miasmă definitie

13 definiții pentru miasmă

MIÁSMĂ, miasme, s. f. Emanație rău mirositoare; duhoare, putoare, exalație. [Pr.: mi-as-] – Din fr. miasme.
MIÁSMĂ, miasme, s. f. Emanație rău mirositoare; duhoare, putoare, exalație. [Pr.: mi-as-] – Din fr. miasme.
MIÁSMĂ, miasme, s. f. Emanație rău mirositoare, provenită din descompunerea corpurilor organice; putoare, duhoare. Putreziciunile bălții împrăștiau în aerul nopții miasme înțepătoare. SADOVEANU, O. VI 12. ♦ Miros rău. Răsuflarea vîntului venea însă arzătoare, tîrînd miasmele gazelor de benzină. C. PETRESCU, A. 362. – Pronunțat: mi-as-.
miásmă (mi-as-) s. f., g.-d. art. miásmei; pl. miásme
miásmă s. f. (sil. mi-as-), g.-d. art. miásmei; pl. miásme
MIÁSMĂ s. v. putoare.
Miasmă ≠ aromă, balsam
MIÁSMĂ s.f. Emanație nesănătoasă, miros urât provenit din materii organice în descompunere; duhoare. [Pron. -mi-as-. / < fr. miasme, cf. gr. miasma – murdărie, pată].
MIÁSMĂ s. f. emanație urât mirositoare; duhoare. (< fr. miasme, gr. miasma)
miásmă (miásme), s. f. – Duhoare. Fr. miasme. – Der. miasmatic, adj., din fr. miasmatique; înmiasma, vb. (a răspîndi mirosuri urîte).
MIÁSMĂ ~e f. livr. Miros neplăcut; emanație rău mirositoare; duhoare; putoare. [Sil. mi-as-] /<fr. miasme
miasmă f. 1. emanațiune contagioasă; 2. exalațiune de putrezime.
MIASMĂ s. duhoare, infecție, împuțiciune, putoare, (livr.) fetiditate, (înv.) duh, smreduire. (Simțea o ~ insuportabilă.)

miasmă dex

Intrare: miasmă
miasmă substantiv feminin
  • silabisire: mi-as-