mezelic definitie

13 definiții pentru mezelic

MEZELÍC s. n. v. mizilic.
MIZILÍC, mizilicuri, s. n. (Fam.) Gustare, aperitiv. ♦ Mâncare frugală. ♦ Fig. Fleac, bagatelă. [Var.: mezelíc s. n.] – Din tc. mezelik.
MEZELÍC, mezelicuri, s. n. Gustare, aperitiv. ♦ Mâncare frugală. ♦ Fig. Fleac, bagatelă. [Var.: mizilíc s. n.] – Din tc. mezelik.
MIZILÍC s. n. v. mezelic.
MEZELÍC, mezelicuri, s. n. (La pl. cu valoare de sg.) Gustare, aperitiv. După mezelic, onorata comisie de anchetă trecu în biroul arhimandritului. STĂNOIU, C. I. 103. Eu am mincat... Un mezelic de pastramă Cu un dumicat de pîine. PANN, P. V. I 17. ♦ (Rar) Delicatese, bunătăți. Are gusturi răsfățate, el o să se tot plîngă că nu i-ai dat mezelicuri și trufandale. ODOBESCU, S. III 39.
!mizilíc (fam.) s. n., pl. mizilícuri
mezelíc s. n., pl. mezelícuri
MEZELÍC s. aperitiv, gustare, (înv.) zacuscă.
MEZELÍC ~uri n. 1) rar Mâncare servită înainte de masă pentru a stimula pofta de mâncare; aperitiv. 2) fig. Obiect lipsit de valoare; fleac. /<turc. mezelik
mezelic n. 1. mezea: mergi colea la băcan să-ți dea mezelicuri PANN; fig. nu vrea sumă însemnată, doar num’așa de mezelic CAR.; 2. semințe de dovleac prăjite (sens special Munteniei); 3. fig. dres, aromă: cel mai de gust mezelic a unei întâmplări AL. [Turc. MEZELIK].
mezelíc și (maĭ des) mizilíc n., pl. urĭ (turc. mezelik, de unde și ngr. mezelíki și bg. mezelik). Bucate ușoare și recĭ în ainte de cele grele și calde la masă, precum: masline, sardele, brînză, șuncă ș. a. (Se zice maĭ des mezelurĭ). Semințe de dovleac prăjite (Munt. vest). Grăunțe de popușoĭ explodate la foc care se vînd pe stradă (Munt. est, Mold. sud) și care se maĭ numesc și cocoșeĭ și floricele. Fig. Lucrurĭ (afacerĭ) ușoare: treaba asta-ĭ mezelic.
mizilíc, V. mezelic.
MEZELIC s. (înv.) mezel. (A luat de dimineață un ~ la bodegă.)

mezelic dex

Intrare: mezelic
mizilic substantiv neutru
mezelic substantiv neutru