metal definitie

18 definiții pentru metal

HEAVY MÉTAL s. n. Muzică rock cu intensități sonore excesive și punere în scenă șocantă. [Pr.: hévi métăl] – Cuv. engl.
METÁL, metale, s. n. 1. Nume generic dat oricărui element chimic cu luciu caracteristic, bun conducător de căldură și de electricitate, maleabil și ductil, de obicei solid la temperatura obișnuită; p. ext. aliaj format din două sau mai multe asemenea elemente chimice, din aceste elemente și alte materiale etc. ◊ Metal nobil = metal care se găsește în natură în cantități mici și care se oxidează sau se alterează cu greutate. Metal prețios = aurul, platina și argintul. Metal rar = metal care se găsește în cantități mici sau în stare dispersă în scoarța Pământului. ♦ Fig. Bani. 2. (Pop.; la pl.) Substanță chimică. [Pl. și: (rar) metaluri] – Din fr. métal, germ. Metall.
METÁL, metale, s. n. 1. Nume generic dat oricărui element chimic cu luciu caracteristic, bun conducător de căldură și de electricitate, maleabil și ductil, de obicei solid la temperatura obișnuită; p. ext. aliaj format din două sau mai multe asemenea elemente chimice, din aceste elemente și alte materiale etc. ◊ Metal nobil = metal care se găsește în natură în cantități mici și care se oxidează sau se alterează cu greutate. Metal prețios = aurul, platina și argintul. Metal rar = metal care se găsește în cantități mici sau în stare dispersă în scoarța Pământului. ♦ Fig. Bani. 2. (Pop.; la pl.) Substanță chimică. [Pl. și: (rar) metaluri] – Din fr. métal, germ. Metall.
METÁL, metale, s. n. 1. Element chimic, cu un luciu caracteristic, bun conducător de căldură și de electricitate, maleabil și ductil, de obicei solid la temperatura obișnuită, care se găsește în natură în stare nativă sau sub formă de săruri, oxizi etc. Uralul reprezintă o adevărată comoară de metale și materii chimice. PROBL. GEOGR. I 193. Orologiul, fidel interpret al bătrînului timp, sună de 12 ori din limba sa de metal. EMINESCU, N. 37. Metal prețios = metal care se găsește în natură în cantități relativ mici și care nu se oxidează și nu se alterează decît cu greutate. Aurul și argintul sînt metale prețioase. 2. Aliaj al unor metale. Oțelul, bronzul, alama sînt metale. Metal dur = aliaj cu duritate mare și rezistență mare la uzură. ♦ Amestec de concrețiuni, aglomerat de pulberi metalice sau forme tranzitorii între aliaje și compuși. – Pl. și: (învechit) metaluri (MACEDONSKI, O. IV 145, CARAGIALE, T. II 81, ALEXANDRESCU, M. 254).
heavy métal [pron. hévi métăl] s. n.
metál s. n., pl. metále
metál s. n., pl. metále
METÁL s. (CHIM.) (înv.) madem.
METÁL s.n. 1. Element chimic cu luciu caracteristic, bun conducător de căldură și de electricitate, ductil și maleabil, de obicei solid la temperatura obișnuită. 2. Aliaj al unor metale (1). [Pl. -le, -luri. / cf. fr. métal, germ. Metall < lat. metallun].
METÁL1, metale, s. n. Element chimic cu luciu caracteristic, bun conducător de căldură și electricitate, ductil și maleabil, solid la temperatură obișnuită. (din fr. métal, germ. Metall, lat. metallum)
METAL-2 elem. v. Metalo-.
METÁL ~e n. Element chimic cu luciu specific, caracterizat prin conductibilitate termică și electrică, opacitate, ductibilitate și maleabilitate. /<fr. métal, germ. Metall
metal n. corp simplu, lucitor, bun conducător de căldură și de electricitate.
*metál n., pl. e, rar urĭ (lat. metallum, d. vgr. métallon. V. medalie). Chim. Corp simplu dotat cu o strălucire particulară numită luciŭ metalic, în general bun conductor de căldură și de electricitate și care posedă, pe lîngă asta, proprietatea de a da, combinîndu-se cu oxigenu, cel puțin un acid bazic: feru e metalu cel maĭ útil. – Toate metalele-s solide la temperatura ordinară, afară de mercur, care e lichid, și de idrogen, care e gazos. Principalele sînt: auru, argintu, platina, mercuru, cupru, aluminiu, feru, staniu, plumbu, zincu ș. a.
METAL s. (CHIM.) (înv.) madem.
METALE. Subst. Metal. Metale alcaline; metale alcalino-pămîntoase; metale prețioase; metale nobile; metale tranziționale; metale feroase; metale neferoase; metale rare; metale dure. Aluminiu; amoniu; aramă, cupru; argint; aur; bariu; beriliu; bismut; cadmiu; calciu; ceriu; crom; galiu; hafniu; indiu; iridiu; kaliu, potasiu; litiu; mangeziu; mangan; mercur, hidrargir, argint-viu (pop.); molibden; natriu, sodiu; nichel; niobiu; osmiu; paladiu; platină; reniu; rodiu; rubidiu; ruteniu; scandiu; staniu, cositor; stronțiu; tantal; titan; toriu; tuliu; uraniu; vanadiu; widia; wolfram, tungsten; yterbiu; ytriu; zinc; zirconiu. Metalurgie; metalochimie, metalografie. Metalurgist, metalurg (rar); metalograf. Adj. Metalic; metalifer. Argentifer, argintos; aurifer; magnezic; manganic; manganos; mercuric; stanic; stanifer, stanos. Argintat; aurit, înaurit (pop.), întraurit (rar): cositorit; cromat; nichelat; platinat; zincat. Vb. A metaliza; a arămi; a arginta, a argintui (rar); a auri, a înauri (pop.), a întrauri (înv. și pop.); a cadmia; a croma; a platina; a cositori. V. minerale.
METÁL (< germ.) s. n. Element chimic cu luciu caracteristic, bun conducător de căldură și de electricitate, maleabil și ductil, care formează ioni pozitiv. Toate m. sunt solide la temperatura obișnuită, cu excepția mercurului, care este lichid. Cu oxigenul formează de obicei oxizi cu caracter bazic. ◊ M. alcalin v. alcalin. ◊ M. alcalino-pământos v. alcalino-pământoase. ◊ M. feros = material metalic ce cuprinde ca element de bază fierul (fonte, oțeluri). ◊ M. dur = aliaj cu duritate foarte mare, cu punct de topire ridicat. Conține, în general, carburi de crom, de wolfram, de titan etc. Se folosește la fabricarea sculelor așchietoare. ◊ M. prețios = denumire pentru unele metale nobile (aurul, platina, argintul). ◊ M. nobil = m. care se oxidează greu, foarte rezistent din punct de vedere chimic (ex. aurul, argintul, metalele din familia platinei). ◊ M. rar = m. relativ nou în tehnică, care se găsește în cantități mici sau în stare dispersă în scoarța Pământului. În număr de peste 50, se deosebesc de m. r. ușoare, greu fuzibile, radioactive, disperse. Se folosesc în tehnica modernă ca atare sau în aliaje (ex. seleniul, germaniul, beriliul, molibdenul, wolframul, litiul actiniul, zirconiul, hafniul etc.). Conținutul de m.r. din scoarța Pământului (în raport cu masa ei) este de 0,53% (din care 0,41% revine titaniului). ◊ M. greu = metal cu greutate moleculară mare, în general toxic pentru plante și animale chiar în concentrații mici (ex. mercurul, cromul, cadmiul, plumbul, cuprul). ◊ M. nativ = m. prețios (aur, argint, platină) ce se găsește izolat în masa unui zăcământ primar sau aluvionar. Masa lui variază de la câteva grame până la câteva zeci de kilograme. Cea mai mare bucată de aur nativ a fost găsită în Austria (285 kg împreună cu cuarț). ◊ Metale tranziționale = elemente chimice care ocupă o poziție de tranziție între metale și nemetale (ex. actinoidele, lantanoidele etc.). Au unele proprietăți specifice comune (de ex., formează compuși complecși). Se mai numesc elemente tranziționale. ◊ Arta metalului = realizarea unor obiecte de artă din m. prin modelarea artistică a acestuia. Se obține prin ștemuire (obținerea unor piese decorative în relief), turnare (executarea unei sculpturi în metal după un mulaj în gips), feronerie (realizarea unor grilaje ornamentale, balustrade etc. prin ciocănire sau deformare plastică la cald) etc.
METAL-, v. METALO-.~urgie (v. -urgie), s. f., 1. Disciplină care studiază proprietățile fizice și chimice ale metalelor și aliajelor lor, precum și procesele fizice care au loc la extragerea metalelor din minereuri. 2. Tehnica elaborării unui metal sau a unui aliaj.

metal dex

Intrare: metal (pl. -e)
metal pl. -e substantiv neutru
Intrare: metal (pl. -uri)
metal pl. -uri
Intrare: metal (inv.)
metal inv.
heavy metal substantiv neutru (numai) singular
Intrare: metal (pref.)
metal pref.