Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

19 defini╚Ťii pentru meritat

MERIT├ü, m├ęrit, vb. I. Tranz. A fi vrednic de r─âsplat─â sau de pedeaps─â potrivit cu faptele sale (bune sau rele); a avea dreptul s─â primeasc─â o r─âsplat─â (bun─â sau rea); a i se cuveni, a meritarisi. ÔÖŽ A justifica, a ├«ndrept─â╚Ťi pre╚Ťuirea, interesul sau grija care i se acord─â. ÔÖŽ Spec. (Despre m─ârfuri, obiecte de schimb) A justifica pre╚Ťul cerut; a face, a valora. ÔÇô Din fr. m├ęriter.
MERIT├üT, -─é, merita╚Ťi, -te, adj. Care ├«i revine cuiva ├«n mod justificat, care i se cuvine. ÔÇô V. merita.
MERIT├ü, m├ęrit, vb. I. Tranz. A fi vrednic de r─âsplat─â sau de pedeaps─â potrivit cu faptele sale (bune sau rele); a avea dreptul s─â primeasc─â o r─âsplat─â (bun─â sau rea); a i se cuveni, a meritarisi. ÔÖŽ A justifica, a ├«ndrept─â╚Ťi pre╚Ťuirea, interesul sau grija care i se acord─â. ÔÖŽ Spec. (Despre m─ârfuri, obiecte de schimb) A justifica pre╚Ťul cerut; a face, a valora. ÔÇô Din fr. m├ęriter.
MERIT├üT, -─é, merita╚Ťi, -te, adj. Care ├«i revine cuiva ├«n mod justificat, care i se cuvine. ÔÇô V. merita.
MERIT├ü, m├ęrit, vb. I. Tranz. A i se cuveni cuiva ceva (bun sau r─âu) ca r─âsplat─â a ac╚Ťiunilor sale, a fi vrednic de ceva. M─âcar prietene╚Öte crez c─â meritam un r─âspuns. GHICA, 606. Merit─â o pedeaps─â exemplar─â. B─éLCESCU, O. II 271. Sim╚Ť chinuire at├«t mai amar─â, Cu c├«t a mea soart─â eu n-am meritat. AlEXANDRESCU, M. 40. ÔŚŐ Absol. (Rar) Am cerut un cuv├«nt bun, dac─â scrisul meu merit─â. C. PETRESCU, C. V. 149. ÔÖŽ A avea o valoare suficient─â pentru a justifica pre╚Ťuirea, atitudinea sau grija cuiva. Nu ╚Ötiu dac─â merit─â s─â m─â ocup de ea. DUMITRIU, N. 38.
MERIT├üT, -─é, merita╚Ťi, -te, adj. Care ├«i revine sau i se cuvine cuiva, decurg├«nd din faptele sau din calit─â╚Ťile sale. Pedeaps─â meritat─â.
merit├í (a ~) vb., ind. prez. 3 m├ęrit─â
merit├í vb., ind. prez. 1 sg. m├ęrit, 3 sg. ╚Öi pl. m├ęrit─â
MERITÁ vb. 1. (înv.) a învrednici, a meritarisi. (~ laudele noastre.) 2. v. face. 3. a i se cuveni. (~ o bătaie!)
MERITÁT adj. cuvenit, (înv.) cuviincios. (A primit răsplata ~.)
MERIT├ü vb. I. tr. A i se cuveni, a fi vrednic de ceva. ÔÖŽ A avea calit─â╚Ťi, merite care ├«ndrept─â╚Ťesc stima, pre╚Ťuirea cuiva. [P.i. m├ęrit, 3,6 -t─â. / < fr. m├ęriter, it., lat. meritare].
MERIT├ü vb. tr. a fi vrednic de ceva; a i se cuveni. ÔŚŐ a justifica stima, pre╚Ťuirea, interesul. ÔŚŐ (despre m─ârfuri) a justifica pre╚Ťul, a valora. (< fr. m├ęriter, lat. meritare)
A MERIT├ü m├ęrit 1. tranz. 1) (avantaje sau inconveniente) A fi ├«n drept s─â ob╚Ťin─â sau s─â sufere (├«n conformitate cu cele ├«nf─âptuite). ~ laud─â. ~ o pedeaps─â. ~ respectul. 2) (despre ac╚Ťiuni, lucruri) A face s─â fie necesar; a necesita; a cere; a reclama; a comporta. Aceast─â noutate merit─â confirmare. 3) A fi demn de a avea al─âturi de sine (├«n via╚Ť─â). 2. intranz. A avea merite (├«ntr-un anumit domeniu). /<fr. m├ęriter
merità v. 1. a fi demn de: a merita o recompensă; 2. a-și atrage: a merita o pedeapsă; a bine merità de, a fi adus sau a aduce încă servicii mari.
2) *m├ęrit, a -├í v. tr. (d. merit s. n.; lat. m├ęrito, -├íre, a c├«╚Ötiga pin munc─â, d. mer├ęre ╚Öi mer├ęri, a merita, a c├«╚Ötiga). ├Äs demn de: a merita o recompens─â sa┼ş o pedeaps─â, or─ş-ce scrisoare cuviinc─şoas─â merit─â r─âspuns. A binemerita de la patrie (lat. de patria bene mereri), a merita recuno╚Ötin╚Ťa patrii─ş p. mar─ş servici─ş.
MERITA vb. 1. (înv.) a învrednici, a meritarisi. (~ laudele noastre.) 2. a face. (Dai un ban, dar ~.) 3. a i se cuveni. (~ o bătaie!)
MERITAT adj. cuvenit, (înv.) cuviincios. (A primit răsplata ~.)
PARIS VAUT BIEN UNE MESSE (fr.) Parisul merit─â o liturghie ÔÇô Cuvinte memorabile rostite de Henric al IV-lea, care pentru a ob╚Ťine tronul Fran╚Ťei, a trecut de la protestantism la catolicism. Justificare a unui act de renegare prin avantajele pe care le ofer─â.
nu se merit─â! expr. (glum.) nu merit─â osteneala![1]

Meritat dex online | sinonim

Meritat definitie

Intrare: meritat
meritat adjectiv
Intrare: merita
merita verb grupa I conjugarea I