MIȘELÉSC, -EÁSCĂ, mișelești, adj. De mișel (1); ticălos, netrebnic, nemernic. – Mișel + suf. -esc.

MIȘELÉSC, -EÁSCĂ, mișelești, adj. De mișel (1); ticălos, netrebnic, nemernic. – Mișel + suf. -esc.

MIȘELÉSC, -EÁSCĂ, mișelești, adj. (Despre acțiuni ale omului) De mișel; nemernic, ticălos, laș. Îl înfruntă pentru fapta cea mișelească. ISPIRESCU, L. 77. Pricep de unde vine această mișelească faptă. NEGRUZZI, S. III 140. ◊ F i g. A pierit ucis de un buzdugan mișelesc. SADOVEANU, O. VII 62. Lupta e voinicească, Iar spata E mișelească! TEODORESCU, P. P. 628.

MIȘELÍ, mișelesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A aduce (pe cineva) într-o stare nenorocită, mizeră; a chinui. S-a mai uitat o clipă... la trupul acela adus de spate și mișelit în trudă și în bătăi. POPA, V. 306.

MIȘELÍ, mișelesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și arh.) A aduce pe cineva într-o stare nenorocită; a chinui. – Din mișel.

mișelésc adj. m., f. mișeleáscă; pl. m. și f. mișeléști

mișelésc adj. m., f. mișeleáscă; pl. m. și f. mișeléști

MIȘELÉSC adj. v. ticălos.

MIȘELÍ vb. v. boci, calici, căina, jeli, jelui, lamenta, plânge, ruina, sărăci, scăpăta, tângui, văicări, văita.

MIȘELÉSC ~eáscă (~éști) (despre fapte) Care este comis de un mișel; săvârșit de un mișel. /mișel + suf. ~esc

mișelesc a. de mișel: fapte mișelești. ║ mișelește adv. într’un chip mișelesc, prin trădare: fu omorît mișelește.

1) mișelésc, -eáscă adj. (d. mișel). De mișel: fapte mișeleștĭ.

2) mișelésc v. tr. Rar. Zic cuĭva „mișel”. V. refl. Îmĭ zic „mișel, vaĭ de capu meŭ”, mă vait.

MIȘELESC adj. infam, josnic, mișel, mizerabil, mîrșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, rușinos, scelerat, ticălos, (livr.) ignobil, sacrileg, (înv. și pop.) parșiv, scîrnav, (Mold.) chiolhănos, (înv.) blestemățesc, fărădelege, scîrbavnic, scîrbelnic, scîrbit, verigaș, verigășos, (fig.) murdar, spurcat. (O faptă ~.)

mișeli vb. v. BOCI. CALICI. CĂINA. JELI. JELUI. LAMENTA. PLÎNGE. RUINA. SĂRĂCI. SCĂPĂTA. TÎNGUI. VĂICĂRI. VĂITA.