miambal definitie

10 definiții pentru miambal

MIÁMBAL s. n. (Înv.) Suc de lemn-dulce, coagulat și turnat în formă de bastonașe, folosit în trecut ca medicament contra tusei. [Pr.: mi-am-] – Din tc. meyanbalı.
MIÁMBAL s. n. Suc de lemn-dulce, coagulat și turnat în formă de bastonașe, întrebuințat în trecut ca medicament contra tusei. [Pr.: mi-am-] – Din tc. meyanbalı.
MIAMBÁL s. n. Suc de lemn-dulce, uscat și turnat în formă de bastonașe, întrebuințat ca medicament contra tusei. Parcă nu știe lumea că, de mult, numai în miambal și-n magiun iți mai stă nădejdea. M. I. CARAGIALE, C. 21. ◊ (În comparații) Mă iertați, sărut mina, răspunde, cu glasul ca miambalul, jupînul, frecîndu-și mîinile. CARAGIALE, M. 18. – Pronunțat: mi-am-.
miámbal (înv.) (mi-am-) s. n.
miámbal s. n. (sil. mi-am-)
MIAMBÁL s. candel negru.
miambál s. n. – Zeamă de lemn-dulce. Tc. mlan bal (Șeineanu, II, 259). Sec. XIX, înv.
miambal n. candel negru pentru tuse. [Turc. MYAN BALY, sucul lemnului dulce (din MYAN, lemn dulce, și BAL, miere)].
miámbal n. (turc. buĭan-baly, pop. meĭan-baly, d. buĭan, meĭan, gliciriză, și bal, mĭere [suc]). Vechĭ. Suc de gliciriză (care se poate preface în pastă și e bun de tuse).
MIAMBAL s. candel negru.

miambal dex

Intrare: miambal
miambal substantiv neutru
  • silabisire: mi-am-