mertic definitie

11 definiții pentru mertic

MERTÍC, mertice, s. n. 1. Măsură veche pentru cereale, egală cu circa 1-2 ocale. ♦ Cantitate de cereale sau de făină cuprinsă într-un mertic (1). 2. (Înv.) Plată în natură (sau în bani) care se lua la mori pentru măcinat; p. restr. rație, porție de mâncare. ◊ Expr. A(-și) lua (sau a da cuiva) merticul = a primi (sau a da) o bătaie. [Pl. și: merticuri] – Din magh. mérték.
MERTÍC, mertice, s. n. 1. Măsură veche pentru cereale, egală cu circa 1-2 ocale. ♦ Cantitate de cereale sau de făină cuprinsă într-un mertic (1). 2. (Înv.) Plată în natură (sau în bani) care se lua la mori pentru măcinat; p. restr. rație, porție de mâncare. ◊ Expr. A(-și) lua (sau a da cuiva) merticul = a primi (sau a da) o bătaie. [Pl. și: merticuri] – Din magh. mérték.
MERTÍC, mertice și merticuri, s. n. 1. Măsură veche pentru cereale de aproximativ 1-2 ocale; cantitate de cereale, făină etc. corespunzătoare acestei măsuri. – Fă colaci mari de doi saci... Ș-un covrig de un mertic Pentru cumnățel mai mic. ALECSANDRI, P. P. 97. ◊ Fig. Trebuie, amice, să te mai îngrijești despre un mertic de răbdare, trebuie să faci din nou inimă vitează. ODOBESCU, S. A. 425 ♦ Măsură mică cu care se dă orzul și ovăzul la cai; cantitatea de orz sau ovăz care intră în această măsură. În zădar umbli mințind pre lîngă mine, spălîndu-mă și țăsălîndu-mă, dacă tu nu-mi dai mie obicinuitul mertic de ovăz. ȚICHINDEAL, F. 120. ♦ (învechit) Dijmă ce se lua la mori pentru făină. 2. (Învechit și popular) Cantitate fixă de hrană, îmbrăcăminte etc. adăugată la salariu (v. tain); sumă de bani ce i se cuvine cuiva ca plată. Aveau... pe fiecare zi mertic de carne, de pîine de grîu sau de mei și de luminări. BĂLCESCU, O. I 16. Dar cum zisei astăzi că știu să ghicesc, Cîștigai merticul cel împărătesc. PANN, P. V. I 33. ◊ Fig. Pe cine m-o supăra cu atîtica măcar, îl plesnesc și-l trimit numaidecît la agie să-și ia merticul și de-acolo. CARAGIALE, P. 74. – Pl. și: ( m.) mertici (CAMIL PETRESCU, O. I 298).
mertíc (înv.) s. n., pl. mertíce/mertícuri
mertíc s. n., pl. mertíce/mertícuri
MERTÍC s. v. porție, rație.
mertíc (mertíce), s. n.1. Măsură de capacitate pentru solide, cu valoare variabilă, echivalînd între 1 și 7 litri. – 2. Uium. – 3. Rație, porție. Origine neclară. Pare să provină din ngr. μεριτιϰόν, ngr. μερτιϰόν „parte”, de unde a trecut în v. sb. mèrtik (sec. XIV, cf. Vasmer, Gr., 97), sb., cr., slov. mertuk, mag. mérték. Cuvîntul se explică în ngr. prin μερίδιον „parte”, μερίζω „a împărți”. Fără îndoială, se poate explica prin mag. mérték, considerat ca der. din mérni „a măsura” (Cihac, II, 515; Miklosich, Fremdw., 110; Berneker, II, 38; Gáldi, Dict., 94). Der. din ngr. merge mai bine cu sensul al treilea și cu der. mertici, vb. (a rupe în bucăți, a bucățeli).
MERTÍC ~e n. 1) Vas care servea drept măsură pentru cereale. 2) Unitate veche de măsură a cerealelor egală cu 2,5 kg. 3) Cantitate de cereale care încape într-un vas cu această măsură. 4) înv. Plată în bani sau în natură care se dădea la moară pentru măcinat. 5) Porție de hrană care se dă cailor sau altor animale pentru un anumit timp; tain. /<ung. mérték
mertic n. 1. baniță mică de douăzeci de oca; 2. măsură de orz ce se dă cailor; 3. tain, porțiune: un covrig dintr’un mertic POP. [Ung. MÉRTÉK].
mertíc n., pl. e (ung. mérték [d. vsl. mĭera, măsură], de unde și sîrb. mértik, ĭar de aci ngr. mertikón. V. merță). Un vas de mărime variabilă de luat uĭumu la moară și de pus în sac (cam 1-2 kg.). Porțiune, tain: merticu de ovăs al cailor, de pîne al soldaților. Vechĭ. Rentă, venit. Fig. Contralovitură: lasă, că-ĭ daŭ eŭ merticu! Soartă, ursită, parte: așa ĭ-a fost merticu! – Și mirtic și mĭertic (în est, pop. ñertic). V. cofer, cupă.
mertic s. v. PORȚIE. RAȚIE.

mertic dex

Intrare: mertic (pl. -e)
mertic pl. -e
Intrare: mertic (pl. -uri)
mertic pl. -uri