MESTECẮU, mestecaie, s. n. (Reg.) Făcăleț. – Mesteca2 + suf. -ău.

MESTECẮU, mestecaie, s. n. (Reg.) Făcăleț. – Mesteca2 + suf. -ău.

MESTECẮU, mestecaie, s. n. (Regional) Făcăleț pentru mestecat mămăliga. Dacă nu se samănă cucuruzul pînă la arminden, poți să bagi mestecăul mămăligei în foc. HEM 1709.

mestecắu (reg.) s. n., art. mestecắul; pl. mestecáie

mestecău s. n., art. mestecăul; pl. mestecáie

MESTECĂU s. v. făcăleț, gură, sucitor, vergea.

mestecău m. lemn de mestecat mămăliga: mestecău și cuțit POP.

mestecắŭ n., pl. ăĭe (d. mestec 1). Rar. Mestecător de mămăligă, făcăleț, melesteŭ.

mestecău s. v. FĂCĂLEȚ. GURĂ. SUCITOR. VERGEA.