meu definitie

57 definiții pentru meu

MEU, MEA, mei, mele, pron. pos., adj. pos. I. Pron. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale”; înlocuiește numele obiectului posedat de vorbitor precum și numele vorbitorului) A mea e cartea. ◊ (La m. pl., înlocuiește numele familiei sau rudelor vorbitorului) Ai mei au plecat. ◊ (Înlocuiește numele avutului, bunurilor, preocupărilor etc. vorbitorului) Am și eu ale mele. ◊ Expr. (În legătură cu verbe ca „a rămâne”, „a fi” etc.) Pe-a mea = după dorința sau după părerea vorbitorului. II. Adj. pos. 1. (Indică posesiunea) Care aparține vorbitorului. Cartea mea e bună. 2. (Indică dependența, legătura reciprocă de înrudire, de prietenie, de vecinătate etc.) Tatăl meu este doctorul spitalului. 3. (Indică apartenența) Care ține de cel care vorbește; care îi este propriu. Glasul meu. 4. (Indică subiectul, autorul unei acțiuni) Greșeala mea. 5. (Indică obiectul direct sau indirect al unei acțiuni) Mama grija mea o are. 6. Care constituie obiectul unei preocupări a vorbitorului. – Lat. meus, mea.
MEU, MEA, mei, mele, pron. pos., adj. pos. I. Pron. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale”; înlocuiește numele obiectului posedat de vorbitor precum și numele vorbitorului) A mea e cartea. ◊ (La m. pl., înlocuiește numele familiei sau rudelor vorbitorului) Ai mei au plecat. ◊ (Înlocuiește numele avutului, bunurilor, preocupărilor etc. vorbitorului) Am și eu ale mele. ◊ Expr. (În legătură cu verbe ca „a rămâne”, „a fi” etc.) Pe-a mea = după dorința sau după părerea vorbitorului. II. Adj. pos. 1. (Indică posesiunea) Care aparține vorbitorului. Cartea mea e bună. 2. (Indică dependența, legătura reciprocă de înrudire, de prietenie, de vecinătate etc.) Tatăl meu este doctorul spitalului. 3. (Indică apartenența) Care ține de cel care vorbește; care îi este propriu. Glasul meu. 4. (Indică subiectul, autorul unei acțiuni) Greșeala mea. 5. (Indică obiectul direct sau indirect al unei acțiuni) Mama grija mea o are. 6. Care constituie obiectul unei preocupări a vorbitorului. – Lat. meus, mea.
MEU, MEA, mei, mele, adj. și pron. pos. (Precedat de art. «al», «a», «ai», «ale» cînd e pronume, cînd stă ca adjectiv înaintea substantivului, cînd se află pe lîngă un substantiv nearticulat sau este separat de substantiv printr-un alt cuvînt) 1. (Indică posesiunea) Care aparține vorbitorului, de care vorbitorul este legat printr-o relație de proprietate: a) adjectiv. Căluțul meu nu-i dintre cei vornici și bine hrăniți. SADOVEANU, Z. C. 20. Mi-e teamă că are să mă întrebe ce caut eu între ei, în hainele mele. SAHIA, N. 17. Alta nu-i de făcut, decît să înșomoltăcim (= învelim) motanul ista al meu cu niște petece. CREANGĂ, P. 174; b) pronume. Ei au totuși hainele lor; eu pe-ale mele nu le am. SADOVEANU, Z. C. 31. Să știu eu atunci – de-oi ajunge cu sănătate – ce-i al tău și ce-i al meu. CREANGĂ, P. 152. 2. (Indică dependența, legătura de filiație, înrudire, prietenie, vecinătate etc.) a) Adjectiv. E un bun prietin al meu, cu care am petrecut ani frumoși. SADOVEANU, Z. C. 14. Tatăl meu era arendașul trupului de moșie Dideștii. GALACTION, O. I 7. Mă topesc d-a-n picioarele de dorul părinților mei. ISPIRESCU, E. 8. ◊ (Cu valoare afectivă, însoțind un vocativ) Mergi cu bine, fătul meu. CREANGĂ, P. 185. (Franțuzism, însoțind vocativul «doamnă» sau «domnule») Tînguiește-mă, doamna mea, și nu mă osîndi. NEGRUZZI, S. I 47. ◊ (Enclitic, numai la sg., pe lîngă un nume de rudenie sau un nume indicînd orice raporturi sociale, substantivul și pronumele uneori fiind invariabile) Își luase pruncii în brațe și se întorsese la bunică-mea. STANCU, D. 16. Ia, acum cred eu frăține-meu. CREANGĂ, P. 188. Eu, lele, de dorul tău Nu poci sluji domnu-meu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 18. ◊ (Cu flexiunea trecută asupra adjectivului) La masă, povestesc noră-mei fapta mea caritabilă. C. PETRESCU, Î. II 185. b) Pronume. Și cîtu-i satu mereu, Nu-i bădiță ca al meu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 29. ◊ (Precedat de prep. «de» sau «dintre», partitiv) A lucrat la d-ta un prieten de-al meu, Sachelarie. C. PETRESCU, Î. I 284. Că-s două surori d-a mele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 193. ♦ (La m. pl.) Familia de care ține vorbitorul, rudele, prietenii, partizanii persoanei care vorbește. Are să iasă și mama și ai mei și vor întreba: ce-o fi lucrat de mina lui Bozan din toate astea? SAHIA, N. 30. Ai mei pierduți sînt, pașă, toți. COȘBUC, P. I 109. Acolo nu mai mi-e frică: sînt intre ai mei! CARAGIALE, O. I 97. ◊ (La m. sg.) Soțul persoanei care vorbește. Mie mi-a spus al meu [bărbat] că nu l-a mai văzut. DELAVRANCEA, la TDRG. 3. Care ține de cel ce vorbește; care îi este propriu, caracteristic: a) adjectiv. Frumoasă cît eu nici nu pot O mai frumoasă să-mi socot Cu mintea mea. COȘBUC, P. I 57. Ca în cămara ta să vin, Să te privesc de-aproape, Am coborit cu-al meu senin Și m-am născut din ape. EMINESCU, O. I 170. Cu-a mea inimă amară Sufletu-mi s-au învrăjbit! ALECSANDRI, P. A. 38; b) pronume. Omul ăsta își joacă viața. – Nu și-o joacă pe a lui, Fănică, o joacă pe a mea. CARAGIALE, O. I 131. Dorul tău, bade, ș-al meu De și-ar face-un pod mereu, Pod mereu pîn la Brașeu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 140. ♦ (La f. pl.) Treburile (preocupările, obiceiurile, părerile, cusururile) persoanei care vorbește. Oi fi avînd și eu ale mele, dar nu sînt cum credeți. D. ZAMFIRESCU, la TDRG. ◊ Expr. A rămîne (sau a fi) pe-a mea = a rămîne (sau a fi) așa cum vreau eu, așa cum zic eu.4. (Indică subiectul, autorul unei acțiuni) Greșeala mea se agravează, vorbi beizade Alecu încruntînd sprînceana. SADOVEANU, Z. C. 20. 5. (Indică obiectul direct sau indirect al unei acțiuni) De-ar iubi bădița zece, De dorul meu tot nu-i trece. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 154. Nime grija mea n-o are. ID. IB. 450. 6. Care constituie obiectul unei preocupări a vorbitorului, de care acesta se ocupă în acel moment. Dar omul meu a isprăvit de scris. CARAGIALE, O. II 300. Dacă strămoșii tăi cu tine semăna, Negreșit era proști ciți lor se închina. Răspunse tigrul meu. ALEXANDRESCU, M. 324.
fíi-miu v. fíu-miu
!fíică-mea (-ta, -sa) (fii-) s. f. + adj. pr., g.-d. fíică-mii (-tii, -sii)
fíu-miu/fíi-miu (-tu, -su) (pop., fam.) s. m. + adj. pr.
*fráte-meu (-tău, -său) (fam.) s. m. + adj. pr., g.-d. lui fráte-meu (-tău, -său)
frățấne-meu (-tău, -său) (înv., pop.) s. m. + adj. pr., g.-d. lui frățấne-meu (-tău, -său)
máică-mea (-ta, -sa) (fam.) s. f. + adj. pr., g.-d. máică-mii (-tii, -sii)
*mătúșă-mea (-ta, -sa) (pop., fam.) s. f. + adj. pr., g.-d. mătúșă-mii (-tii, -sii)
mea1/a mea1 v. meu1/al meu1
mea2 (a ~) v. meu2 (al ~)
-mea v. -meu/-miu
mei3/ai mei3 v. meu1/al meu1
méle1/ále méle1 v. meu1/al meu1
méle2 (ále ~) v. meu2 (al ~)
méle3/a méle v. meu1/al meu1
meu1/al meu1 adj. pr. m. (prietenul meu/un prieten al meu, al meu prieten; prietenului meu/unui prieten al meu), pl. mei/ai mei (prietenii mei/niște prieteni ai mei, ai mei prieteni; prietenilor mei/unor prieteni ai mei); f. mea/a mea (prietena mea/o prietenă a mea, a mea prietenă), g.-d. méle/a méle (prietenei mele/unei prietene a mele), pl. méle/ále méle (prietenele mele/niște prietene ale mele, ale mele prietene; prietenelor mele, unor prietene ale mele)
meu2 (al ~) pr. m. (prietenul tău e medic, al meu e profesor), pl. ai mei, g.-d. álor mei; f. a mea, pl. ále méle, g.-d. álor méle
-meu/-miu (fam., pop., numai după nume de grade de rudenie) adj. pr. m. (frate-meu/frate-miu; lui frate-meu/lui frate-miu); f. -mea (maică-mea), g.-d. -mii (maică-mii)
-mii v. -meu/-miu
nevástă-mea (-ta, -sa) (pop., fam.) s. f. + adj. pr., g.-d. nevésti-mii (-tii, -sii)
nóră-mea (-ta, -sa) (fam.) s. f. + adj. pr., g.-d. nóră-mii (-tii, -sii)
soácră-mea (-ta, -sa) s. f. + adj., pr., g.-d.-art. soácră-mii (-tii, -sii)
sóră-mea (-ta, -sa) (pop.) s. f. + adj. pr., g.-d. art. sóră-mii (-tii, -sii)
táică-meu (-tău, -său) (pop.) s. m. + adj. pr.
*táică-miu (-tu,-su) (fam.) s. m. + adj. pr.
tátă-meu (-tău, -său) (pop.) s. m. + adj. pr.
tătấne-meu (-tău, -său) (pop.) s. m. + adj. pr.
máica-mea (-ta, -sa) s. f. + adj., g.-d. maică-mii (-tii, -sii)
meu/al meu adj. m., pl. mei/ ai mei; f. sg. mea/a mea, g.-d. méle/a méle, pl. méle/ale méle (și: -meu m. sg., -mea f. sg., -mii/-mei g.-d. f. sg., în îmbinări ca fráte-meu, sóră-mea)
meu (precedat de al) pr. m., pl. ai mei, g.-d. álor mei; f. sg. a mea, pl. ále méle, g.-d. álor méle
sóră-mea (-ta, -sa) s. f. + adj., g.-d. art. sóră-mii (-tii, -sii)
táică-meu (-tău, -său) s. m. + adj.
MEU adj. (ca pl. al modestiei) nostru. (Cartea ~ s-a bucurat de succes.)
méu (-éa), adj. și pron. pos.Mr. neu, meu, megl., istr. meu. Lat. meus (Pușcariu 1074; Candrea-Dens., 1091; REW 5556), cf. it. mio (sard. meu), prov. mieu, cat., port. meu, sp. mío. Rezultatul normal, mieu, a pierdut diftongul, prin analogie cu f. mea (Rosetti, BL, V, 34; Rosetti, Mélanges, 173), sau, mai curînd, cu pl. mei. Fără îndoială, datorită unui obicei neîntemeiat, introdus de actorul C. Nottara, dicțiunea teatrală obișnuiește să pronunțe mieu.
míe pron. pers. în dativ. Lat. mĭhi (Candrea-Dens., 1099). Se folosește în patru feluri diferite: mie în poziție tare, ca în sp. a mí, și totdeauna împreună cu una dintre celelalte trei forme: mie nu mi-au spus; mi (cu i vocalic), înaintea altor pronume: mi s-a spus, mi l-a dat; mi (cu i consonantic) în poziție enclitică sau proclitică: mi-a adus, dîndu-mi; îmi în următoarele cazuri: îmi pare, îmi aduc aminte, valoare emfatică, față de mi-a duc aminte, pronunțare familiară.
MEU1 mea (mei, méle) pron. pos. (precedat de art. al, a, ai, ale înlocuiește numele obiectului posedat de vorbitor, precum și numele vorbitorului) Are un manual ca al meu. ◊ Pe-a mea după cum doresc eu. Ai mei membrii familiei sau rudele vorbitorului. /<lat. meus, mea
MEU2 mea (mei, méle) adj. pos. 1) Care aparține vorbitorului. Cartea mea. 2) Care se află într-un anumit raport (de rudenie, de prietenie etc.) cu cel ce vorbește. Fratele meu e la serviciu. /<lat. meus, mea
meu pron. exprimă o posesiune: lucrul meu. [Lat. MEUS].
mea, pron. posesiv f. d. meŭ (lat. mea): casa mea, casele mele.
meŭ (est) și mĭeŭ (vest), mea pron. posesiv de pers. întîĭa, pl. meĭ (vest mĭeĭ), mele (lat. méus, méa, it. sp. mio, mia, sard. cat. meu, mia, pv. mieu, mia, pg. meu, minha). Steagu meŭ, țara mea, acest steag e al meŭ, această țară e a mea. Enclitic la sing. (numaĭ cu numele de rudenie): frate-meŭ, soră-mea saŭ sor’mea, luĭ frate-meŭ, sor’miĭ.
mĭeŭ, mea, V. meŭ, mea.
máică-mea (-ta, -sa) s. f., g.-d. maică-mii (-tii, -sii)
sóră-mea (-ta, -sa) s. f., g.-d. art. sóră-mii (-tii, -sii)
táică-meu (-tău, -său) s. m.
tátă-meu (-tău, -său) s. m.
tătấne-meu (-tău, -său) s. m.
MEU adj. (ca pl. al modestiei) nostru. (Cartea ~ s-a bucurat de succes.)
A HORSE! A HORSE! MY KINGDOM FOR A HORSE (engl.) un cal! un cal! (dau) regatul meu pentru un cal – Shakespeare, „Richard al III-lea”, act. V, scena 4. Cuvinte rostite de Richard al III-lea, înfrânt și încolțit, în bătălia de la Bosworth. Ele subliniază rolul hotărâtor, în anumite momente, al unui lucru căruia de obicei nu i se acordă importanță.
ANNO... AETATIS SUAE (lat.) în anul... vârstei mele – Formulă utilizată în inscripții funerare, pe tablouri etc.
DIXI (ET SALVAVI ANIMAM MEAM) (lat.) am spus (și mi-am mântuit sufletul) – Formulă rostită de filozofi și de juriști la încheierea argumentărilor și a pledoariilor. Prin ea se subliniază că ai spus tot ce ai avut de spus.
TU QUOQUE, FILI MI? (lat.) și tu, fiul meu? – Suetoniu, „De viris illustrisibus”, 40, 8. Exclamața plină de amărăciune și de reproș a lui Cezar când a zărit printre ucigașii săi pe fiul său adoptiv Brutus. Dezamăgire în fața unui act neașteptat de infidelitate din partea unei persoane foarte apropiate.
ce puii mei! expr. ce naiba!
dă-te-n fața mea! expr. (cart.) joacă cu mine!
păcatele mele! expr. vai de mine!
unde pălăria / pielea mea? expr. unde naiba?

meu dex

Intrare: meu
meu pronume posesiv adjectiv posesiv
Intrare: soră-mea (-ta, -sa)
soră-sa substantiv feminin articulat (numai) singular
soră-ta substantiv feminin articulat (numai) singular
soră-mea substantiv feminin articulat (numai) singular
Intrare: maică-mea (-ta, -sa)
maică-sa substantiv feminin articulat (numai) singular
maică-ta (numai) singular substantiv feminin articulat
maică-mea (numai) singular substantiv feminin articulat
Intrare: taică-meu
taică-meu substantiv masculin articulat (numai) singular
taică-tău substantiv masculin articulat (numai) singular
taică-său (numai) singular substantiv masculin articulat
Intrare: tată-meu
tată-meu substantiv masculin articulat (numai) singular
tată-tău substantiv masculin articulat (numai) singular
tată-său substantiv masculin articulat (numai) singular
Intrare: tătâne-meu
tătâne-meu substantiv masculin articulat (numai) singular
tătâne-tău substantiv masculin articulat (numai) singular
tătâne-său (numai) singular substantiv masculin articulat