11 definiții pentru mițuire
MIȚUÍ, mițuiesc,
vb. IV. (
Pop.)
Tranz. A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. [
Prez. ind. și: míțui] –
Miță +
suf. -ui.
MIȚUÍRE, mițuiri,
s. f. (
Pop.) Acțiunea de a mițui și rezultatul ei; mițuială, mițuit. [
Pr.: -țu-i-] –
V. mițui. MIȚUÍ, mițuiesc,
vb. IV.
Tranz. A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. [
Prez. ind. și: míțui] –
Miță +
suf. -ui.
MIȚUÍRE, mițuiri,
s. f. Acțiunea de a mițui și rezultatul ei; mițuială, mițuit. [
Pr.: -țu-i-] –
V. mițui. MIȚUÍ, mițuiesc,
vb. IV.
Tranz. (Rar) A. tunde (un miel, o oaie), a tăia lîna, mițele. Îl mițui și pe dînsul, ca pe mieii ceilalți și îi trimise mițele acasă. ISPIRESCU, E. 208. Și mi-i băga [cîrlanii] la ocol, Să m-apuc de mițuit, Că mițele le-am vîndut. PĂSCULESCU, L. P. 275.
mițuí (a ~) (
pop.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. mițuiésc,
imperf. 3
sg. mițuiá;
conj. prez. 3 să mițuiáscă
mițuíre (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. mițuírii;
pl. mițuíri
mițuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mițuiésc, imperf. 3 sg. mițuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. mițuiáscă mițuíre s. f., g.-d. art. mițuírii; pl. mițuíri A MIȚUÍ ~iésc tranz. 1) (oi, miei) A tunde de mițe. 2) pop. A bate, trăgând de păr; a părui; a flocăi; a târnui. /miță + suf. ~ui mițuĭésc v. tr. Tund mĭeĭ, a căror lînă ajunge „miță” la sfîrșitu luĭ Maĭ (R. S. GrS. 6, 59).
Mițuire dex online | sinonim
Mițuire definitie
Intrare: mițuire
mițuire substantiv feminin
Intrare: mițui
mițui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
mițui verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a