meritoriu definitie

12 definiții pentru meritoriu

MERITÓRIU, -IE, meritorii, adj. (Despre acțiuni sau realizări ale oamenilor) Care este vrednic de apreciere, care are merite, merituos; care este destul de bun, de reușit, de valoros. – Din lat. meritorius, fr. méritoire.
MERITÓRIU, -IE, meritorii, adj. (Despre acțiuni sau realizări ale oamenilor) Care este vrednic de apreciere, care are merite, merituos; care este destul de bun, de reușit, de valoros. – Din lat. meritorius, fr. méritoire.
MERITÓRIU, -IE, meritorii, adj. (Despre manifestări sau realizări ale oamenilor) Care e vrednic de stimă, demn de laudă, care se bucură de aprobare deplină. Ispirescu... ale cărui colecțiuni de basme constituiesc o lucrare din cele mai meritorii. MACEDONSKI, O. IV 27. Ne putem felicita, domnilor, cu alegerea acestui autor care. a putut produce o așa meritorie emulațiune. ODOBESCU, S. II 486.
meritóriu [riu pron. riu] adj. m., f. meritórie (-ri-e); pl. m. și f. meritórii
meritóriu adj. m. [-riu pron. -riu], f. meritórie (sil. -ri-e); pl. m. și f. meritórii
MERITÓRIU adj. 1. lăudabil, meritos. (O inițiativă ~.) 2. meritos, valoros. (Lucrare ~.)
MERITÓRIU, -IE adj. Demn de stimă, de laudă; cu merite. [Pron. -riu. / < lat. meritorius, cf. fr. méritoire].
MERITÓRIU, -IE adj. cu merite, demn de stimă; merituos. (< lat. meritorius, fr. méritoire)
MERITÓRIU ~e (~i) Care are merite mari; demn de laudă sau de recompensă; merituos. Efort ~. /<lat. meritorius, fr. méritoire
meritoriu a. care merită, demn de stimă, de laudă sau de recompensă.
*meritóriŭ, -ie adj. (lat. meritorius, care aduce cîștig, profitabil). Care are merit, vorbind de fapte: fapt meritoriŭ. Adv. (Rar). În mod meritoriŭ.
MERITORIU adj. 1. lăudabil, meritos. (O inițiativă ~.) 2. meritos, valoros. (Lucrare ~.)

meritoriu dex

Intrare: meritoriu
meritoriu adjectiv
  • pronunție: -riu pr. -rĭu