Dicționare ale limbii române

17 definiții pentru metanie

MĂTÁNIE, mătănii, s. f. (În unele practici religioase) 1. Înclinare până la pământ făcută de credincioși în semn de venerație și de pocăință. ♦ P. gener. Plecăciune adâncă în semn de respect; temenea, ploconeală. 2. (La pl.) Șirag de mărgele de os, de lemn etc. pe care călugării sau credincioșii mireni numără rugăciunile rostite. 3. (Înv.) Mănăstire în care a fost călugărită o persoană și de care aceasta depinde din punct de vedere religios. [Var.: metánie s. f.] – Din sl. metanija.
METÁNIE s. f. v. mătanie.
MĂTÁNIE, mătănii, s. f. (În unele practici religioase) 1. Îngenunchere și înclinare a corpului până la pământ, în semn de venerație și de pocăință. ♦ P. gener. Plecăciune adâncă în semn de respect; temenea, ploconeală. 2. (La pl.) Șirag de mărgele de os, de lemn etc. pe care călugării sau credincioșii mireni socotesc rugăciunile rostite. 3. (Înv.) Mănăstire în care a fost călugărită o persoană și de care aceasta depinde din punct de vedere religios. [Var.: metánie s. f.] – Din sl. metanija.
METÁNIE s. f. v. mătanie.
MĂTÁNIE, mătănii și mătănii, s. f. (În unele practici religioase) 1. (Mai ales la pi.; construit de obicei cu verbele «a face», «a bate») îngenunchere și înclinare a corpului pînă la pămînt, făcută de credincioși în semn de venerație și pocăință. Iar mama la icoane, Mătănii bate, ține post. COȘBUC, P. I 118. Ce-mi văzură ochii! Lipicescu bate mătănii! ALECSANDRI, T. 1415. ◊ (Glumeț) Sînt copii. Cu multe sănii De pe coastă vin țipînd, Și se-mping și sar rîzînd; Prin zăpadă fac mătănii, Vrînd-nevrind. COȘBUC, P. I 224. 2. (La pl.) Șirag de mărgele de os, lemn, sticlă etc. pe care credincioșii le trec printre degete pentru a număra rugăciunile pe care le rostesc. M-am săturat să-mi număr anii., Ca un călugăr negrele mătănii. BRNIUC, V. 134. Își amintea ca într-un vis... de pomii bătrîni, ca și dînsul, din livadă, de mătăniile și ciubucul lui. ANGHEL, PR. 64. – Variantă: (învechit) metánie (HOGAȘ, M. N. 134, CREANGĂ, A. 101, NEGRUZZI, S. II 235) s. f.
METÁNIE s. f. v. mătanie.
mătánie (plecăciune) (-ni-e) s. f., art. mătánia (-ni-a), g.-d. art. mătániei; pl. mătắnii, art. mătắniile (-ni-i-)
*mătắnii (șirag de mărgele) s. f. pl., art. mătắniile (-ni-i-)
mătánie s. f. (sil. -ni-e), art. mătánia (sil. -ni-a), g.-d. art. mătániei; pl. mătănii, art. mătăniile (sil. -ni-i-)
MĂTÁNIE s. v. reverență.
mătánie (mătắnii), s. f.1. Genuflexiune, aplecare. – 2. Respect, ascultare. – 3. (Pl.) Rozariu. Var. metanie. Mr. mitane, megl. mitańă. Ngr. μετάνοια, în parte prin intermediul sl. (bg., sb., cr.) metanije (Murnu 36; Tiktin; Conev 110; Berneker, II, 40; Vasmer, Gr., 97). Sec. XVII.
MĂTÁNIE ~ănii f. rel. 1) mai ales la pl. Îngenunchere și înclinare a corpului înainte până la atingerea pământului cu capul (în semn de venerație sau de pocăință). A bate (sau a face) ~ănii. 2) la pl. Șirag de mărgele pe care credincioșii (mai ales călugării) numără rugăciunile ce le rostesc. [G.-D. mătaniei; Sil. -ni-e] /<sl. metanija
mătanie f. 1. închinăciune, genuflexiune: a făcut o sută de mătănii; 2. pl. șir de globulețe cu cari călugării își numără închinăciunile: noaptea spunea crezul pe șirul de mătănii; 3. ca obiect de lux: învârtia pe degete niște mătănii de chihlibar; 4. se zice de călugării ce se închină la o anumită mânăstire: a luat mătanie la Sfântu Munte; 5. înclinarea corpului (sens generalizat): capul de-a dura săria, trupul mătănii făcea POP. [Gr. mod. METANOIA, căință (lit. schimbarea cugetului rău în bun), s’a restrâns românește la manifestarea exterioară a actului moral, la mijloacele: de a expia păcatele].
metànie f. V. mătanie.
mătánie, V. metanie.
metánie f., pl. aniĭ și ăniĭ (ngr. metánia, vgr. metáneia, schimbare de opiniune, penitență, prosternare saŭ plecăcĭune de penitență, d. meta, trans-, și noéo, cuget, concep, nóos, nûs, opiniune, de unde vine și ngr. nóima, rom. noĭmă; vsl. metaniĭa, metaniĭe. V. dihonie, pronie). Plecăcĭune pînă la pămînt pe care creștiniĭ ortodocșĭ o fac cînd se închină luĭ Dumnezeŭ. (Asta e un obiceĭ oriental fără nicĭ o valoare religioasă. De aceĭa cade în desuetudine): a bate, a face metăniĭ. Locu de închinăcĭune al unuĭ călugăr, mînăstirea de care depinde. Șirag de mărgele pe care călugăriĭ și alțiĭ le țineaŭ odinioară în mînă jucîndu-se cu ele. – Și mătanie, pl. ăniĭ.
MĂTANIE s. compliment, închinăciune, plecăciune, ploconeală, reverență, temenea, (reg.) plocon, (înv.) plecare, (turcism înv.) talîm, (fam. rar) selamlîc. (I-a făcut o ~ adîncă.)

Metanie dex online | sinonim

Metanie definitie

Intrare: mătanie
mătanie
metanie