Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

13 defini╚Ťii pentru miasm─â

MI├üSM─é, miasme, s. f. Emana╚Ťie r─âu mirositoare; duhoare, putoare, exala╚Ťie. [Pr.: mi-as-] ÔÇô Din fr. miasme.
MI├üSM─é, miasme, s. f. Emana╚Ťie r─âu mirositoare; duhoare, putoare, exala╚Ťie. [Pr.: mi-as-] ÔÇô Din fr. miasme.
MI├üSM─é, miasme, s. f. Emana╚Ťie r─âu mirositoare, provenit─â din descompunerea corpurilor organice; putoare, duhoare. Putreziciunile b─âl╚Ťii ├«mpr─â╚Ötiau ├«n aerul nop╚Ťii miasme ├«n╚Ťep─âtoare. SADOVEANU, O. VI 12. ÔÖŽ Miros r─âu. R─âsuflarea v├«ntului venea ├«ns─â arz─âtoare, t├«r├«nd miasmele gazelor de benzin─â. C. PETRESCU, A. 362. ÔÇô Pronun╚Ťat: mi-as-.
miásmă (mi-as-) s. f., g.-d. art. miásmei; pl. miásme
miásmă s. f. (sil. mi-as-), g.-d. art. miásmei; pl. miásme
MIÁSMĂ s. v. putoare.
Miasm─â Ôëá arom─â, balsam
MI├üSM─é s.f. Emana╚Ťie nes─ân─âtoas─â, miros ur├ót provenit din materii organice ├«n descompunere; duhoare. [Pron. -mi-as-. / < fr. miasme, cf. gr. miasma ÔÇô murd─ârie, pat─â].
MI├üSM─é s. f. emana╚Ťie ur├ót mirositoare; duhoare. (< fr. miasme, gr. miasma)
mi├ísm─â (mi├ísme), s. f. ÔÇô Duhoare. Fr. miasme. ÔÇô Der. miasmatic, adj., din fr. miasmatique; ├«nmiasma, vb. (a r─âsp├«ndi mirosuri ur├«te).
MI├üSM─é ~e f. livr. Miros nepl─âcut; emana╚Ťie r─âu mirositoare; duhoare; putoare. [Sil. mi-as-] /<fr. miasme
miasm─â f. 1. emana╚Ťiune contagioas─â; 2. exala╚Ťiune de putrezime.
MIASM─é s. duhoare, infec╚Ťie, ├«mpu╚Ťiciune, putoare, (livr.) fetiditate, (├«nv.) duh, smreduire. (Sim╚Ťea o ~ insuportabil─â.)

Miasm─â dex online | sinonim

Miasm─â definitie

Intrare: miasm─â
miasm─â substantiv feminin
  • silabisire: mi-as-