Dicționare ale limbii române

2 intrări

12 definiții pentru mițuit

MIȚUÍ, mițuiesc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. [Prez. ind. și: míțui] – Miță + suf. -ui.
MIȚUÍT s. n. (Pop.) Mițuire. [Pr.: -țu-it] – V. mițui.
MIȚUÍ, mițuiesc, vb. IV. Tranz. A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. [Prez. ind. și: míțui] – Miță + suf. -ui.
MIȚUÍT s. n. Mițuire. [Pr.: -țu-it] – V. mițui.
MIȚUÍ, mițuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A. tunde (un miel, o oaie), a tăia lîna, mițele. Îl mițui și pe dînsul, ca pe mieii ceilalți și îi trimise mițele acasă. ISPIRESCU, E. 208. Și mi-i băga [cîrlanii] la ocol, Să m-apuc de mițuit, Că mițele le-am vîndut. PĂSCULESCU, L. P. 275.
MIȚUÍT s. n. (Rar) Acțiunea de a mițui; mițuială. Să-l prinză, cînd o putea, Cam la capul Plaiului... pe calea vornicului în vremea mițuitului. TEODORESCU, P. P. 592.
mițuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mițuiésc, imperf. 3 sg. mițuiá; conj. prez. 3 să mițuiáscă
mițuít (pop.) s. n.
mițuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mițuiésc, imperf. 3 sg. mițuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. mițuiáscă
mițuít s. n.
A MIȚUÍ ~iésc tranz. 1) (oi, miei) A tunde de mițe. 2) pop. A bate, trăgând de păr; a părui; a flocăi; a târnui. /miță + suf. ~ui
mițuĭésc v. tr. Tund mĭeĭ, a căror lînă ajunge „miță” la sfîrșitu luĭ Maĭ (R. S. GrS. 6, 59).

Mițuit dex online | sinonim

Mițuit definitie

Intrare: mițuit
mițuit substantiv neutru
Intrare: mițui
mițui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
mițui verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a