METERHANEÁ, meterhanele, s. f. (Înv.) Muzică turcească în care predominau tobele; p. restr. tobă. – Din tc. mehterhane.

METERHANEÁ, meterhanele, s. f. (Înv.) Muzică turcească în care predominau tobele; p. restr. tobă. – Din tc. mehterhane.[1]

METERHANEÁ, meterhanele, s. f. (Învechit) Muzică militară, fanfară. Ascultau cu gura căscată meterhaneaua cu multe fluiere, surle și tîmpeni. SADOVEANU, O. VII 71. Meterhaneaua domnească îl întîmpina cu mare zgomot. MACEDONSKI, O. III 120. Cîntau jos pe sub ferestre meterhanele. CARAGIALE, O. III 49. – Variante: mehterhaneá (NEGRUZZI, S. I 287), meterhaná (FILIMON, C. 59) s. f.

meterhaneá (înv.) s. f., art. meterhaneáua, g.-d. art. meterhanélei; pl. meterhanéle, art. meterhanélele

meterhaneá s.f., art. meterhaneáua, g.-d. art. meterhanélei; pl. meterhanéle

meterhaneá f. muzică turcească și aria executată de instrumentele ei: cântau pe sub ferestre meterhanele CAR. [V. mehterhanea].

meterhaneá și (maĭ vechĭ) mehterhaneá f., pl. ele (turc. mehter-hane, compus ca și cafenea, cherhana, salhana, tarapana. V. mehter). Vechĭ. Fanfară turcească (compusă din surle, trîmbițe, fluĭere, tumbelechĭurĭ, daĭrale, tobe și talgere, care cînta la paradele domneștĭ. Azĭ. Iron. Fanfară saŭ orchestră de paradă. – Și mecterhanea. V. tubulhana.

meterhanea (mehterhanea, mehterhâne), formație instrumentală a corpului ienicerilor, alcătuită din mecter hané, adică instrumente ale muzicii militare turcești. „Era muzica pe care Domnul o avea ca o prerogativă specială primită de la Sultan” (G. Breazul, Patrium Carmen). Se mai numea și tabulhana sau tabulchana (D. Cantemir, Istoria Imperiului Otoman). Conducătorul formației, numit mehterbaș, antrena un grup de muzicanți care cântau din „Trombe, Tamburi, Timpani, Pifferi (fluierași) ed altri” (del Chiaro). Sonoritatea era puternică și stridentă, datorită mai ales tobelor* de metal. Prezența lor era obligatorie în ceremonialul curților domnești din țările române. V. ieniceri, muzică de.