METEORÍT, meteoriți, s. m. Fragment desprins dintr-un corp cosmic (care străbate atmosfera și cade pe suprafața Pământului). [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorite.

METEORÍT, meteoriți, s. m. Bucată desprinsă dintr-un corp cosmic (care străbate atmosfera și cade la suprafața Pământului). [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorite.

METEORÍT, meteoriți, s. m. Corp de natură minerală care, provenind din spațiile interplanetare, străbate atmosfera și cade izolat sau în grupuri pe suprafața pămîntului; bolid.

meteorít (-te-o-) s. m., pl. meteoríți

meteorít s. m. (sil. -te-o-), pl. meteoríți

METEORÍT s. (ASTRON.) (înv. și pop.) piatră, (înv.) meteorolit.

METEORÍT s.m. Corp care cade pe pământ provenind din spațiul interplanetar; bolid. [< fr. météorite].

METEORÍT s. m. corp mineral sau metalic care cade pe pământ din spațiul cosmic. (< fr. météorite)

METEORÍT ~ți m. Bucată dintr-un corp cosmic, care, traversând atmosfera, cade pe suprafața Pământului; aerolit. [Sil. -te-o-] /<fr. météorite

METEORIT s. (ASTRON.) (înv. și pop.) piatră, (înv.) meteorolit.

METEORÍT (< fr. {i}) s. m. Fragment de corp ceresc provenit din spațiul cosmic, care poate străbate atmosfera Pământului ajungând până la sol (ex. aeroliții, tectilele etc.). În funcție de compoziția lor chimică există sideriți sau m. metalici (conținând în principal fier și nichel), sideroliți, cu compoziție mixtă (metalico-pietroasă) și aeroliți sau m. litoizi, având în compoziție numai silicați. Impactul acestora cu solul produce (uneori) explozii, cratere, cutremure și incendii (ex. m. tungus). Se apreciază că anual cad pe Pământ c. 20.000 t de m. În apropiere de Grootfontein (Namibia) au fost găsite, în 1920, rămășițele celui mai mare m. din lume (Hoba West), având greutatea de c. 60 t.