MESTECĂTÓR, mestecătoare, s. n. Făcăleț. – Mesteca2 + suf. -ător.

MESTECĂTÓR, mestecătoare, s. n. Făcăleț. – Mesteca2 + suf. -ător.

MESTECĂTÓR, mestecătoare, s. n. Unealtă cu care se mestecă ceva (mai ales mămăliga); făcăleț, melesteu. Ședeai la un contoraș, La masă după cuptor, Rodeai un mestecător. SEVASTOS, N. 95.

mestecătór s. n., pl. mestecătoáre

mestecătór s. n., pl. mestecătoáre

MESTECĂTÓR ~oáre n. Unealtă de bucătărie, sub formă de băț neted, folosită la mestecarea mămăligii, la zdrobirea legumelor fierte; melesteu; făcăleț. /a mesteca + suf. ~ător

mestecător m. cel ce mestecă: mestecător de opiu.

mestecătór, -oáre s. Care mestecă în gură: mestecător de opiŭ.