (pe) noi, ne.
NU-MĂ-UITÁ s. f. Plantă erbacee cu flori mici albastre, roșii și albe, cultivată ca plantă decorativă; miozotis (Myosotis). De atunci floricica asta s-a numit: nu-mă-uita. NEGRUZZI, S. I 109. Să răsară garofițe, Viorele, micșunele, Nu-mă-uita: floricele. TEODORESCU, P. P. 330.
dóuă mii num.; 2000/MM
eu1 [pron. ieu] pr., d. acc. míe, neacc. îmi, mi, mi- (mi-a dat), -mi (dă-mi), -mi- (dându-mi-se); ac. acc. míne (prep. + mine), neacc. mă, mă- (mă-ntreabă), -mă (dă-mă), -mă- (da-mă-vei), m- (m-a dat), -m- (datu-m-a)
îmi v. eu
m-, -m- pr. v. eu
m-ai pr. + vb. aux. (m-ai văzut, m-ai vedea)
m-au pr. + vb. aux. (m-au văzut)
mi2, -mi, mi-, -mi- v. eu
mi-a pr. + vb. aux. (mi-a luat)
mi-ar pr. + vb. aux. (mi-ar da)
mi-au pr. + vb. aux. (mi-au dat)
mi-e pr. + vb. (mi-e cald)
mi-i pr. + pr. (mi-i dă)
míe3 v. eu
míe2 s. f. (prima ~ de dolari), art. mía, g.-d. art. míei; pl. mii, art. míile
*míe1 (o ~)/míe (o mie de dolari, cinci la mie) num.; 1000, M
mii (dóuă ~ etc.) num.
míne v. eu
ne-am pr. + vb. aux. (ne-am dus)
ne-o1 pr. + vb. aux. (ne-o veni)
ne-o2 pr. + pr. (ne-o dă)
ni2, ni-, -ni- pr. v. noi
noi pr., d. acc. nóuă, neacc. ne (ne dă), ne- (ne-a dat), -ne (dându-ne), -ne- (da-ne-ar), ni (ni se dă), ni- (ni-l dă), -ni- (dându-ni-se); ac. acc. noi (prep. + ~), neacc. ne (ne vede), ne- (ne-a văzut), -ne (văzându-ne), -ne- (vedea-ne-ar)
nóuă2 adj., pr. v. nou1, noi
nu-mă-uitá s. f., pl. nu-mă-uitá
dóuă mii num.
eu pr. [pron. ieu], d. acc. mie, neacc. îmi, mi, mi-, -mi, -mi-; ac. acc. mine, neacc. mă, mă-, -mă, -mă-, m-, -m-
lă-mă-mámă s. m. invar.
míe s. f., art. mía, g.-d. art. míei; pl. mii, art. míile
noi pr., d. acc. nóuă, neacc. ne, ne-, -ne (dându-ne), -ne-, ni, ni-, -ni- (spunându-ni-se ); ac. acc. noi, neacc. ne, ne-, -ne (văzându-ne), -ne- (vedea-ne-ar)
nu-mă-uitá s. f.
MÍE s. (fam.) miar. (Avea la el doar o ~ pentru cumpărături.)
NU-MĂ-UITÁ s. (BOT.; Myosotis silvatica) miozotis, (reg.) ochii-păsăruicii, ochiul-șarpelui, urechea-șoarecelui.
NU-MĂ-UITÁ s. v. ochii-păsăruicii.
EU- Element prim de compunere savantă cu semnificația „frumos”, „bun”, „bine”. [Pron. e-u-, var. ev-. / < it. eu-, fr. eu-, cf. gr. eu – bine].
EU- elem. „frumos, bine, armonios”. (< fr. eu-, cf. gr. eu, bine)
éu pron. – Pronume personal de pers. 1 sing.Mr. eu, io(ŭ), mine, megl., istr. io. Lat. ego (Diez, I, 239; Pușcariu 771; Candrea-Dens., 533; REW 2830), cf. alb. un(ë), vegl. jo, it. io (sard. eo, Matera eu), prov. ieu, fr. je, sp. yo, port. eu. Gen. mie < mĭhĭ, dat. (î)mi < mĭ, acuz. mă < mē sau mine < mēne. Se folosește acuz. cu prep.: cu mine, fără mine, decît mine, pentru mine, etc. În Munt., în limbajul popular și vulgar, se pronunță io.
míe (míi), s. f. – Numeral cardinal după 999; miar. – Mr. ńil’e, megl. mil’ă, istr. mil’e. Lat. mῑlia, pl. lui mῑlle (Pușcariu 1069; Candrea-Dens., 1100; REW 5573), cf. alb. miië (Philippide, II, 648), it. mille, fr., sp., port. mil.Der. miar, s. n. (Arg.), format după decar, sutar; miaș, s. m. (căpitan peste o mie de soldați); înmii, vb. (a înmulți cu o mie); miime, s. f. (a mia parte).
míne pron. pers. – Formă a cazurilor prepoziționale a pron. de persoana întîi, eu. – Mr. mine „eu”. Lat. me, într-o compunere mai puțin clară (după Philippide, Principii, 78 și Candrea-Dens., 533, din lat. *me ne; după Scriban, din *mene, prin analogie cu *quene › cine). Probabil e vorba de aceeași formă flexionară care indică acuzativul, în *tatanem › tătîne, v. aici. Înv. se folosea pentru acuzativul fără prepoziție: cine uraște mine (Coresi). Cf. sine.
nói pron.Pers. I pl. a pron. personal. – Mr., megl. noi. Lat. nos (Pușcariu 1188; Candrea-Dens., 1239; REW 5960), cf. it. noi, prov., cat., v. sp., port. nos, fr. nous. Dativul are o formă tonică, nouă < lat. nobῑs, și o formă atonă, ne < lat. nῑs. Finala în -i nu este clară; cf. Rohlfs, It., 498, care se gîndește la un reflex al formelor oblice (nobῑs › noi, vobῑs › voi); după ipoteza mai puțin probabilă a lui Pascu, Beiträge, 18, ar fi terminație de plural.
EU pron. pers., pers. 1 sing. (mie, îmi, mi, (pe) mine, mă) 1) (indică persoana care vorbește) ~ lucrez. 2) (accentuează persoana care îndeplinește lucrarea, stând pe lângă un verb la un mod personal) Mai știu ~. ~ unul nu știu. 3) (se folosește în formula introductivă a actelor oficiale) ~, cutare, mă adresez... 4) (indică posesiunea) Îmi învăț lecțiile. Mi-a dat cartea. 5) (servește la formarea diatezei reflexive) Mă duc. Mi-amintesc. /<lat. ego
MÍE1 mii num. card. 1) Nouă sute plus o sută. 2) (cu valoare de num. ord.) Al miilea; a mia. /<lat. milia
MÍE2 mii f. 1) Număr constând din o mie de unități. 2) Cifra 1000. 3) Obiect marcat cu cifra dată. [G.-D. miei] /<lat. milia
NOI pron. pers., pers.1 pl. (nouă, ne, ni, (pe) noi, ne) 1) (indică grupul de persoane, în care se include și vorbitorul) ~ am fost la spectacol. * ~ între ~ în cercul nostru; numai între noi; între ai noștri. 2) (formele atone de dativ, înaintea verbului, au valoare de dativ posesiv) Orașul ne e frumos. 3) (se folosește ca plural al modestiei, având valoare de persoana1 singular) (Noi) vom face totul. 4) înv. (în stilul oficial-administrativ se folosește ca plural al autorității) Eu. Noi, domnitorul Moldovei... /<lat. nos
A UITÁ uit 1. tranz. 1) A pierde din memorie; a nu-și aminti. ~ să scrie o scrisoare.~ pe ce lume trăiește a pierde simțul realității. 2) A trata cu indiferență; a neglija. ~ prietenii.Nu-mă-uita plantă erbacee decorativă, cultivată pentru florile ei mici, albe sau albastre; miozotis. 3) A face să dispară din memorie. ◊ A (nu) ~ cuiva ceva a (nu) păstra gânduri de răzbunare. 4) A scăpa din vedere. Au uitat să-l înscrie în listă. 5) (obiecte sau ființe ce trebuiau luate cu sine) A lăsa din nebăgare de seamă (fiind grăbit). ~ banii. 2. intranz. (urmat de un complement indirect cu prepoziția de) A înceta de a se mai interesa (de ceva). ~ de distracții. /<lat. oblitare
eu 1. pr. de întâia persoană. [Lat. EGO]. ║ n. Filoz. individualitate care are conștiință despre existența sa.
mie num. 1. de zece ori o sută: O mie și una de nopți (v. Halima); 2. fig. număr foarte mare: am o mie de ocupațiuni. (Lat. MILIA].
Mie și una de nopți (O) f. faimoasă colecțiune de povești orientale scrise arăbește în sec. XV; ea e cunoscută la noi sub numele de Halima.
noi pr. pl. de întâia persoană. [Lat. NOS].
nu-mă-uità n. plantă ce crește în pădurile dela munte, cu florile albastre, roșii sau albe (Myosotis silvatica).
1) eŭ, V. ĭeŭ.
1) ĭeŭ (scris și ) pron. de pers. I sing. (lat. ĕ[g]o, it. io, sard. eo, fr. je, pv. ieu, sp. yo, pg. eu). Ĭeŭ îs acela, ĭeŭ îs aceĭa! – În filosofie, individualitate conscientă de existența eĭ. – Se declină: ĭeŭ; al meŭ, a mea, aĭ meĭ, ale mele; mie, îmĭ, mi, mĭ (mie îmĭ pare, mi se pare, mĭ-a spus); mă, pe mine (mă vede pe mine). După ca, ca și, de cît se pune mine îld. ĭeŭ: aĭ făcut ca mine, ca și mine, maĭ bine de cît mine. (Mine, maĭ vechĭ mene, vine d. lat. me pin anal. cu cine, ce).
îmĭ, V. mi.
lắ-mă-mámă s. m. fără pl. (imper. d. laŭ, mă laŭ și voc. mamă). Iron. Om fără energie, bleg, tîmpit.
1) mă pron. personal la ac. (lat. me, it. mi, fr. moi, sp. pg. me). Pe mine: mă doare picĭoru.
méne pron. V. mine.
2) mi, pron. personal enclitic la dativ (lat. mihi): mi se dă, mi le dă, mi-l dă (cînd nu urmează se și le saŭ nu e legat cu linioară, devine îmĭ, ĭar îmĭ se reduce la -mĭ cînd e o vocală înainte: îmĭ dă, nu-mĭ dă). V. mie; ți, și, i.
2) mia, V. mie 2.
2) míe pron. personal de pers. I, acc. la dativ (lat. *mihi îld. mĭhi. Cp. cu ție, șĭe). Mi, îmĭ: mĭe mi se pare. – În Mold. sud, cînd e izolat, miĭa: Cuĭ? Miĭa!
1) míe f. (lat. milia, pl. d. mille, o mie; it. mille, fr. sp. pg. mil. V. milă 2). Cantitate de zece orĭ maĭ mare de cît suta. Mie de francĭ (saŭ de alte monete): se vedeaŭ miile în ladă. O mie (num.), de 10 orĭ 100: o mie de anĭ. Număr mare: țĭ-am spus de o mie de orĭ, de miĭ de orĭ (de foarte multe orĭ). Miĭ și sute, foarte mulțĭ, foarte multe. O mie de miĭ, un milion. V. sută.
míne, ac. lui ĭeŭ (din *me, apoĭ mă, s’a făcut mene, apoĭ mine, supt infl. luĭ ce, cine din *quene. Tot așa tine și sine).
1) ni V. ne 1.
noĭ, pron. personal de pers. I pl. (lat. nos, noĭ, it. noi, pv. pg. cat. vfr. nos, nfr. nous): eŭ merg, noĭ mergem. V. ne 1.
1) nóŭă dativu din noĭ (lat. nǒbe, ild. nôbis): dă-ne noŭă, noŭă ne dă, noŭă ni se dă.
nu-mă-uĭtá m. saŭ f. Numele popular al floriĭ urechea șoriceluluĭ: un saŭ o nu-mă-uĭta, niște nu-mă-uĭta. V. ureche.
rácul-de-mine, V. sărac.
MĂRITĂ-MĂ-MA s. (BOT.; Rudbeckia laciniata) (reg.) ruji-galbene (pl.).
MIE s. (fam.) miar. (Avea la el o ~ pentru cumpărături.)
NU-MĂ-UITA s. (BOT.; Myosotis silvatica) miozotis, (reg.) ochii-păsăruicii, ochiul-șarpelui, urechea-șoarecelui.
nu-mă-uita s. v. OCHII-PĂSĂRUICII.
ANCH’ IO SONO PITTORE (it.) sunt și eu pictor – Exclamație atribuită lui Coreggio în fața tabloului „Sfânta Cecilia” al lui Rafael. Are un sens dublu: admirativ și stimulativ.
ÁPRÈS MOI (APRÈS NOUS) LE DÉLUGE (fr.) după mine (după noi) potopul – Cuvinte atribuite marchizei de Pompadour și lui Ludovic al XV-lea. Îmbinare de egoism profund și nepăsare pentru soarta generațiilor viitoare.
CONSCIENCIA MILLE TESTES (lat.) conștiința valorează cât o mie de martori – Quintilian, „De institutione oratoria”, 5, 11, 41.
DO UT DES (lat.) îți dau ca să-mi dai – Formulă din dreptul roman referitoare la echivalența prestațiilor în cazul schimbului; în sens larg, serviciu contra serviciu.
DOCENDO DISCIMUS (lat.) învățând pe alții, învățăm pe noi – Prin transmitere, cunoștințele noastre se consolidează și se îmbogățesc.
DOS MOI PU STO KAI KINO TEN GHEN (Δόζ μοι πού στῶ χαί χινῶ τήυ γῆυ) (gr.) dați-mi un punct de sprijin și voi urni Pământul din loc – Cuvinte atribuite lui Arhimede și devenite celebre ca simbol al inventivității și al puterii creatoare nelimitate a omului, atunci când există temeiuri obiective sau raționale.
ET IN ARCADIA EGO (lat.) și eu am fost în Arcadia – Epigraful unui tablou celebru al pictorului Nicolas Poussin. Arcadia legendară fiind ținutul vieții idilice, patriarhale, expresia mărturisește nostalgia după o fericire pierdută.
FACIAS IPSE QUOD FACIAMUNS SUADES (lat.) fă tu însuți ceea ce ne sfătuiești pe noi să facem – Plaut, „Asinaria”, act. III, scena 3, 40.
HOC VOLO, SIC IUBEO; SIT PRO RATIONE VOLUNTAS (lat.) asta vreau, așa poruncesc; voința mea să țină loc de rațiune – Iuvenal, „Satirae”, VI, 223. Expresie a unei încăpățânări arbitrare.
HODIE MIHI, CRAS TIBI (lat.) astăzi mie, mâine ție – Varianta latină a unei vechi zicale ebraice cu sens fatalist: nimeni nu e ferit de loviturile soartei.
L’ÉTAT C’EST MOI (fr.) statul sunt eu – Cuvinte pe care Ludovic al XIV-lea le-ar fi rostit în 1651 în fața Statelor generale. Indică chintesența monarhiei absolute și, prin extensie, tendințele dictatoriale.
MANYO-SHU (cuv. japonez „o mie de pagini”), cea mai veche antologie oficială de lirică japoneză, publicată în 808. Cuprinde aproximativ 4.500 de poeme, atribuite unui număr de 550 autori, unii anonimi, scrise între sec. 7 și 8. Întocmită probabil de cinci scriitori, care figurează și ei în cadrul antologiei, dintre care: Ōtomo no Yakamochi, Kakinomoto no Hitomaro, Nakuta no Ōkimi, Takashi no Mushimaro.
ME, ME ADSUM QUI FECI! (lat.) sunt aici, eu, cel care am săvârșit (această faptă) – Vergiliu, „Eneida”, IX, 427. Tânărul troian Nisus ia asupra sa întreaga răspundere pentru omorurile săvârșite în tabăra rutililor împreună cu prietenul său Eurial pentru a-i salva acestuia viața. Devotament prietenesc dus până la sacrificiul suprem.
NOLI TURBARE CIRCULOS MEOS (lat.) nu-mi strica cercurile – Valerius Maximus, „Memorabilia”, 8, 7, 7. Astfel ar fi apostrofat Arhimede, absorbit cu totul în rezolvarea unor probleme de geometrie, pe un ostaș din armata romană intrată în orașul Siracusa, care îi călcase figurile desenate pe nisip. Acesta, socotindu-se insultat și necunoscându-l pe marele învățat, l-a ucis. Avertisment dat cuiva care încearcă să te distragă de la preocupările importante.
O MIE ȘI UNA DE NOPȚI (Halima), culegere de basme populare arabe, cuprinzând elemente de origine indopersană, ebraică, egipteană („Aladin și lampa fermecată”, „Ali Baba și cei 40 de hoți”, „Sindbad Marinarul”), alcătuită în jurul anului 1100. Prin conținutul de idei, prin gustul rafinat pentru artă și fast, prin înțelepciunea populară, culegere reprezintă o oglindă a vieții sociale, intelectuale și morale ale lumii arabe medievale. A fost răspândită în Europa, la începutul sec. 18, prin intermediul unei adaptări libere în limba franceză datorate lui Antoine Galland.
O MIE ȘI UNA DE ZILE, culegere de basme alcătuită de Petit de la Croix după un ciclu de povești persane și publicată între 1710 și 1712. V. halima.
OMNIA MEA MECUM PORTO (lat.) tot ceea ce am duc cu mine – Versiunea latină a răspunsului pe care l-ar fi dat filozoful Bias concetățenilor săi mirați că părăsește cetatea (Priene), asediată de perși, fără să-și ia nimic cu el. Spiritul constituie unica bogăție a înțeleptului, un bun care-l însoțește peste tot.
PLURIMA MORTIS IMAGO (lat.) moartea cu mii de fețe – Vergiliu, „Eneida”, II, 369. Imaginea ultimei nopți a Troiei. În genere, catastrofă căreia-i cad jertfă multe vieți omenești.
TEMPORA MUTANTUR ET NOS MUTAMUR IN ILLIS! (lat.) vremurile se schimbă și noi odată cu ele! – Cugetare a împăratului Lothar I, care și-a sfârșit viața în călugărie.
VIEN DIETRO A ME, E LASCIA DIR LE GENTI (lat.) vino după mine și lasă lumea să vorbească – Dante, „Purgatoriul”, V, 10.
ZWISCHEN UNS SEI WAHRHEIT (germ.) între noi fie adevărul – Goethe, „Iphigenia auf Tauris”, act III, scena 1.
MYOSOTIS L., NU MĂ UITA, fam. Boraginaceae, gen originar din Europa, Asia, Australia, America, Africa de S, cu peste 50 specii erbacee, anuale, bienale sau perene. Flori (caliciu cu 5 diviziuni, corolă lungă, tubuloasă, iar limbul plan cu 5 petale îndepărtate cu gîtul închis prin solzi gălbui, 5 stamine) hermafrodite, albe, roz sau albastre, fără bractee, rar cu cîteva bractee, în cimă scorpioidală. Frunze opuse, simple, nedivizate, alterne, lipsite de stipele. Tufe scunde, compacte.
dumneaeu pron. pers. (glum.) eu.
O MIE DE LEI băț, chiftea, o muie de lei, palmă, tonă.
om cu o mie de chipuri expr. actor cu mari disponibilități pentru rolurile de compoziție.
PENTRU CĂ AȘA VREAU EU c-așa vrea mușchii mei, de chichi, de michi, de trei lei ridichi; de chichi, de-un leu ridichi, de-un leu bomboane și de restul mentosane; de chichiri, michiri; de iordan / de Iorgu; de Madagascar; de pamplezir; de piele; de sanchi.
poate că ai treabă și noi te reținem! expr. (adol., iron.) hai, pleacă!, lasă-ne în pace!
să mor eu! expr. (vulg.) pe cuvânt de onoare!, pe cinstea mea!

mie dex

Intrare: mie
mie substantiv feminin numeral cardinal
m substantiv masculin invariabil substantiv neutru
  • pronunție: em, me, mî
Intrare: eu (pron.)
miia
eu 2 pron. pronume
Intrare: racul-de-mine
racul-de-mine substantiv masculin articulat
Intrare: nu-mă-uita
nu-mă-uita substantiv feminin invariabil