MIAU interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită strigătul pisicii; miorlau. ◊ Expr. (Substantivat; fam.) A-i lua cuiva miaul = a) a face pe cineva să tacă; b) a omorî pe cineva. – Onomatopee.

MIAU interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită strigătul pisicii; miorlau. ◊ Expr. (Substantivat; fam.) A-i lua cuiva miaul = a) a face pe cineva să tacă; b) a omorî pe cineva. – Onomatopee.

MIAU interj. Onomatopee care redă sunetul scos de pisică. Fă-i miau, miau, pisică dragă. ALECSANDRI, T. 203. Prin casă începe a alerga. Și miau! miau!.. a țipa și a striga. PANN, la TDRG. ◊ (Substantivat, numai în expr.) A-i lua Clliva miaul (familiar) = a-i astupa cuiva gura, a face pe cineva să tacă. Dacă îl prindea nea Ghiță cu șoalda... îi dedea una cu ciocanul de ferecat pietrele de-i lua miaul. SADOVEANU, M. C. 156.

miau interj.

miau / miau-miáu interj.

miau s. n., art. miául (în expr. a-i lua cuiva ~)

MIAU interj. miorlau! (Pisica face: ~!)

miáu interj. – Reproduce glasul pisicii. – Mr. meao. Creație expresivă, cf. miorlau, și alb. miauljis, ngr. μιαουνίζω, it. miaulare, gnao, fr. miaou, miauler, sp. mau, marramao, maullar. Se folosește și pentru a exagera ideea de micime sau de scurtime a timpului. – Der. miauna (var. mieuna, mieuni, Banat mioni), vb. (a miorlăi); miaut, s. n. (miorlăit), cuvînt rar care pare creație personală a lui Eminescu; miaunat (var. mieunat), s. n. (miorlăit); mieunătură, s. f. (miorlăit).

MIÁU interj. (se folosește pentru a reda strigătul pisicii). ◊ A-i lua cuiva ~l a) a face pe cineva să tacă; b) a omorî pe cineva. /Onomat.

miau! int. cu care se imită vocea pisicilor. ║ n. în locuțiunea: cât să zici miau, într’o clipă (ISP.). V. pis.

mĭaŭ, interj. care arată țipetu pisicilor cînd le e foame saŭ le doare ceva. V. mĭorlaŭ.

miau/miau-miáu interj.

MIAU interj. miorlau! (Pisica face: ~!)

MIÁUL subst. în expr. v. MIAU. Expr. (Substantivat; fam.) A-i lua cuiva miaul = a) a face pe cineva să tacă; b) a omorî pe cineva. [DEX ’98]