mișel definitie

18 definiții pentru mișel

MIȘÉL, -EÁ, mișei, -ele, adj., s. m. și f. 1. (Om) de nimic, ticălos, nemernic; (om) laș, fricos. 2. (Înv.) (Om) de condiție modestă, de rând. 3. (Înv. și reg.) (Om) sărac, nevoiaș; (om) vrednic de plâns. 4. (Înv. și reg.) (Om) slab, bolnav, infirm; p. ext. (om) lipsit de energie. – Lat. misellus.
MIȘÉL, -EÁ, mișei, -ele, adj., s. m. și f. 1. (Om) de nimic, ticălos, nemernic; (om) laș, fricos. 2. (Înv.) (Om) de condiție modestă, de rând. 3. (Înv. și reg.) (Om) sărac, nevoiaș; (om) vrednic de plâns. 4. (Înv. și reg.) (Om) slab, bolnav, infirm; p. ext. (om) lipsit de energie. – Lat. misellus.
MIȘÉL, -EÁ, mișei, -ele, adj. (Adesea substantivat) (Om) de nimic, ticălos, nemernic, mizerabil. Noi cu toții am pătimit de pe urma mișelului de Tomșa. SADOVEANU, O. VII 157. Să-i împărți în două cete: în smintiți și în mișei. EMINESCU, O. I 151. Bine, bine! împodo- biți-vă, mișelelor, cu mătăsuri și scule. CONTEMPORANUL, IV 502. ♦ (Om) laș, fricos. Că de groaza lui dușmanii au dosit-o ca mișeii. MACEDONSKI, O. I 84. Cel ce fuge dinaintea dușmanului este mișel... și mișeii nu sînt de sîngele nostru. Duceți-vă de muriți mai bine slobozi, decît să trăiți in robie și ocară. RUSSO, O. 34. 2. (Învechit și arhaizant) (Om) din popor, de jos, de rînd. E ceasul pentru cei mișei... Să li se deie partea! BENIUC, V. 82. Înaintea bătăliei... chemase în sfat de-a valma «neamurile» cu mișeii. Au stat mojicii la un loc cu boierii. SADOVEANU, O. I 4. ♦ Om sărac, în stare de mizerie; neputincios, nevolnic. Erau o samă din mișeii tîrgului, unii calici de-o mînă ori de-un picior, alții chiori și orbi. SADOVEANU, Z. C. 82. Mișeii nu pot să ridice măcar un poloboc plin, lucrul cel mai lesne. ALECSANDRI, T. I 442. Avui parte d-un mișel, Pică țundra de pe el. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 277. ♦ (Om) vrednic de plîns, nenorocit, necăjit. La Dropii aș vrea să trag brazdă, unde m-am chinuit ca un rob mișel într-o toamnă. SADOVEANU, M. C. 108.
mișél adj. m., s. m., pl. mișéi; adj. f., s. f. mișeá, pl. mișéle
mișél adj. m., s. m., pl. mișéi; f. sg. mișeá, pl. mișéle
MIȘÉL adj. v. biet, bolnav, deplorabil, jalnic, lamentabil, mizerabil, nenorocit, nesănătos, prăpădit, slab, slăbănog, slăbit, suferind, tras, uscățiv.
MIȘÉL adj., s. 1. adj., s. v. ticălos. 2. adj. v. ticălos.
MIȘÉL adj., s. v. calic, fricos, incapabil, infirm, invalid, laș, lepros, necapabil, necăjit, neputincios, nevoiaș, prăpădit, sărac, sărman, schilod, slăbănog.
MIȘÉL s. v. cerșetor, milog.
mișél (mișeá), adj.1. Sărac, mizer, nenorocit. – 2. Mizerabil, josnic, mîrșav. – 3. Laș. Lat. mĭsellus (Pușcariu 1097; Candrea-Dens., 1078; REW 5607), cf. it. misello, prov., v. fr. mesel „lepros”, cat. mesell, v. sp. mesillo. Pentru semantism, cf. sp. miserable și Șeineanu, Semasiol., 202. Der. mișeli (var. mișela), vb. (a se plînge; a defăima, a ponegri, a terfeli); mișelame, s. f. (înv., sărăcime); mișelătate, s. f. (înv., ticăloșie, mizerie); mișelesc, adj. (mîrșav, laș); mișelește, adv. (josnic); mișelie, s. f. (înv., sărăcie, mizerie; josnicie; lașitate); mișelnic, adj. (josnic); mișelos, adj. (înv., josnic, mîrșav).
MIȘÉL ~eá (~éi, ~éle) și substantival 1) Care comite fapte reprobabile; cu comportare josnică; canalie. 2) înv. Care are o condiție socială modestă; de rând. 3) înv. Care nu dispune de mijloace de existență; sărac; sărman; mizer; nevoiaș. /<lat. misellus
mișel a. și m. 1. mizerabil, ticălos; 2. laș, fricos: cel ce fuge dinaintea dușmanului este mișel BĂLC. [Vechiu-rom. mișel, sărac, sărman = lat. MISELLUS: cu sensul peiorativ în limba modernă].
mișél, mișeá adj., pl. eĭ, ele (lat. mĭsĕllus, răŭ, păcătos, slab, [mlat.] lepros, dim. d. mĭser, mizer; vit. misello, pv vfr. mesel, lepros; cat. mesell, bolnav; vsp. mesillo. V. meser, meserie). Vechĭ. Sărman, sărac. Lepros, gubav. Mișel de, vaĭ de: mișel de el! Azĭ. Ticălos, mizerabil. Laș, fricos. – Fem. vechĭ și mișală, pl. tot -ele. Azĭ (rar) mișea, fam. mișarcă și mișaŭcă, pl. -e.
mișel adj. v. BIET. BOLNAV. DEPLORABIL. JALNIC. LAMENTABIL. MIZERABIL. NENOROCIT. NESĂNĂTOS. PRĂPĂDIT. SLAB. SLĂBĂNOG. SLĂBIT. SUFERIND. TRAS. USCĂȚIV.
mișel adj., s. v. CALIC. FRICOS. INCAPABIL. INFIRM. INVALID. LAȘ. LEPROS. NECAPABIL. NECĂJIT. NEPUTINCIOS. NEVOIAȘ. PRĂPĂDIT. SĂRAC. SĂRMAN. SCHILOD. SLĂBĂNOG.
mișel s. v. CERȘETOR. MILOG.
MIȘEL adj., s. 1. adj., s. abject, infam, josnic, mizerabil, mîrșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, ticălos, (pop.) becisnic, (înv. și reg.) ticăit, (reg.) pălăvatic, proclet, (Ban.) bedaș, (înv.) fărădelege, vil, (fig.) infect, murdar. (Un om ~.) 2. adj. infam, josnic, mișelesc, mizerabil, mîrșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, rușinos, scelerat, ticălos, (livr.) ignobil, sacrileg, (înv. și pop.) parșiv, scîrnav, (Mold.) chiolhănos, (înv.) blestemățesc, fărădelege, scîrbavnic, scîrbelnic, scîrbit, verigaș, verigășos, (fig.) murdar, spurcat. (O faptă ~.)
mișél, meșei, s.m., adj. – (înv.) Om de rând, sărac, nevoiaș: „Vai, săracu’ haiducelu’, / Unde doarme el, mișelu’: / În vârfuțu muntelui / Și-n bătaia vântului” (Bilțiu, 2006: 132). – Lat. misellus „rău, păcătos, slab” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).

mișel dex

Intrare: mișel (adj.)
mișel adjectiv
Intrare: mișel (s.m.)
mișel substantiv masculin