micușor definitie

12 definiții pentru micușor

MICȘÓR, -OÁRĂ, micșori, -oare, adj. (Rar) Micuț. [Var.: micușór, -oáră adj.] – Mic + suf. -ușor.
MICUȘÓR, -OÁRĂ adj. v. micșor.
MICȘÓR, -OÁRĂ, micșori, -oare, adj. Micuț. [Var.: micușór, -oáră adj.] – Mic + suf. -ușor.
MICUȘÓR, -OÁRĂ adj. v. micșor.
MICȘÓR, -OÁRĂ, micșori, -oare, adj. Diminutiv al lui mic2. 1. (În opoziție cu mare) v. mic2 (1). Frumos și încruntat; micșor, și părea ca un munte. DELAVRANCEA, O. II 173. Buruiana e micșoară, Ca rubinu roșioară. VĂCĂRESCU, P. 338. Am patru surioare. Două mari, două micșoare; una pe alta se alungă Și nu pot să se ajungă (Roatele). GOROVEI, C. 321. 2. (În opoziție cu lat) v. mic 2 (1). Sînt doi munți prin care curge un riu micșor. GOLESCU, Î. 82. 3. (În opoziție cu vîrstnic) v. mic 2 (5). Numai fetele erau mai mari; băieții erau micșori. GALACTION, O. I 292. Eu micșor mi-am fost, minte n-am avut. PĂSCULESCU, L. P. 9. – Variantă: micușór, -oáră (MIRONESCU, S. A. 33, NEGRUZZI, S. III 87) adj.
MICUȘÓR, -OÁRĂ adj. v. micșor.
micșór (rar) adj. m., pl. micșóri; f. micșoáră, pl. micșoáre
micșór adj. m., pl. micșóri; f. sg. micșoáră, pl. micșoáre
MICȘÓR adj. v. micuț, mititel, scurticel.
micșór, -oáră adj. V. micușor.
micușór (est) și micșór (vest), -oáră adj. (dim. d. mic). Cam mic, micuț, mititel.
micșor adj. v. MICUȚ. MITITEL. SCURTICEL.

micușor dex

Intrare: micșor
micșor adjectiv
micușor