MÍȘINĂ, (1, 2, 3) mișini, (4) mișine, s. f. 1. (Reg.) Grămadă de cereale, de alimente etc. adunate ca provizie; strânsură; mulțime de bunuri, bogăție, avere. 2. (Reg.) Gaură în pământ sau mușuroi în care își depozitează unele animale hrana pentru iarnă; p. ext. vizuină, cuib; totalitatea animalelor dintr-o vizuină. 3. (Reg.) Mulțime, adunătură (de ființe). 4. Mică scobitură pe suprafața dinților (molari ai) calului și ai altor erbivore, care dispare în timp prin tocire și în funcție de care se poate stabili vârsta animalului. [Pl. și: mișini. – Var.: míșună s. f.] – Cf. rus. mîșina.

MÍȘUNĂ2 s. f. v. mișină.

MÍȘINĂ, mișine, s. f. 1. (Reg.) Grămadă de cereale, de alimente etc. adunate ca provizie; strânsură; mulțime de bunuri, bogăție, avere. 2. (Reg.) Gaură în pământ sau mușuroi în care își depozitează unele animale hrana pentru iarnă; p. ext. vizuină, cuib; totalitatea animalelor dintr-o vizuină. 3. (Reg.) Mulțime, adunătură (de ființe). 4. Mică scobitură pe suprafața dinților (molari ai) calului și ai altor animale erbivore, care dispare cu vârsta prin roadere și după care se recunoaște vârsta animalului. [Pl. și: mișini. – Var.: míșună s. f.] – Cf. rus. mâșina.

MÍȘUNĂ2 s. f. v. mișină.

MIȘÍNĂ2, mișine, s. f. Mică scobitură pe suprafața dinților molari ai calului și ai altor ierbivore, care dispare cu vîrstă, prin roadere. – Variantă: mișúnă s. f.

MÍȘINĂ1, mișini, s. f. (Regional) 1. Grămadă de lucruri (mai ales cereale, alimente) adunate ca provizie; rezervă de orice fel. Strînge mișină de cu vreme. PANN, P. V. III 72. Ce-ai strîns tu, pentru iarnă, că eu am făcut nouă mișini pe cîmp. ȘEZ. vii 27. 2. Mulțime, adunătură, învălmășeală. Unde te afli? într-un furnicar ciocoiesc... într-o mișină de jigănii pocite cu fețe de om. ALECSANDRI, T. 1343. – Variantă: míșună (DELAVRANCEA, S. 89) s. f.

MÍȘUNĂ 2 s. f. v. mișină2.

MÍȘUNĂ 1 s. f. v. mișină1.

míșină1 (scobitură în dinții ierbivorelor) s. f., g.-d. art. míșinei; pl. míșine

míșină2/míșună (grămadă de alimente, mulțime de ființe) (reg.) s. f., g.-d. art. míșinii/míșunii; pl. míșini/míșuni

míșună v. míșină2

míșină (scobitură în dinții ierbivorelor) s. f., g.-d. art. míșinei; pl. míșine

míșină / míșună (grămadă de alimente, mulțime de ființe) s. f., g.-d. art. míșinii / míșunii; pl. míșini / míșuni

míșună v. mișină

MÍȘINĂ s. 1. (reg.) butură, cupă, mursă, muscă, negreață. (Scobitura la dinții calului se numește ~.) 2. (reg.) grăunte, muscă, negreață, pui, studeniță. (Substanța neagră din cornetul dentar al calului se numește ~.)

MÍȘINĂ s. v. bandă, bârlog, buluc, ceată, cârd, cuib, culcuș, droaie, gloată, grămadă, grup, mulțime, pâlc, sălaș, stol, vizuină.

MÍȘINĂ ~e f. 1) înv. Gaură în pământ sau în mușuroi în care unele animale își adună hrana pentru iarnă. 2) Mică adâncitură în dinții cailor și ai altor animale, după care se determină vârsta acestora. /cf. rus. mâșina

mișină f. Mold. furnicar; fig. mișină de cinovnici AL. [V. mișuì].

míșină (est) și míșună (vest) f., pl. ĭ (lat. mĕssio, -ónis, recoltare [pv. meison, fr. moisson], de unde s’a făcut *mășúne, apoĭ, pin disimilare, *mușúne, și de aicĭ mișină, mișună supt infl. verbuluĭ *míșin, míșun. De la „recoltare” înț. a trecut la „recoltă, proviziune, de ĭarnă”, apoĭ la „proviziune adunată de guzganĭ, grămadă, furnicar”. V. mișun. Cp. cu căpșună, mincĭună). Grămăgĭoară, proviziune (de boabe, de banĭ ș. a.): strînseseră o mișună și ajunseseră să se bucure de un căpitălaș (CL. 1910, 211), a făcut mișună (1910, 215), o mișnă de alunele scoase cu plugu (Cov., VR. 1911, 11, 258). Moșoroĭ supt care guzganiĭ îșĭ adună proviziunĭ (Cant.). Lucru prefăcut în fărămițe (Bz.): s’a găsit numaĭ mișină din el. Jimină, furnicar, mare amestec și mișcare de vietățĭ (V. poșidic): o mișină de vermĭ, de șoaricĭ, de Jidanĭ. La dințiĭ caluluĭ, adîncătură în care se găsește o substanță negricĭoasă care dispare pin tocirea dinților spre bătrîneță (se numește și mursă și muscă). – Și mișnă, pl. e (Cov.). În nord mișăniță, pl. e (supt infl. unor cuv. ca ferfeniță. Cp. și cu ceh. mišenice, amestec), jimină. V. mișun 1.

míșună, V. mișină.

mișină s. v. BANDĂ. BÎRLOG. BULUC. CEATĂ. CÎRD. CUIB. CULCUȘ. DROAIE. GLOATĂ. GRĂMADĂ. GRUP. MULȚIME. PÎLC. SĂLAȘ. STOL. VIZUINĂ.

MIȘINĂ s. 1. (reg.) butură, cupă, mursă, muscă, negreață. (Scobitura la dinții calului se numește ~.) 2. (reg.) grăunte, muscă, negreață, pui, studeniță. (Substanța neagră din cornetul dentar al calului se numește ~.)

mișínă, mișine, s.f. – 1. Provizii de cereale sau alimente. 2. Vizuină în care își depozitează unele animale hrana pentru iarnă. ♦ (top.) Mișinaru, fânațe în Strâmtura (Vișovan, 2005). – Lat. *messionare „recoltare” (Scriban); cf. rus. mâșina (DEX, MDA).