amestecá1 [At: (a. 1640) ap. GCR I, 90 / Pzi: ~éstec / E: lat *ammixticare Cf mesteca] 1-2 vtr A (se) uni. 3-4 vtr A (se) pune la un loc. 5-6 vtr A (se) combina două sau mai multe elemente (lichide, substanțe, lucruri, ființe etc.) diferite sau de același fel (dând, adesea, un corp nou). 7 vi (D. lichide) A înceta să fie curat. 8 vt (Îe) A ~ vinul (sau laptele) cu apă A subția punând apă. 9 vt A introduce ceva într-un lichid, cu scopul de a prepara o mixtură. 10 vt (D. lucruri diferite; îe) Între miere ~ că fiere Spune vorbe supărătoare între altele mai plăcute. 11-12 vtr (D. popoare) A (se) schimba în urma unui amestec cu elemente străine. 13 vi (D. lucruri de același fel) A schimba șirul, poziția reciprocă. 14 vi (D. ființe și lucruri) A dispărea. 15 vr A se confrunta în... 16 vr A se face una cu... 17 vr (Înv; d. ființe de sex opus) A se împreuna sexual. 18 vr (Înv) A se căsători. 19 vr A se da de partea cuiva. 20-21 vtr A (se) confunda. 22 vi A-și pierde mințile. 23 vra (Construit cu pp în, întru, la sau cu o propoziție introdusă prin unde) A se introduce într-un mediu străin. 24 vr A se vârî unde nu este chemat, unde nu este potrivit, unde n-are dreptul să participe. 25 vr A-și face de lucru, intervenind nechemat. 26 vr (Pfm; îe) Se ~ că ca cimbrul Se amestecă în toate. 27 va A interveni. 28 vr (Îe) A nu se ~ A fi hotărât să nu ia parte la ceva. 29 vr (Îae) A sta de (sau la) o parte fără să intervină sau să participe. 30 vt (Înv; fig) A defăima. 31 vt A cleveti, făcând intrigi împotriva cuiva. 32 vt (Construit, adesea, cu pp. cu d. lichide, cereale etc. de același fel) A omogeniza prin agitare.

amesteca2 v vz mesteca1

AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare.

MÉSTEC s. m. v. mestecă.

MESTECÁ2 vb. I v. amesteca.

MESTECÁ1, méstec, vb. I. Tranz. A sfărâma un aliment cu dinții și a-l amesteca în gură (pentru a-l înghiți). ♦ A învârti ceva (cu limba) în gură. ♦ Fig. A pune la cale; a plănui. – Lat. masticare.

MÉSTECĂ, mesteci, s. f. (Bot.; reg.) Răsfug. [Var.: méstec s. m.] – Din mesteca1.

AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A pătrunde unele printre altele; a se pierde, a dispărea în...; p. ext. a se amesteca. 3. Refl. A interveni, a se băga, a se vârî (nechemat) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare.

MÉSTEC s. m. v. mestecă.

MESTECÁ2 vb. I v. amesteca.

MESTECÁ1, méstec, vb. I. Tranz. A sfărâma un aliment cu dinții și a-l amesteca în gură (pentru a-l înghiți). ♦ A învârti ceva (cu limba) în gură. ♦ Fig. A pune la cale; a plănui. – Lat. masticare.

MÉSTECĂ, mesteci, s. f. (Bot.; reg.) Răsfug. [Var.: méstec s. m.] – Din mesteca1.

AMESTECÁ, amestec, vb. I. 1. Tranz. A pune la un loc, a uni două sau mai multe elemente diferite; a face un amestec. A amesteca varul cu nisip. A amesteca vinul cu apă. ▭ [Flacăra] clipește-abia, din cînd în cînd, Cu stingerea-n bătaie. Lumini cu umbre-amestecînd Prin colțuri de odaie. COȘBUC, P. I 191. De bătea piatra holdele, apoi pe ale lui le amesteca cu pămîntul. ISPIRESCU, L. 206. În lupta și trînta aceasta, masa se răsturnase; ulcioarele se spărseseră și vinul amestecat cu sînge făcuse o baltă pe lespezile salei. NEGRUZZI, S. I 152. ◊ Refl. În chimir se amestecau, pe Ungă baierele pungii, lanțugul briceagului... și țarțamurile scăpărătorilor. SADOVEANU, N. F. 12. Ceaiul... luă o vopsea purpurie, amestecîndu-se cu rumul. NEGRUZZI, S. I 74. ♦ A introduce, a adăuga ceva într-un lichid. În paharul ce dete lui Făt-Frumos amestecă, fără să știe el, niște buruieni adormitoare. ISPIRESCU, L. 106. ♦ (Elementele puse împreună sînt de același fel) A schimba ordinea, poziția reciprocă; a încurca. Ia seama să nu amesteci fișele, căci sînt bine clasate, Atuncea dinaintea lui Arald zidul piere; El vede toată firea amestecat-afară – Ninsoare, fulger, gheață, vînt arzător de vară. EMINESCU, O. I 94. ♦ (Cu privire la noțiuni, imagini etc.) A încurca, a nu mai putea deosebi unele de altele. Așa își aducea acum aminte, Amestecînd imagini vii cu vise Și ce-i acum, cu ce-a fost înainte. D. BOTEZ, în POEZ. N. 78. 2. Refl. (Despre ființe sau despre grupuri de ființe deosebite) A pătrunde unii printre alții. S-au amestecat oile cu caprele, Cele două gloate împînziră cîmpul, se amestecară. DUMITRIU, B. F. 113. Amîndouă cetele amestecîndu-se, au pornit împreună. CARAGIALE, O. III 99. ♦ A intra, a pătrunde undeva, a dispărea, a se pierde într-o mulțime. Plecă de lîngă el, grăbit, se amestecă în gloată. DUMITRIU, B. F. 66. [Graurii] trec răpede ca un nor negru îndesat, se amestecă printre porumbei și printre ciori. ODOBESCU, S. III 31. Am să mă-mbrac și eu în irod, să m-amestec printre măști și să trag cu urechea, doar oi descoperi ceva. ALECSANDRI, T. I 76. Să nu te duci astăzi la dînsul la masă [ziseră Spancioc și Stroici]... și se amestecară în norod. NEGRUZZI, S. I 150. Porumbielul... îmi sălta... Sus, mai sus Că se urca, Cu norii S-amesteca. TEODORESCU, P. P. 39. 3. Refl. (Despre oameni; întrebuințat absolut sau cu determinări introduse prin prep. «în») A interveni (de obicei nechemat) într-o acțiune străină, într-o discuție; a se băga, a se vîrî. Ce te privește pe dumneata? Cu ce drept te amesteci? DUMITRIU, B. F. 45. Ba s-avem iertare... s-a amestecat uncheșul Haralambie. SADOVEANU, N. F. 16. Chiar așa e, cucoane – se amestecă iar Buruiană. REBREANU, R. I 89. Te poftesc să nu te amesteci în conversația noastră. ALECSANDRI, T. 766. ◊ Expr. A se amesteca unde nu-i fierbe oala = a se vîrî unde nu este chemat, unde n-are ce căuta. N-are să s-amestece... unde nu-i fierbe oala. ALECSANDRI, T. I 355. ◊ Tranz. E comic jupîn Dumitrache, dar e și odios, pentru că amestecă pe Chiriac... în gelozia sa. IBRĂILEANU, S. 45. ♦ A se interesa de ceva, a participa cu interes la ceva. Un director de fabrică trebuie să se amestece în toate problemele întreprinderii.

MESTÉC s. m. v. mestecă.

MESTECÁ1, méstec, vb. I. Tranz. 1. A fărîma, a măcina cu dinții alimentele solide și a le amesteca cu salivă pentru a fi mai ușor de înghițit și digerat. Carnea nghite fără s-o mestece. STANCU, D. 12. De leneș ce era, nici îmbucătura din gură nu și-o mesteca. CREANGĂ, P. 329. ♦ A mînca. Într-un colț, o călătoare cu haina săracă și neagră, mesteca în silă un corn cu miezul aspru. C. PETRESCU, S. 150. 2. (Cu privire la alte obiecte) A învîrti, a frămînta in gură, a întoarce cu limba. Cum mesteci spuma albă-n frîu, Cum joci al coamei galben rîu. COȘBUC, P. I 112. ♦ Fig. Numai ea nu rîdea, ci își mesteca ciuda în vîrful buzelor. BASSARABESCU, S. N. 164. 3. Fig. A pune la cale, a plănui. Zîmbește caracteristic: se vede bine că mestecă în sine o replică zdrobitoare. CARAGIALE, O. II 233.

MESTECÁ, méstec, vb. I. Tranz. 1. A agita o substanță (de obicei într-un lichid) pentru a obține o pastă omogenă. V. amesteca. Vorbisem cu el sora, îmi mestecase voinicește mămăliga... și peste noapte boala a cuprins cu ghearele-i de fier. SADOVEANU, O. VIII 31. Chiar atunci luase ceaunul de pe foc, să mestece mămăliga. CREANGĂ, P. 147. ♦ A face să se dizolve, să se amestece o substanță învîrtind lichidul pentru a obține o soluție uniformă. Ți-a mestecat ea zahărul cu lingurița și te-a îmbiat. PAS, Z. I 69. 2. A amesteca. D. Cristodor... mestecă cîteva cărți [de joc]. DELAVRANCEA, S. 124. Cînd bătea vîntul turbat, Cu zăpadă mestecat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 511. ◊ Fig. O eroi!... vă citează toți nerozii Meșterind veacul de aur în noroiul greu al prozii. EMINESCU, O. I 149. (Refl.) Sus, mai sus că s-or urca, Cu norii s-or mesteca. TEODORESCU, P. P. 39.

MESTÉCĂ s. f. (Și în forma mestec) Plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpini lungi și flori galbene, care crește în locuri pietroase; tulpina ei secretă un latex care la aer se întărește și se întrebuințează ca gumă de mestecat; răsfug (Condrillo juncea). Tufe de mestecă se deslușeau prin grîu. SANDU-ALDEA, U. P. 163. Foaie verde de mestec, Gheorghieș fecior de grec. ȘEZ. III 58. – Variantă: mestéc s. m.

AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) uni formând un amestec. ♦ Tranz. A schimba ordinea; a încurca. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A pătrunde unii printre alții. ♦ A se pierde, a dispărea undeva. Am să mă-mbrac și eu în irod, să m-amestec printre măști (ALECSANDRI). 3. Refl. A interveni (nechemat) într-o acțiune, într-o discuție etc.; p. ext. a se interesa de ceva. ◊ Expr. A se amesteca (sau a umbla) unde nu-i fierbe oala = a se vârî unde nu este chemat, unde nu are ce căuta. – Lat. *ammixticare.

amestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 améstecă

méstec v. méstecă

mestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 méstecă

méstecă/méstec (reg.) s. f. / s. m., pl. mésteci

amestecá vb., ind. prez. 1 sg. améstec, 3 sg. și pl. améstecă

méstec v. mestécă

mestecá vb., ind. prez. 1 sg. méstec, 3 sg. și pl. méstecă

méstecă s. f. /méstec s. m., pl. mésteci

AMESTECÁ vb. 1. a combina. (~ mai multe substanțe.) 2. (prin Transilv. și Maram.) a sfeti. (~ cărțile de joc.) 3. v. mesteca. 4. v. corci. 5. v. încurca. 6. a se băga, a interveni, a se vârî. (Se ~ nechemat într-o discuție.)

MESTECÁ vb. a amesteca, (pop.) a dumica. (A ~ un aliment în gură.)

MÉSTECĂ s. v. răsfug.

amestecá (améstec, amestecát), vb. – 1. A face un amestec. – 2. A strînge laolaltă. – 3. A avea acces carnal. 4. (Înv.) A calomnia, a face intrigi. – Mr. amisticare, ameastic. Lat. *ammĭxtĭcāre, de la mĭxtus (REW 5617; DAR; Pascu, I, 115; cf. Candrea-Dens., 1086). – Der. amestec, s. n. (reunire de lucruri diverse); amestecător, adj. (aparat care servește la a mesteca substanțe; intrigant, bîrfitor); amestecătură, s. f. (amestec, încurcătură); amestecuș, s. n. (amestec). Cf. mesteca.

mestecá (méstec, mestecát), vb. – A amesteca în gură. – Megl. mestic, misticari. Lat. mastĭcāre (Diez, I, 268; Philippide, Principii, 98; Pușcariu 1062; REW 5398), cf. it. masticare, prov. mascher, fr. mâcher, sp., port. masgar. – Der. mestecător, s. m. (cel care mestecă).

mestecá (méstec, át), vb. – A amesteca. Lat. *mixticāre (Pușcariu 1063; Candrea-Dens., 1085; Iordan, Dift., 123; REW 5398a), cf. alb. meštekuem, it. mestare, abruz. (am)misteka, cf. amesteca. – Der. mestecător, adj. (înv., răsculat; care amestecă); mestecător, s. n. (bătător, mai); mestec, s. n. (înv., amestec); mestecătură, s. f. (amestec, dezordine); mestecuș, s. n. (bătător; băț pentru a amesteca porumbul fiert); mestecău, s. n. (Trans., făcăleț; Arg., gură, plisc).

A AMESTECÁ améstec tranz. 1) (elemente, lucruri eterogene) A face să se amestece. 2) (lucruri) A supune unei dezordini; a încurca între ele. 3) fam. (persoane) A antrena în mod conștient (într-o chestiune sau într-o situație nedorită); a implica. /<lat. ammixticare

A SE AMESTECÁ mă améstec intranz. 1) A se îmbina formând un amestec. 2) (despre grupuri de ființe deosebite) A pătrunde unele printre altele (făcându-se nevăzute). 3) A interveni nefiind solicitat. ~ în discuție. ~ în joacă. /<lat. ammixticare

A MESTECÁ méstec tranz. 1) (alimente) A sfărâma cu dinții (în gură), înmuind cu salivă (pentru a înlesni înghițirea și digerarea). 2) A învârti în gură cu limba. ~ gumă. 3) (mai ales alimente) A mișca (cu o lingură) pentru a obține o masă omogenă sau pentru a nu se arde la foc. 4) fig. (mai ales acțiuni reprobabile) A pune la cale; a organiza pe ascuns; a urzi; a țese; a unelti; a coace. /<lat. masticare

méstecă1, s.f. (pop.) 1. rășină de brad, galbenă și dulce, care se mestecă sau se mănâncă. 2. pastă de chițion.

méstecă2, mésteci, s.f. (reg.) 1. boală contagioasă a oilor și caprelor, care le oprește secreția laptelui; răsfugă. 2. boală contagioasă la om și animale; răsfugă, dalac, bubă-neagră, cărbune, antrax. 3. plantă erbacee cu flori galbene folosită ca medicament împotriva bolilor amintite; răsfug.

amestecà v. 1. a pune laolaltă, a împreuna: a amesteca vin cu apă; 2. a pune în mișcare: a amesteca cu lingura, cu degetul; 3. a încurca: le amestecă toate; 4. a lua parte la ceva: nu mă bag, nu mă amestec. [Și mestecà = *MIXTICARE, din MIXTUS, amestecat].

mestecà v. V. amesteca.

mestecà v. a sfărâma cu dinții: a mesteca pâine. [Lat. MASTICARE].

2) améstec, a -á v. tr. (d. a 4 și mestec 1). Combin, pun la un loc: a amesteca vinu cu apă. Mișc, mestec: a amesteca cu lingura. Încurc: a amesteca lucrurile. Implic: l-a amestecat și pe el în afacere. V. refl. Mă bag, intru: cine se amestecă în tărîță, îl mănîncă porciĭ (Prov.).

1) améstec n., pl. urĭ (d. a amesteca). Rezultatu amestecăriĭ: amestec de aur și argint, de vin și apă, de bucurie și întristare. Fig. Ingerență, intervenire: fără amestecu nimănuĭ. – La Dos. și méstec.

1) méstec n. V. amestec 1.

3) méstec, a -á v. tr. (din *a măsteca, de unde s’a făcut a mesteca, apoĭ mestec, d. lat. mástico, -áre, a măcina în gură; it. masticare, pv. mascher, fr. mâcher, sp. pg. masgar. V. masticațiune). Macin mîncarea în gură (ca s’o înghit pe urmă).

2) méstec, a -á v. tr. (lat. mixtico, mixticare, d. mixtus, mixt; it. misticare, a amesteca. D. lat. *mĭsculare, din miscére, mixtum, vine it. mescolare, fr. mêler, sp. mezclar. V. amestec). Amestec, agit ceva cu lingura (cu lopata, cu bățu, cu mîna): a mesteca ceaĭu în pahar.

méstecă (vest) saŭ -ícă (est) f., pl. ĭ (d. mestec 3). O buruĭană cu florĭ albastre și care servește la legat snopiĭ. Cînd o frîngĭ dă un fel de lapte care se încheagă și pe care copiiĭ il mestecă’n gură.

AMESTECA vb. 1. a combina. (~ mai multe substanțe.) 2. (prin Transilv., Maram.) a sfeti. (~ cărțile de joc.) 3. a mesteca, (pop.) a dumica. (~ gumă de mestecat.) 4. a se corci, a se încrucișa. (Două specii de plante se pot ~.) 5. a (se) încîlci, a (se) încurca, (reg.) a (se) bălmăji, (înv.) a (se) zăminti. (Lucrurile se ~.) 6. a se băga, a interveni, a se vîrî. (Se ~ nechemat într-o discuție.)

MESTECA vb. a amesteca, (pop.) a dumica. (A ~ guma de mestecat.)

mestecă s. v. RĂSFUG.

a se amesteca / a se băga acolo unde nu-i fierbe oala expr. (pop.) a interveni nepoftit în discuție sau în soluționarea unei chestiuni