mezin definitie

14 definiții pentru mezin

MEZÍN, -Ă, mezini, -e, adj., s. m. și f. 1. (Fratele) cel mai tânăr dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia. 2. (Pop.) (Fratele) al doilea dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia; (frate) mijlociu. – Din sl. mĕzinŭ.
MEZÍN, -Ă, mezini, -e, adj., s. m. și f. 1. (Fratele) cel mai tânăr dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia. 2. (Pop.) (Fratele) al doilea dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia; (frate) mijlociu. – Din sl. mĕzinŭ.
MEZÍN, -Ă, mezini, -e, s. m. și f. 1. Ultimul născut dintre mai mulți frați și surori; cel mai tînăr, cel mai mic; prîslea. Mezinul Jderilor și-a simțit pleoapele înfierbîntate și n-a mai văzut limpede înaintea ochilor. SADOVEANU, F. J. 567. Lumea-ntreagă povestea de frumusețea celei mai mari și de mintea mezinei. CARAGIALE, S. N. 276. Mezinul se vîrî iute în horn. CREANGĂ, P. 23. ◊ (Adjectival) Se plimba prin casă, uitîndu-se din cînd în cînd la Filip, feciorul lui mezin, SLAVICI, O. I 234. Atunci iedul mezin... sare iute și-i deschide ușa. CREANGĂ, P. 26. 2. (Rar) Al doilea născut dintre trei copii, mijlociu. Sora cea mai mare s-a dus înspre mare, Sora cea mezină Pe mal, în grădină, Sora cea mai mică... Pe Cerna în sus. ALECSANDRI, P. P. 14.
mezín adj. m., s. m., pl. mezíni; adj. f., s. f. mezínă, pl. mezíne
mezín adj. m., s. m., pl. mezíni; f. sg. mezínă, pl. mezíne
MEZÍN adj., s. v. mijlociu.
MEZÍN s., adj. 1. s. (mai ales art.) prâslea (art.), (Olt.) urmatic, (Olt. și Transilv.) zăpârstea (art.). (~ul familiei.) 2. adj. mic. (Fratele ~.)
mezín (mezíni), s. m. – Fiul cel mai mic. Sl. mĕzinŭ (Candrea, II, 194; Tiktin; Berneker, II, 55; Conev 59). Der. din lat. medianus (Pușcariu 1065) e improbabilă.
MEZÍN ~ă (~i, ~e) și substantival 1) (despre copii) Care s-a născut ultimul în familie; cel mai tânăr în raport cu ceilalți copii; mic. 2) pop. (despre frați) Care este născut al doilea în raport cu ceilalți frați; de mijloc. /<sl. mĕzinu
mezin m. Mold. ultimul dintre copiii născuți, prăslea: noi ca mezini să rămânem în casa bătrânească CR. [Slav. MĬEZINŬ, mai tânăr]. ║ a. cel mai tânăr: sora morții cea mezină AL.
mezín, -ă adj. și s. (vsl. mĭezinŭ, maĭ tînăr; mĭezinĭcĭ, fiŭ ultim; rus. mĭezinnyĭ, rut. mizýnyĭ, mic). Est. Fam. Prîslea, copilu cel maĭ tînăr (maĭ mic).
mezin adj., s. v. MIJLOCIU.
MEZIN s., adj. 1. s. (mai ales art.) prîslea (art.), (Olt.) urmatic, (Olt. și Transilv.) zăpîrstea (art.). (~ul familiei.) 2. adj. mic. (Fratele ~.)
MEZIN subst. 1. – b. (17 A II 273; 17 B I 416). 2. Mezăna b. (17 A III 40). 3. -ca: Mezinca, I. (Tis 387); – V., olt. (Î Div); Mezincescu, act.

mezin dex

Intrare: mezin (adj.)
mezin adjectiv
Intrare: Mezin
Mezin
Intrare: mezin (s.m.)
mezin substantiv masculin