MESIȘOÁRĂ, mesișoare, s. f. (Rar) 1. Măsuță. 2. Mâncare, hrană modestă. ♦ (Reg.) Pomană, praznic. – Masă1 + suf. -ișoară.

MESIȘOÁRĂ, mesișoare, s. f. 1. Măsuță. 2. Mâncare, hrană modestă. ♦ (Reg.) Pomană, praznic. – Masă1 + suf. -ișoară.

MESIȘOÁRĂ, mesișoare, s. f. 1. Măsuță. 2. Mîncare; ospăț, pomană. Să-i faci o mesișoară. Să merg și eu la pomană. MARIAN, Î. 363.

mesișoáră (rar) s. f., g.-d. art. mesișoárei; pl. mesișoáre

mesișoáră s. f., g.-d. art. mesișoárei; pl. mesișoáre

MESIȘOÁRĂ s. v. măsuță, mescioară.

mesișoară s. v. MĂSUȚĂ. MESCIOARĂ.