mezat definitie

13 definiții pentru mezat

MEZÁT, mezaturi, s. n. (Pop.) Vânzare publică (a bunurilor unui datornic); licitație. ◊ Expr. A scoate la mezat = a pune la licitație. – Din tc. mezat.
MEZÁT, mezaturi, s. n. Vânzare publică (a bunurilor unui datornic); licitație. ◊ Expr. A scoate la mezat = a pune la licitație. – Din tc. mezat.
MEZÁT s. n. (Astăzi rar) Vînzare publică a bunurilor unui datornic; licitație. Tobele băteau ca la mezat. ANGHEL-IOSIF, C. L. 97. Avea, în adevăr, o astfel de țigaretă, cumpărată ieftin de la un mezat. HOGAȘ, DR. II 8. Cînd sosi ziua mezatului, piața Ocîrmuirii înfățoșa un tablou vrednic de cele mai crunte vremi a barbariei. ALECSANDRI, C. 77. ◊ Expr. A scoate (sau a vinde) la mezat = a vinde (ceva) la licitație. Urloi scotea la mezat în uliță boarfele oamenilor în nevoi. I. BOTEZ, ȘC. 62.
mezát (pop.) s. n., pl. mezáturi
sultán-mezát s. n.
mezát s.n., pl. mezáturi
MEZÁT s. v. licitație.
mezát (mezáturi), s. n. – Licitație publică. Tc. mezat, din arab. mezād (Șeineanu, II, 258; Lokotsch 1454; Ronzevalle 160), cf. ngr. μεζάτι, bg. mezat.
MEZÁT ~uri n. Vânzare publică a unor bunuri materiale, ce revin persoanei care oferă cel mai înalt preț; licitație. * A scoate la ~ a pune la licitație. /<turc. mezat
mezat n. vânzare pubică, licitațiune: i s’a scos averea la mezat AL. [Turc. MEZAT].
sultan-mezat n. mezat domnesc care se ținea în Divanul țării (numit și cochii-vechi): moșia Postelnicului pe care a cumpărăt-o dela sultan-mezat FIL. [V. mezat].
mezát n., pl. urĭ (turc. mezat, d. ar. mezad; ngr. mezáti, bg. sîrb. mezat). Licitațiune, vînzare publică a averiĭ unuĭ datornic: a vinde la mezat (a bate la darabană). V. sultan.
MEZAT s. (JUR.) licitație, (înv., în Mold. și Transilv.) cochii-vechi. (A scoate ceva la ~.)

mezat dex

Intrare: mezat
mezat substantiv neutru