mișuna definitie

37 definiții pentru mișuna

cleșcăí vi [At: CV, 1949, nr. 9, 34 / Pzi: cléșcăi / E: nct] (Reg) A mișuna.
MÍȘINĂ, (1, 2, 3) mișini, (4) mișine, s. f. 1. (Reg.) Grămadă de cereale, de alimente etc. adunate ca provizie; strânsură; mulțime de bunuri, bogăție, avere. 2. (Reg.) Gaură în pământ sau mușuroi în care își depozitează unele animale hrana pentru iarnă; p. ext. vizuină, cuib; totalitatea animalelor dintr-o vizuină. 3. (Reg.) Mulțime, adunătură (de ființe). 4. Mică scobitură pe suprafața dinților (molari ai) calului și ai altor erbivore, care dispare în timp prin tocire și în funcție de care se poate stabili vârsta animalului. [Pl. și: mișini. – Var.: míșună s. f.] – Cf. rus. mîșina.
MIȘUNÁ, pers. 3 míșună, vb. I. Intranz. (Despre ființe) A umbla de colo până colo; a forfoti, a viermui, a se foi2, a colcăi, a mișui. – Cf. mișină.
MÍȘUNĂ2 s. f. v. mișină.
MÍȘUNĂ1 s. f. (Rar) Forfotă, aglomerație; rumoare. – Din mișuna (derivat regresiv).
MÍȘINĂ, mișine, s. f. 1. (Reg.) Grămadă de cereale, de alimente etc. adunate ca provizie; strânsură; mulțime de bunuri, bogăție, avere. 2. (Reg.) Gaură în pământ sau mușuroi în care își depozitează unele animale hrana pentru iarnă; p. ext. vizuină, cuib; totalitatea animalelor dintr-o vizuină. 3. (Reg.) Mulțime, adunătură (de ființe). 4. Mică scobitură pe suprafața dinților (molari ai) calului și ai altor animale erbivore, care dispare cu vârsta prin roadere și după care se recunoaște vârsta animalului. [Pl. și: mișini. – Var.: míșună s. f.] – Cf. rus. mâșina.
MIȘUNÁ, pers. 3 míșună, vb. I. Intranz. (Despre ființe) A se mișca în număr mare de colo până colo; a forfoti, a viermui, a se foi2, a colcăi, a mișui. – Cf. mișină.
MÍȘUNĂ2 s. f. v. mișină.
MÍȘUNĂ1 s. f. (Rar) Forfotă, aglomerație; rumoare. – Din mișuna (derivat regresiv).
MIȘÍNĂ2, mișine, s. f. Mică scobitură pe suprafața dinților molari ai calului și ai altor ierbivore, care dispare cu vîrstă, prin roadere. – Variantă: mișúnă s. f.
MÍȘINĂ1, mișini, s. f. (Regional) 1. Grămadă de lucruri (mai ales cereale, alimente) adunate ca provizie; rezervă de orice fel. Strînge mișină de cu vreme. PANN, P. V. III 72. Ce-ai strîns tu, pentru iarnă, că eu am făcut nouă mișini pe cîmp. ȘEZ. vii 27. 2. Mulțime, adunătură, învălmășeală. Unde te afli? într-un furnicar ciocoiesc... într-o mișină de jigănii pocite cu fețe de om. ALECSANDRI, T. 1343. – Variantă: míșună (DELAVRANCEA, S. 89) s. f.
MIȘUNÁ, míșun, vb. I. Intranz. A se mișca, a circula în număr mare, de colo pînă colo; a forfoti, a foi, a viermui. Cîte minuni văd ele noaptea în fundul apei, unde mișună raci. STANCU, D. 205. Dar pe scoarța acestei tulpine mișună toate gîzele. C. PETRESCU, C. V. 351. Lumea mișuna prin toate părțile cetății. CARAGEIALE, O. III 92. ◊ (Cu inversarea construcției, urmat de determinări introduse prin prep. «de») Micul peron... mișuna ca niciodată de lume. C. PETRESCU, A. 420. Codrii mișunau în acea vreme de fiare care nu mai sînt. ID. IB. 45. ♦ (Neobișnuit, despre o singură persoană) A umbla adesea prin aceleași locuri. Nu l-ați văzut cum mișună prin cîrciumi și băcănii? DELAVRANCEA, H. TUD. 14.
MÍȘUNĂ 2 s. f. v. mișină2.
MÍȘUNĂ 1 s. f. v. mișină1.
MIȘUNÁ, míșun, vb. I. Intranz. A se mișca în număr mare de colo până colo; a forfoti, a viermui. – Lat. *messionare (< messio „recoltă”).
míșină1 (scobitură în dinții ierbivorelor) s. f., g.-d. art. míșinei; pl. míșine
míșină2/míșună (grămadă de alimente, mulțime de ființe) (reg.) s. f., g.-d. art. míșinii/míșunii; pl. míșini/míșuni
mișuná (a ~) vb., ind. prez. 3 míșună
míșună v. míșină2
míșină (scobitură în dinții ierbivorelor) s. f., g.-d. art. míșinei; pl. míșine
míșină / míșună (grămadă de alimente, mulțime de ființe) s. f., g.-d. art. míșinii / míșunii; pl. míșini / míșuni
mișuná vb., ind. prez. 3 sg. și pl. míșună
míșună v. mișină
MÍȘINĂ s. 1. (reg.) butură, cupă, mursă, muscă, negreață. (Scobitura la dinții calului se numește ~.) 2. (reg.) grăunte, muscă, negreață, pui, studeniță. (Substanța neagră din cornetul dentar al calului se numește ~.)
MÍȘINĂ s. v. bandă, bârlog, buluc, ceată, cârd, cuib, culcuș, droaie, gloată, grămadă, grup, mulțime, pâlc, sălaș, stol, vizuină.
MIȘUNÁ vb. v. forfoti.
MÍȘINĂ ~e f. 1) înv. Gaură în pământ sau în mușuroi în care unele animale își adună hrana pentru iarnă. 2) Mică adâncitură în dinții cailor și ai altor animale, după care se determină vârsta acestora. /cf. rus. mâșina
A MIȘUNÁ pers. 3 míșună intranz. 1) (despre mulțimi de ființe) A se mișca fără întrerupere, grăbit și haotic; a forfoti; a roi; a foșni; a foi; a fojgăi; a furnica; a viermui. 2) (despre insecte, păsări etc.) A fi în număr mare. /cf. mișină
mișină f. Mold. furnicar; fig. mișină de cinovnici AL. [V. mișuì].
mișunà V. mișuì.
míșină (est) și míșună (vest) f., pl. ĭ (lat. mĕssio, -ónis, recoltare [pv. meison, fr. moisson], de unde s’a făcut *mășúne, apoĭ, pin disimilare, *mușúne, și de aicĭ mișină, mișună supt infl. verbuluĭ *míșin, míșun. De la „recoltare” înț. a trecut la „recoltă, proviziune, de ĭarnă”, apoĭ la „proviziune adunată de guzganĭ, grămadă, furnicar”. V. mișun. Cp. cu căpșună, mincĭună). Grămăgĭoară, proviziune (de boabe, de banĭ ș. a.): strînseseră o mișună și ajunseseră să se bucure de un căpitălaș (CL. 1910, 211), a făcut mișună (1910, 215), o mișnă de alunele scoase cu plugu (Cov., VR. 1911, 11, 258). Moșoroĭ supt care guzganiĭ îșĭ adună proviziunĭ (Cant.). Lucru prefăcut în fărămițe (Bz.): s’a găsit numaĭ mișină din el. Jimină, furnicar, mare amestec și mișcare de vietățĭ (V. poșidic): o mișină de vermĭ, de șoaricĭ, de Jidanĭ. La dințiĭ caluluĭ, adîncătură în care se găsește o substanță negricĭoasă care dispare pin tocirea dinților spre bătrîneță (se numește și mursă și muscă). – Și mișnă, pl. e (Cov.). În nord mișăniță, pl. e (supt infl. unor cuv. ca ferfeniță. Cp. și cu ceh. mišenice, amestec), jimină. V. mișun 1.
2) míșun și -éz, a v. intr. (lat. *messionare, a recolta [d. messio, recoltare]; pv. meisonar, fr. moissonner. Întîĭ s’a zis *meșún, *mășun [cp. cu cășunez, înverșunez], apoĭ, pin asimilarea vocalelor, *mușun, ĭar inf. meșiná [ca leșina, rușina, tușina], apoĭ tot pin asimilare, *mișiná, de unde, pin încrucișare cu primele forme, mișuná. P. acc., cp. cu leșin. V. mișină). Vest. Foĭesc, furnic: vermiĭ, Jidaniĭ mișună. – Și míșuĭ saŭ ĭésc. V. mușluĭesc.
míșună, V. mișină.
mișină s. v. BANDĂ. BÎRLOG. BULUC. CEATĂ. CÎRD. CUIB. CULCUȘ. DROAIE. GLOATĂ. GRĂMADĂ. GRUP. MULȚIME. PÎLC. SĂLAȘ. STOL. VIZUINĂ.
MIȘINĂ s. 1. (reg.) butură, cupă, mursă, muscă, negreață. (Scobitura la dinții calului se numește ~.) 2. (reg.) grăunte, muscă, negreață, pui, studeniță. (Substanța neagră din cornetul dentar al calului se numește ~.)
MIȘUNA vb. a se agita, a colcăi, a (se) foi, a forfoti, a se frămînta, a furnica, a mișui, a roi, a viermui, (pop.) a bîjbîi, (înv. și reg.) a jimi, (reg.) a fojgăi, a vîșca, (prin Transilv.) a șovîrca, (Olt.) a se vărzui, (Ban.) a vermeti, (fam.) a se fîțîi, a se vînzoli. (Lumea ~ pe străzi.)
mișínă, mișine, s.f. – 1. Provizii de cereale sau alimente. 2. Vizuină în care își depozitează unele animale hrana pentru iarnă. ♦ (top.) Mișinaru, fânațe în Strâmtura (Vișovan, 2005). – Lat. *messionare „recoltare” (Scriban); cf. rus. mâșina (DEX, MDA).

mișuna dex

Intrare: mișină
mișună 1 pl. -i substantiv feminin
mișună 1 pl. -e substantiv feminin
mișină 2 pl. -i substantiv feminin
mișină 1 pl. -e substantiv feminin
Intrare: mișună
mișună 1 pl. -i substantiv feminin
mișună 1 pl. -e substantiv feminin
Intrare: mișuna
mișuna verb grupa I conjugarea I