cleșcăí vi [At: CV, 1949, nr. 9, 34 / Pzi: cléșcăi / E: nct] (Reg) A mișuna.

MÍȘUN, mișuni, s. m. (Zool.; reg.) Hârciog. – Cf. mișină.

MIȘUNÁ, pers. 3 míșună, vb. I. Intranz. (Despre ființe) A umbla de colo până colo; a forfoti, a viermui, a se foi2, a colcăi, a mișui. – Cf. mișină.

MÍȘUN, mișuni, s. m. (Zool.; reg.) Hârciog. – Cf. mișină.

MIȘUNÁ, pers. 3 míșună, vb. I. Intranz. (Despre ființe) A se mișca în număr mare de colo până colo; a forfoti, a viermui, a se foi2, a colcăi, a mișui. – Cf. mișină.

MÍȘUN, mișuni, s. m. Hîrciog. Mișunii cei cu gropanele pline de grîne. ODOBESCU, S. III 185.

MIȘUNÁ, míșun, vb. I. Intranz. A se mișca, a circula în număr mare, de colo pînă colo; a forfoti, a foi, a viermui. Cîte minuni văd ele noaptea în fundul apei, unde mișună raci. STANCU, D. 205. Dar pe scoarța acestei tulpine mișună toate gîzele. C. PETRESCU, C. V. 351. Lumea mișuna prin toate părțile cetății. CARAGEIALE, O. III 92. ◊ (Cu inversarea construcției, urmat de determinări introduse prin prep. «de») Micul peron... mișuna ca niciodată de lume. C. PETRESCU, A. 420. Codrii mișunau în acea vreme de fiare care nu mai sînt. ID. IB. 45. ♦ (Neobișnuit, despre o singură persoană) A umbla adesea prin aceleași locuri. Nu l-ați văzut cum mișună prin cîrciumi și băcănii? DELAVRANCEA, H. TUD. 14.

MIȘUNÁ, míșun, vb. I. Intranz. A se mișca în număr mare de colo până colo; a forfoti, a viermui. – Lat. *messionare (< messio „recoltă”).

míșun (reg.) s. m., pl. míșuni

mișuná (a ~) vb., ind. prez. 3 míșună

míșun s. m., pl. míșuni

mișuná vb., ind. prez. 3 sg. și pl. míșună

MÍȘUN s. v. grivan, hamster, hârciog.

MIȘUNÁ vb. v. forfoti.

MÍȘUN ~i m. reg. Mamifer rozător cu blană pufoasă de culoarea ciocolatei, cu două pungi de ambele părți ale gurii, cu care își duce hrana în locurile de hibernare; hârciog. /cf. mișină

A MIȘUNÁ pers. 3 míșună intranz. 1) (despre mulțimi de ființe) A se mișca fără întrerupere, grăbit și haotic; a forfoti; a roi; a foșni; a foi; a fojgăi; a furnica; a viermui. 2) (despre insecte, păsări etc.) A fi în număr mare. /cf. mișină

mișun m. marmotă: mișunii cei cu gropanele pline de grâne OD. [Tras din mișunà].

mișunà V. mișuì.

1) míșun m. (d. a mișuna. P. înț., cp. cu moșoroĭ). Munt. vest. Hîrcĭog (Od. Ps. 220). – Dim. mișunél, pl. eĭ.

2) míșun și -éz, a -á v. intr. (lat. *messionare, a recolta [d. messio, recoltare]; pv. meisonar, fr. moissonner. Întîĭ s’a zis *meșún, *mășun [cp. cu cășunez, înverșunez], apoĭ, pin asimilarea vocalelor, *mușun, ĭar inf. meșiná [ca leșina, rușina, tușina], apoĭ tot pin asimilare, *mișiná, de unde, pin încrucișare cu primele forme, mișuná. P. acc., cp. cu leșin. V. mișină). Vest. Foĭesc, furnic: vermiĭ, Jidaniĭ mișună. – Și míșuĭ saŭ ĭésc. V. mușluĭesc.

mișun s. v. GRIVAN. HÎRCIOG.

MIȘUNA vb. a se agita, a colcăi, a (se) foi, a forfoti, a se frămînta, a furnica, a mișui, a roi, a viermui, (pop.) a bîjbîi, (înv. și reg.) a jimi, (reg.) a fojgăi, a vîșca, (prin Transilv.) a șovîrca, (Olt.) a se vărzui, (Ban.) a vermeti, (fam.) a se fîțîi, a se vînzoli. (Lumea ~ pe străzi.)