meteahnă definitie

14 definiții pentru meteahnă

METEÁHNĂ, metehne, s. f. (Pop.) 1. Defect, cusur, lipsă, imperfecțiune. ♦ Pasiune, patimă, slăbiciune. 2. Boală, infirmitate, beteșug. – Et. nec.
METEÁHNĂ, metehne, s. f. (Pop.) 1. Defect, cusur, lipsă, imperfecțiune. ♦ Pasiune, patimă, slăbiciune. 2. Boală, infirmitate, beteșug. – Et. nec.
METEÁHNĂ, metehne, s. f. 1. Defect, cusur, lipsă. Tot răzăși sînt, cu aceleași daruri și cu aceleași metehne. SADOVEANU, O. VII 279. Are o meteahnă... îi zuliară... să fugi în lume. ALECSANDRI, T. 1159. Să se apuce a ne zugrăvi și pre noi locuitorii din capitalie cu toate metehnele și ticăloșiile noastre! NEGRUZZI, S. J. 240. 2. Boală, leziune. Pe cei cu metehne mai grele îi duceau la spital. PAS, Z. III 48. Turnă apoi de două-trei ori apă vie, și se vindecă Țugulea de toate metehnele, rămîind... sănătos și întreg. ISPIRESCU, E. 330. ◊ Fig. Pasiune, slăbiciune. Cînd n-ai ce face... cugeți. Asta e meteahna ta cea veche. SADOVEANU, O. VII 26. ♦ Supărare, necaz, neajuns. Ca să nu se întîmple cuiva vreo meteahnă de la niscaiva duhuri necurate... eu am găsit cu cale în mintea mea să mîneți aci. ISPIRESCU, L. 376.
meteáhnă (pop.) s. f., g.-d. art. metéhnei; pl. metéhne
meteáhnă s. f., g.-d. art. metéhnei; pl. metéhne
METEÁHNĂ s. 1. v. defect. 2. v. patimă.
METEÁHNĂ s. v. anomalie, bubă, cusur, defect, infirmitate, invaliditate, leziune, plagă, rană.
Meteahnă ≠ calitate, virtute
meteáhnă (metéhne), s. f.1. (Înv.) Stricăciune, cusur, neplăcere, neajuns, supărare. – 2. Imperfecțiune, defect, lipsă, daună, pată. Creație expresivă, bazată pe ideea de „imperfecțiune” exprimată prin aceleași mijloace ca în metehău, cf. și mătăhală, metearcă; finala ca în bahnă, care este posibil să fie de asemeni cuvînt expresiv. Der. din sb., cr. mahana (Cihac, II, 194) nu pare posibilă; cea de la beteag „bolnav” (Tiktin; Scriban) se bazează pe o var. beteahnă, folosită de Dosoftei; dar cum inventivitatea verbală a acestui autor este cunoscută, e vorba mai curînd de o indicație în plus asupra originii sale expresive.
METEÁHNĂ metéhne f. 1) Lipsă a unei însușiri necesare; neajuns; defect; cusur; deficiența. 2) Înclinație puternică ce nu poate fi înfrântă; viciu. 3) Parte vătămată a corpului. /Orig. nec.
meteahnă f. defect fizic: trupul tău supus la metehne ISP. [Origină necunoscută].
meteáhnă și (Dos.) beteáhnă f., pl. ehne (d. beteag, după rut. beteha, boală). Cusur, defect (fizic orĭ moral). Vechĭ. Pagubă, vătămare. – La Dos. și teahnă.
meteahnă s. v. ANOMALIE. BUBĂ. CUSUR. DEFECT. INFIRMITATE. INVALIDITATE. LEZIUNE. PLAGĂ. RANĂ.
METEAHNĂ s. 1. cusur, defect, deficiență, imperfecțiune, insuficiență, lacună, lipsă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu, (livr.) carență, racilă, tară, (pop. și fam.) beteșug, (reg. și fam.) hibă, (reg.) madea, teahnă, (Olt., Munt. și Mold.) ponos, (înv.) greșeală, lichea, nedesăvîrșire, răutate. (Un obiect care are multe ~.) 2. cusur, dar, defect, nărav, patimă, viciu, (pop. și fam.) pîrțag, (pop.) învăț, (reg.) madea, natură, nărăvie, parfie, teahnă, (prin Bucov.) băsău. (Are ~ beției.)

meteahnă dex

Intrare: meteahnă
meteahnă substantiv feminin